BNR ar putea da ratinguri firmelor pentru a le accepta creditele ca garanţii la finanţarea băncilor

F.A.
Ziarul BURSA #Politică / 22 mai 2008

Banca centrală analizează posibilitatea de a acorda ratinguri companiilor care au luat credite de la bănci, în cadrul propunerii de a include aceste împrumuturi printre garanţiile acceptate de banca centrală atunci când finanţează instituţiile de credit, a declarat, ieri, un oficial BNR.

Banca Naţională a României (BNR) ia în considerare, în prezent, includerea, printre garanţiile pe care le acceptă de la băncile care apelează la facilitatea de credit (sau credit lombard), a împrumuturilor către companii din portofoliul respectivelor instituţii de credit, în afara titlurilor de stat.

Decizia în acest caz ar trebui luată până la sfârşitul acestui an, iar în calcul sunt luate creditele către companiile cu o situaţie financiară foarte bună, precum şi calitatea porto­foliului băncii.

"În cazul companiilor care nu sunt listate sau monitorizate de vreo agenţie de evaluare financiară, banca centrală ar putea să calculeze şi să acorde ratinguri. Extinderea bazei de garanţii este prevăzută şi de Banca Centrală Europeană", a mai declarat oficialul BNR, citat de NewsIn.

Extinderea garanţiilor ar constitui o măsură prin care BNR vine în ajutorul băncilor comerciale care au nevoie de lichiditate, în condiţiile în care unele dintre acestea se confruntă cu o lipsă a titlurilor de stat, deoarece statul se împrumută puţin, în condiţiile în care avea excedent bugetar după primele patru luni ale anului.

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a avertizat, în repetate rânduri, că există bănci care vor avea nevoie de titluri de stat, recomandând un nivel de 10-15% din capitalurile proprii ale instituţiilor de credit pentru acestea, pentru a se putea împrumuta de la banca centrală.

"Sunt unele bănci care se află într-un cerc vicios, deoarece nu au titluri de stat şi, în aceste condiţii, noi le invităm să facă un efort şi să apeleze la operaţiunile repo. Acest lucru presupune atât eforturi de capitalizare, cât şi eforturi de temperare a creditării", declara guvernatorul BNR, cu aproximativ o lună în urmă.

Multe dintre băncile de talie medie sau mai redusă din sistem au operat, în ultimele luni, cel puţin câte o majorare semnificativă de capital.

BNR acordă finanţare băncilor comerciale prin facilitatea de credit, în schimbul unor garanţii solide precum titlurile de stat sau depozitele con­stituite la banca centrală.

BNR cere, în prezent, o dobândă de 13,75% pe an băncilor care apelează la facilitatea de credit.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb