BNR a revizuit în creştere prognoza de inflaţie

Andreea Arăboaei
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 4 noiembrie 2008

BNR a revizuit în creştere prognoza de inflaţie

Ţinta pentru 2010 nu a fost publicată din cauza incertitudinilor generate de criza financiară

Prognoza de inflaţie a Băncii Naţionale pentru sfârşitul aces­tui an a fost modificată cu 0,1 puncte procentuale, de la 6,6% la 6,7%, potrivit declaraţiilor guvernatorului Mugur Isărescu. Pentru 2009, prognoza a fost modificată cu 0,3 puncte procentuale, până la 4,5%, de la 4,2% cât estimase BNR în Raportul asupra inflaţiei din luna august. Guvernatorul a pus aceste modificări pe seama estimării unei presiuni inflaţioniste cauzate de o creştere economică mai rapidă decât cea preconizată şi de anticiparea unor politici fiscale şi a veniturilor mai stimulative. Factorii externi care au determinat modificarea prognozei de inflaţie pentru 2008 şi 2009 sunt anticiparea creşterii preţurilor importurilor şi o creştere mai rapidă a preţurilor administrate, a mai declarat guvernatorul BNR. Influenţele nefavorabile asupra inflaţiei menţionate mai sus sunt atenuate, susţine Mugur Isărescu, de o evoluţie favorabilă a preţurilor petrolului pe întregul interval analizat. Domnia sa a precizat că prognoza anterioară lua în calcul un preţ mediu anual de 140 dolari/baril, iar acum valoarea acestuia s-a redus la jumătate.

Guvernatorul a precizat că ţinta de inflaţie pentru 2010 nu a fost prezentată cu ocazia acestui raport din cauza incertitudinilor generate de criza financiară internaţională. Domnia sa a declarat că ne aflăm într-o perioadă de incertitudine, astfel că mulţi factori nu pot fi anticipaţi. BNR va anunţa ţinta de inflaţie pentru 2010 în primul trimestru al anului 2009, potrivit declaraţiilor guvernatorului.

BNR nu exclude o temperare mai puternică a creşterii economice faţă de cea prognozată anterior (5-6%), dacă investiţiile nu vor fi dirijate spre zonele cu blocaj din ţara noastră, precum infrastructura sau agricultura.

Guvernatorul a mai declarat, ieri, că în prezent nu există o lipsă generală de lichiditate, dovadă fiind faptul că toate băncile şi-au constituit rezervele minime obligatorii pe 24 octombrie. BNR va permite intrarea în piaţă a lichidităţii în lei din rezervele băncilor, atunci când aceasta se va transmite la creditele în lei şi când va exista o tendinţă clară de diminuare a creditării în valută.

Domnia sa a subliniat că aceste măsuri vor putea avea un efect de diminuare a impactului crizei internaţionale asupra ţării noasre.

Recenta modificare a rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei ale băncilor comerciale de la 20% la 18% relevă faptul că banca centrală trece, treptat, de la poziţia de debitor la cea de creditor net al sistemului bancar, a explicat Mugur Isărescu. "Am revenit, după 7-8 ani, la o situaţie normală şi este un semnal pe care îl tragem de 5-6 luni", a adăugat guvernatorul, precizând că BNR ar putea să reducă şi mai mult aceste rezerve, dacă va fi nevoie. Motivele aceste decizii a BNR au fost îmbunătăţirea gestiunii lichidităţii pe piaţa interbancară, în condiţiile amplificării turbulenţelor de pe piaţa financiară internaţională, pentru asigurarea unei finanţări sustenabile a economiei. Astfel, va avea loc o reducere a dobânzilor pe piaţa intrbancară în perioada următoare, a mai precizat guvernatorul, după ce nivelul mediu al acestora a depăşit 50% în ultima parte a lunii octombrie.

În privinţa reducerii ratingului ţării noastre de către agenţia de evaluare financiară Standard & Poor"s, de la "investment" (investiţie) la "junk" (subinvestiţie), domnul Isărescu consideră că agenţia ar trebui să-şi refacă analiza. Domnia sa a explicat că datoria publică se află la un nivel sustenabil, cu mult sub nivelul de 60% din PIB, impus prin tratatul de la Maastricht, singura problemă fiind deficitul de cont curent. "Rugăm S&P să-şi refacă cele două pagini scrise total pe lângă subiect", a mai precizat Mugur Isărescu, adăugând că BNR a recurs la politici monetare "destul de tari" în privinţa reducerii deficitului extern.

"Majorările salariale cu două cifre sunt total necorelate cu ambiţia de a ţine inflaţia sub control", a mai spus guvernatorul, care a adăugat: "chiar şi discuţiile despre creşteri salariale atât de mari fac rău ţării noastre".

CE reduce estimarea asupra inflaţiei

Comisia Europeană şi-a revizuit în creştere estimările privind inflaţia medie din acest an, la 7,8% de la 7,6%, în prognoza anterioară, motivând că efectele crizei economice internaţionale se vor reflecta şi asupra economiei şării noastre, potrivit prognozei de toamnă. Pentru anul 2009, specialiştii de la Bruxelles estimează o temperare a inflaţiei medii anuale până la un nivel de 5,7%, cu 0,9 puncte procentuale peste estimarea făcută în primăvară. În 2007, inflaţia medie s-a situat la 4,9%, potrivit datelor Comisiei Europene. Pentru 2010, CE anticipează temperarea inflaţiei medii anuale la 4%.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Comunicati-le indivizilor Bogdan Baltazar si Ilie Serbanescu sa nu mai debiteze cretinitati in ziare si la televizor. Nu stiu nimic despre economie si finante. Spun niste tampenii de te crucesti. Se vede ca manipuleaza opinia publica. Sunt propagandistii de serviciu ai lui Isarescu. Pe unde au fost nu au demonstrat nimic.Niste ratati.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb