Blănculescu răstoarnă privatizarea SNTR

Darius Porumboiu
Ziarul BURSA #Companii / 29 martie 2004

Autoritatea Naţională de Control (ANC), condusă de ministrul Ionel Blănculescu, răstoarnă cu totul privatizarea Societăţii Naţionale Tutunul Românesc (SNTR), prin conlcuziile pe care le-a pus în raportul întocmit după verificarea modului în care APAPS a vîndut 56,4% din SNTR. Din sinteza comunicată presei reiese că ANC nu a găsit nici un element care să incrimineze APAPS (instituţia publică care a privatizat "Tutunul Ro-mânesc"). În schimb, ANC confirmă o informaţie care poate desfiinţa tranzacţia cu SNTR. În raport, ANC prezintă controversata poveste a terenului din Bă-neasa, cu o valoare de cel puţin 4,5 milioane de dolari, despre care există suspiciuni că a fost vîndut cu tot cu societatea "Tutunul Ro-mâ-nesc" la un preţ de doar 1,6 milioane de dolari. Controlul ANC nu confirmă sus-piciunile, afirmînd că terenul repsectiv a fost dintotdeauna în patrimoniul unei societăţi private, la care SNTR este acţionar majoritar: "La momentul privatizării SNTR, terenul din strada Gîrlei nr.1 (n.r.-Băneasa) se afla în patrimoniul < Dragon Medical Complex > şi nu în patrimoniul SNTR (de altfel, terenul din Băneasa s-a aflat, în-cepînd cu anul 1991 - anul în-fiinţării societăţii < Dragon Medical Complex > - şi pînă la data efectuării controlului în proprietatea exclusivă a societăţii < Dragon Medical Complex >).

Faptul că în ultimii 13 ani acest teren a fost în patrimoniul exclusiv al unei societăţi private şi nu în cel al SNTR ridică mai multe semne de întrebare asupra întregului proces de privatizare. Tocmai datorită terenului din Băneasa, APAPS a redevenit acţionar majoritar în SNTR, anul trecut, pe 1 aprilie. Cum a reuşit APAPS acest lucru, de vreme ce terenul se afla în patrimoniul unei societăţi private?! Deşi ANC prezintă pe larg istoria acestui teren, totuşi, nu spune nimic despre momentul "1 aprilie 2003", cînd statul, prin APAPS, a redevenit acţionar majoritar în SNTR! Nici Ioan Niculae, patronul grupului "Interagro" nu se arată deranjat, de faptul, că a fost diluat de la 52,5% la 43,6%, pierzînd poziţia majoritară în SNTR în favoarea statului, înurma acestei operaţiuni prin care APAPS a aportat un teren care, de fapt, nu era al lui.

Poziţia lui Ioan Niculae este curioasă, pentru că ar fi trebuit să cunoască foarte bine situaţia terenului, fiind acţionar atît în SNTR, cît şi în "Dragon Medical Complex"!

Într-un răspuns către ziarul "Bursa", conducerea grupului "InterAgro", susţine că nu s-a împotrivit majorării de capital din aprilie 2003, pentru că această procedură era conformă legii privatizării. "InterAgro" nici nu a participat la majorarea de capital respectivă, fiindcă mai avea de vărsat aproape 20 de miliarde de lei dintr-o majorare anterioară. APAPS, SNTR şi Ioan Niculae au crezut, probabil, că se pot juca cum vor cu terenul din Băneasa, în condiţiile în care aveau controlul şi asupra societăţii "Dragon Medical Complex", care îşi are sediul în clărirea Grupului "InterAgro", şi asupra SNTR. Se pare că s-au înşelat. ANC nu insistă nici pe faptul că pe 18 decembrie 2003 (adică cu nici o lună înainte de privatizare) acţionarii "Dragon Medical Complex" au aprobat ca SNTR să îşi ia înapoi terenul. Singurul lucru pe care îl menţionează raportul este faptul că "SNTR nu s-a retras din societatea < Dragon Medical Complex >, în înţelesul legii, hotărîrea AGA neputînd fi înregistrată la Regis-trul Comerţului, deoarece retragerea nu poate avea ca efect restituirea terenului ca aport la capitalul social, aceasta avînd alte efecte potrivit Legii 31/1990 republicată. Numai că pe 18 decembrie 2003, acţionarii "Dragon Medical Complex" au hotărît să găsească o modalitate de retragere din societate în trei luni. Cum SNTR este acţionar cu 78,49% în "Dragon Medical Complex" poate să aprobe de una singură dizolvarea societăţii ca să îşi ia terenul înapoi...

Probabil că o concluzie nepărtinitoare va veni din partea Curţii de Conturi, instituţie independentă (nesubordonată Guvernului, cum este ANC). De altfel, preşedintele Curţii de Conturi a anunţat că va începe un control asupra privatizării, susţinînd că este singura instituţie abilitată prin lege să facă acest lucru.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb