BNR a trimis bancherilor un proiect pentru trecerea la standarde internaţionale de contabilitate

N.I.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 30 iunie 2009

BNR a trimis spre dezbatere Asociaţiei Româ­ne a Băncilor (ARB) un proiect de regulament pentru trecerea la standarde internaţionale de raportare contabilă la nivelul situaţiilor financiare individuale ale băncilor, a spus, ieri, Adina Băjanu, economist în cadrul băncii centrale.

Totodată, Banca Naţională a României (BNR) a trimis proiectul de regulament şi Ministerului Finanţelor Publice (MFP), pentru informare, a menţionat Băjanu.

"La nivelul BNR a fost elaborat un proiect de regulament pentru aplicarea IFRS (normele internaţionale de raportare contabilă, n.r.) pentru situaţiile financiare individuale, care a fost transmis ARB pentru propuneri şi observaţii, precum şi MFP pentru informare. Nu avem însă o dată fixă pentru aplicarea proiectului, însă băncile vor fi anunţate în timp util", a spus Băjanu, citată de NewsIn.

Pe de altă parte, economistul BNR susţine că implementarea IFRS la nivelul situaţiilor financiare individuale ale băncilor este un proces costisitor, în primul rând din cauza modificării sistemelor informatice, dar şi a pregătirii personalului bancar.

"Trebuie găsită o metodă optimă pentru implementarea proiectului, care nu este un proces uşor", a mai spus ea.

Pe de altă parte, secretarul general al ARB, Radu Negrea, a subliniat că "asociaţia băncilor discută cu BNR încă de acum 3 ani, când băncile au anunţat că sunt în măsură să aplice IFRS".

"Băncile au făcut eforturi şi se pregătesc de ani de zile, a rămas o problemă doar la nivel de decizie", consideră Negrea.

În acelaşi timp, directorul general al Direcţiei de Reglementări Contabile în cadrul MFP, Georgeta Petre, a menţionat că "standardele internaţionale presupun o complexitate mai ridicată a informaţiilor decât standardele naţionale, care însă prezintă şi ele informaţii complete".

"Foarte multe elemente din standardele naţionale sunt preluate din IFRS, iar aspectul esenţial al trecerii la standarde internaţionale nu e obţinerea de informaţii, ci modalitatea de prezentare şi obţinerea de note explicative, pentru ca informaţiile să fie înţelese mai bine", a mai spus Petre.

La finalul lunii martie, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, declara că banca centrală vrea să aprobe trecerea la normele internaţionale de contabilitate până la finalul acestui an.

"Din cauza normelor (de contabilitate româ­neşti, n.r.) s-au făcut şi provizioane mai mari până acum. Modificarea este trecută în programul nostru", explica Isărescu.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb