Blejnar i-a dat în judecată pe Valer Marian, Diana Severin şi Vasile Lincu

Ziarul BURSA #Politică / 3 martie 2011

Blejnar i-a dat în judecată pe Valer Marian, Diana Severin şi Vasile Lincu

Preşedintele ANAF, Sorin Blejnar, i-a dat în judecată pe senatorul PSD Valer Marian, pe fostul director coordonator al Direcţiei judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Prahova, Diana Severin şi pe preşedintele Pro Lex, Vasile Lincu, pentru afirmaţii defăimătoare la adresa lui şi a instituţiei. "În cursul zilei de ieri, 1 martie 2011, am înregistrat cererile de chemare în judecată împotriva numiţilor Valer Marian - senator PSD, Diana Severin - fost director coordonator al Direcţiei judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Prahova şi Vasile Lincu, preşedinte al Sindicatului Poliţiştilor şi Vameşilor - Pro Lex. Am solicitat instanţei să-i oblige pe aceştia să repare prejudiciul pe care mi l-au cauzat prin afirmaţii defăimătoare la adresa mea şi a instituţiei pe care o conduc", se arată într-o declaraţie a preşedintelui ANAF.

Acţiunea este de natură civilă, întemeiată pe răspundere civilă delictuală.

"Am solicitat despăgubiri simbolice de natură materială, în valoare de 1 leu. Totodată, ţin să mai precizez că am ales calea acţionării în instanţele civile de judecată şi datorită faptului că numitul Valer Marian beneficiază de imunitate parlamentară, fiind senator", a mai spus Blejnar.

În ultima perioadă preşedintele ANAF a fost acuzat în repetate rânduri atât de oameni politici din opoziţie, dar şi de foşti şi actuali angajaţi din Vamă că el ar fi "regina" de pe tabla de şah a corupţiei din vămi, acuzaţii pe care acesta le-a respins de fiecare dată.

Diana Severin a declarat, citată de Mediafax, în ziua reţinerii şefului Vămii Ploieşti Cornel Costea, că preşedintele ANAF, Sorin Blejnar, este regina şi că în 2009 un apropiat al acestuia i-a solicitat demisia din funcţia de şef al Vămii Ploieşti pentru că nu a luat "şpagă" şi nu a dat mai departe.

Senatorul Valer Marian a susţinut că numele preşedintelui ANAF apare în mai multe dosare penale, printre care unul legat de contrabandă cu motorină şi unul disjuns de DNA Satu Mare "din dosarele privind contrabanda şi corupţia din Vama Halmeu".

În 9 februarie, Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor "Pro Lex" a remis un comunicat în care a des-cris "schema logică a persoanelor implicate în sistemului piramidal": "Pionii - lucrători vamali; Caii - colectorii - şefi de tură, şefi de vamă, lideri de sindicat (a se vedea ascensiunea liderilor de sindicat din vămi) etc; Nebunul, sau coordonatorul, persoana indispensabilă - liderul de sindicat şi/sau director ANV; Tura - şeful ANV şi directorii direcţiei supraveghere vamală, proceduri, resurse umane; Regina - partidul politic, membrii importanţi din partid care pot decide numirea şefului şi directorilor ANV şi ANAF; Regele - ?".

Fostul şef al Autorităţii Naţionale a Vămilor, Radu Traian Mărginean a fost pus sub învinuire de procurori în dosarul traficului de influenţă din Vama Halmeu, fiind acuzat de luare de mită. El a fost demis din funcţie în 9 februarie, de către premierul Emil Boc, la câteva ore după ce a fost pus sub învinuire. Liderul "Pro Lex" spunea atunci că prin punerea sub acuzare a lui Radu Mărginean s-a trecut la piesele mai importante, res-pectiv "tura de pe tabla de şah", dar acesta nu este cea mai importantă "tură". Sorin Blejnar a declarat că nu se gândeşte "sub nicio formă" să se retragă din funcţie, atâta timp cât a implementat cu succes declaraţia unică şi a contribuit la combaterea corupţiei, susţinând că presiunea mediatică asupra sa are conotaţii politice.

Lincu: Îi reamintesc lui Blejnar că vinovat este cel care face mizerie, nu cel care o arată sub preş

Preşedintele "Pro Lex", Vasile Lincu, a declarat că vinovat nu este cel care arată mizeria de sub preş, ci cel care o face, Lincu fiind sigur că nu va pierde procesul. "Imaginea ANAF şi a preşedintelui acesteia a fost afectată de managementul defectuos al lui Sorin Blejnar prin numiri ilegale, acţiuni de sancţionare a lucrătorilor corecţi care şi-au făcut datoria, precum şi prin menţionarea sa de către foşti subordonaţi, aflaţi în funcţii de conducere, ca fiind beneficiar al unor sume de bani provenite din mită. Îi reamintesc domnului Blejnar că nu este vinovat cel ce arată mizeria de sub preş, ci acela care a făcut această mizerie", a spus Vasile Lincu.

Liderul Sindicatului Poliţiştilor şi Vameşilor "Pro Lex" s-a arătat convins că nu va pierde acest proces, deoarece atunci când dai în judecată şi acuzi o persoană, trebuie să dovedeşti, să ai probe care să incrimineze, iar Blejnar nu are.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb