Actualizare 16:17 Mugur Isărescu: "Inflaţia rămâne în teritoriu negativ până în iulie 2016"
Inflaţia rămâne în teritoriu negativ până în luna iulie a acestui an şi va reveni în intervalul din jurul ţintei staţionare, de 2,5%, la finele orizontului de prognoză, a afirmat astăzi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, potrivit unor surse din presă.
"În şedinţa de astăzi, Consiliul de Administraţie al BNR a analizat şi aprobat Raportul asupra inflaţiei, ediţia mai 2016. Raportul prezintă noua prognoză trimestrială, care anticipează prelungirea valorilor negative ale ratei anuale a inflaţiei până în luna iulie 2016, ca urmare a manifestării efectelor tranzitorii ale reducerii cotei TVA şi ale altor impozite indirecte, precum şi a scăderii unor preţuri administrate (energie). Scenariul de bază prevede o revenire graduală a inflaţiei în interiorul intervalului asociat ţintei şi plasarea în palierul superior al acestuia la finele orizontului de prognoză (opt trimestre - n.r.)", a declarat Isărescu.
Guvernatorul a mai spus că riscurile asociate proiecţiei sunt generate de surse atât interne cât şi externe, în condiţiile unor incertitudini ridicate.
La capitolul riscuri externe, Isărescu a menţionat sporirea temerilor legate de creşterea economică globală, reacutizarea situaţiei din Grecia şi apropierea referendumului din Marea Britanie.
"Acestor incertitudini li se adaugă cele legate de volatilitatea pieţelor financiare, tensiunile geopolitice, divergenţa între conduitele politicilor monetare ale principalelor bănci centrale ale lumii şi evoluţia preţului petrolului", a precizat Isărescu.
Potrivit acestuia, pe plan intern, riscurile asupra inflaţiei sunt reprezentate de politica fiscală şi de venituri, precum şi de efectele adverse generate de modificări ale legislaţiei în domeniul financiar.
(S.A.)
-----------
BNR a hotărât menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 1,75% pe an, în cadrul şedinţei de astăzi.
De asemenea, s-a mai stabilit gestionarea adecvată a lichidităţii din sistemul bancar, păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei şi în valută ale instituţiilor de credit, conform unui comunicat de presă.
Consiliul de administraţie al BNR a analizat şi aprobat noul Raport trimestrial asupra inflaţiei, document ce va fi prezentat publicului într-o conferinţă de presă organizată în data de 10 mai 2016.