BNS organizează mâine proteste în Capitală

G.F.
Politică / 11 decembrie 2017

BNS organizează mâine proteste în Capitală

Blocul National Sindical (BNS) anunţă că mâine vor fi organizate proteste în Piaţa Victoriei, din Capitală, ca urmare a mutării contribuţiilor sociale de la angajator la angajat.

Potrivit unui comunicat remis Redacţiei, sindicaliştii estimează că la manifestaţii vor participa circa 2.000 de protestatari.

În documentul citat, sindicaliştii precizează: "Prin această acţiune de protest continuăm să atragem atenţia Guvernului şi puterii politice cu privire la efectele negative, pe termen scurt, dar şi pe termen mediu şi lung, generate de transferul contribuţiilor sociale de la angajator la angajat. Transferul tuturor riscurilor sociale către salariat dar si distrugerea sistemului negocierilor colective condamnă forţa de muncă din România la o precarizare consolidată a relaţiilor de muncă. Drepturile fundamentale ale lucrătorilor sunt ameninţate, şansele pentru relaţii de muncă corecte, bazate pe încredere şi respect reciproc, continuă să se degradeze. Principiul solidaritatii va deveni o responsabilitate exclusivă a salariaţilor cu restul categoriilor sociale".

BNS anunţă că protestul va avea loc ca urmare a deciziei Senatului de a aproba OUG 79/2017, precum şi lipsa de interes a membrilor Parlamentului de a se apleca atent asupra îngrijorărilor exprimate de reprezentanţii lucrătorilor, ai mediului de afaceri ai experţilor din mediul academic. De asemenea, protestul sindicaliştilor vizează suspendarea dezbaterilor pentru modificarea Legii 62/2011, precum şi dispreţul arătat fată de solicitările transmise de partenerii sociali şi proiectul Bugetului de Stat şi a Bugetului Asigurarilor Sociale pe 2018.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb