Bogdan Aurescu a participat la reuniunea de pregătire a Summitului NATO din 14 iunie

S.B.
Miscellanea / 1 iunie 2021

Bogdan Aurescu a participat la reuniunea de pregătire a Summitului NATO din 14 iunie

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a participat marţi la reuniunea specială a miniştrilor afacerilor externe din statele membre NATO, desfăşurată în format video-conferinţă, ce a avut drept principal obiectiv pregătirea Summitului NATO din 14 iunie, a anunţat MAE, informează Agerpres.

Potrivit sursei citate, miniştrii aliaţi au abordat pe larg deciziile pachetului NATO 2030, ce urmează a fi adoptate cu acel prilej. De asemenea, au fost discutate evoluţiile mediului regional de securitate, ameninţările generate de Rusia, precum şi viitorul relaţiei NATO-Afganistan.

Ministrul Bogdan Aurescu s-a referit la procesul de reflecţie NATO 2030 şi decizia care se prefigurează la Summit privind elaborarea unui nou Concept Strategic aliat, apreciind că aceste procese vor oferi Alianţei viziunea strategică necesară creşterii rolului NATO ca alianţă politico-militară, se arată într-un comunicat transmis de MAE.

Şeful diplomaţiei române a subliniat, în context, necesitatea consolidării dimensiunii politice a Alianţei şi a întăririi acesteia din punct de vedere militar. Din această ultimă perspectivă, ministrul Aurescu a pledat pentru consolidarea posturii NATO de descurajare şi apărare, fiind necesară o creştere a prezenţei aliate la Marea Neagră, în sudul Flancului Estic, dar şi intensificarea sprijinului pentru partenerii NATO, măsuri cu atât mai necesare în contextul actual de securitate din Vecinătatea Estică, marcat de acţiunile recente ale Rusiei în regiune, inclusiv legate de Ucraina, şi pe fondul consolidării sale militare la Marea Neagră, respectiv al sprijinului pentru Belarus, menţionează sursa citată.

De asemenea, ministrul Afacerilor Externe a reiterat poziţia României de susţinere a politicii NATO de lărgire a Alianţei.

În acelaşi timp, ministrul Bogdan Aurescu a evidenţiat necesitatea creşterii şi substanţierii rolului NATO în domeniul rezilienţei. Astfel, oficialul român a informat cu privire la inaugurarea, luni, 31 mai, la Bucureşti, de către preşedintele României, Klaus Iohannis, a Centrului Euro-Atlantic pentru Rezilienţă, inclusiv în prezenţa Secretarului General Adjunct al NATO. Ministrul Aurescu a subliniat că Centrul Euro-Atlantic pentru Rezilienţă reprezintă o iniţiativă strategică concretă a României, ce va contribui la consolidarea rezilienţei NATO, a aliaţilor şi a partenerilor Alianţei, precum şi a UE, a statelor membre şi a partenerilor UE şi a adresat invitaţia către Aliaţi de a participa la activităţile Centrului de la Bucureşti.

Totodată, se arată în comunicatul MAE, cu privire la viitorul relaţiei NATO-Afganistan, ministrul Bogdan Aurescu a subliniat importanţa continuării angajamentului politic şi a asistenţei aliate pentru acest stat şi, de asemenea, a încurajat continuarea eforturilor de stimulare a negocierilor intra-afgane în vederea asigurării unei păci durabile.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb