Secretarul de stat american Antony Blinken a declarat, astăzi, că Statele Unite sunt dornice să colaboreze cu noul Guvern italian după victoria extremei dreapta în alegerile legislative, în special în ceea ce priveşte respectarea drepturilor omului, relatează AFP, potrivit News.ro.
"Aşteptăm cu nerăbdare să colaborăm cu Guvernul italian pentru îndeplinirea obiectivelor noastre comune: sprijinirea unei Ucraine libere şi independente, respectarea drepturilor omului şi construirea unui viitor economic durabil", a scris secretarul de stat pe contul său de Twitter.
"Italia este un aliat vital, o democraţie puternică şi un partener valoros", a mai spus el.
Liderul partidului Fratelli d'Italia, Giorgia Meloni, care şi-a declarat voinţa de a conduce ea însăşi Guvernul după victoria coaliţiei de extremă dreapta, ar trebui să devină, la 45 de ani, primul lider post-fascist al unei ţări fondatoare a Europei.
Preşedintele Joe Biden a promis că va pune apărarea democraţiei şi a drepturilor omului în centrul politicii sale externe.
Giorgia Meloni, care urmează să devină, de asemenea, prima femeie în funcţia de premier al Italiei, s-a dezis de alţi lideri de extremă dreapta din Europa susţinând puternic Ucraina în lupta sa împotriva invaziei ruse.