Boc cere restructurarea regiilor de stat

C.D.
Ziarul BURSA #Politică / 26 iulie 2010

Premierul Emil Boc a solicitat, vineri, miniştrilor să înceapă procesul de restructurare şi în regiile autonome aflate în subordine, solicitându-le să lucreze inclusiv în zilele de week-end pentru a finaliza rapid planurile de reorganizare, susţin surse oficiale, citate de Mediafax.

"Premierul a cerut miniştrilor ca procesul de restructurare să includă şi regiile şi ca aceştia să lucreze inclusiv sâmbăta şi duminica, pentru a termina proiectele", au susţinut sursele citate. În luna iunie, premierul a declarat că bugetele companiilor de stat vor fi evaluate în Guvern şi a precizat că în unităţile în care au fost efectuate restructurări nu va fi scăzut salariul.

În altă ordine de idei, primul-ministru Emil Boc a susţinut că aparatul său de lucru este cu 50% mai mic faţă de cel pe care l-au avut la dispoziţie foştii premieri Călin Popescu Tăriceanu şi Adrian Năstase.

Declaraţia sa vine în contextul în care a fost întrebat de un jurnalist dacă şi în cadrul aparatului de lucru al premierului se fac restructurări, aşa cum se procedează în ministere.

Potrivit Agerpres, Emil Boc a declarat: "După cum ştiţi, am desfiinţat Cancelaria Primului-ministru încă de anul trecut şi acest lucru le solicit tuturor să facă, să facă restructurarea aparatului bugetar, aşa cum a făcut-o primul-ministru prin desfiinţarea Cancelariei. O să vă prezint public, în perioada următoare, exact numărul pe care îl avea după 1989, ca să vedeţi ce aparat are în funcţiune în momentul de faţă Guvernul şi primul-ministru. Aparatul pe care îl am la dispoziţie este cu 50% mai mic decât a avut Tăriceanu sau Năstase".

Recent, secretarul de stat din cadrul aparatului de lucru al premierului Călin Hinţea a demisionat din funcţie, din motive personale. Locul său a fost luat de fostul secretar de stat de la Ministerul Educaţiei, Cătălin Baba, care a îndeplinit, în trecut, şi funcţia de şef al Cancelariei Primului-Ministru Emil Boc, înainte ca această instituţie să fie desfiinţată.

Norme pentru combaterea evaziunii

Tot vineri, Guvernul a adoptat normele metodologice de aplicare a noilor reguli privind combaterea evaziunii fiscale. Premierul Emil Boc a afirmat că aceste norme stabilesc, încă o dată, menţinerea cotei reduse de TVA la mai multe servicii.

Primul-ministru a menţionat astfel cota de 9% pentru următoarele servicii: permiterea accesului în castele, case memoriale, muzee, monumente, grădini botanice şi zoologice, târguri, expoziţii, evenimente culturale, cinematografe, pentru livrarea de cărţi, manuale şcolare, ziare, reviste, pentru livrarea de proteze şi accesorii ale acestora, cu excepţia celor dentare, pentru livrarea de produse ortopedice, pentru livrarea de medicamente de uz uman şi veterinar şi pentru cazarea în sectorul hotelier. De asemenea, normele metodologice prevăd că TVA de 5% este menţinută pentru vânzarea locuinţelor cu o suprafaţă utilă de maxim 120 de metri pătraţi, pentru livrarea de clădiri cu destinaţia de cămine de bătrâni şi de pensionari sau pentru case de copii, pentru centrele de recuperare-reabilitare pentru minori cu handicap.

Cota de TVA de 5% a fost menţinută şi pentru vânzarea de clădiri, inclusiv a terenurilor pe care sunt construite, către primării, în vederea atribuirii ca locuinţe sociale cu chirie subvenţionată unor persoane sau familii a căror situaţie economică nu le permite accesul la o locuinţă în proprietate sau închirierea unei locuinţe în condiţiile pieţei.

Ordonanţa de combatere a evaziunii fiscale a fost publicată la finele lunii iunie în Monitorul Oficial, din actul normativ fiind eliminate prevederile iniţiale referitoare la aplicarea TVA pentru achiziţii intracomunitare şi accizele la produse de lux.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. o idee/propunere f. buna si necesar a fi impusa: restructurarea regiilor de stat;m acolo mai mult ca in orice alt sector s-au inghesiut toata sleata acolitilor politici, neamuri si datatorin de spaga. In aceste regii s-au "cumparat" permanent posturile; sunt tare curios sa vad cum se va face acum "selectia", cum vor reaciona cei care se vor vedea cu postul si banii pierduti si cum ii vor potoli/lamuri cei care le-au luat banii. 

    Daca premierul Boc va putea impune restructurarea si in regiile de stat, atunci este intradevar barbat de stat. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Aug. 2024
Euro (EUR)Euro4.9754
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5278
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2123
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8414
Gram de aur (XAU)Gram de aur358.6134

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
hipo.ro
energyexpo.ro
roenergy.eu
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb