Bogdan Aurescu anunţă că mii de israelieni şi ucraineni de origine evreiască au fost evacuaţi prin România

Bogdan Aurescu anunţă că mii de israelieni şi ucraineni de origine evreiască au fost evacuaţi prin România

G.U.
Politică #Adevărul - prima victimă / 13 martie 2022

Bogdan Aurescu (Sursă foto: Ministerul Afacerilor Externe)

Bogdan Aurescu (Sursă foto: Ministerul Afacerilor Externe)

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a anunţat, astăzi, după întrevederea cu omologul său israelian, Yair Lapid, că peste 3.000 de cetăţeni israelieni şi peste 1.200 de cetăţeni ucraineni de origine evreiască au fost sprijiniţi de România să intre pe teritoriul ţării noastre şi apoi să fie evacuaţi spre Israel, potrivit Agerpres.

"Discuţiile substanţiale pe care le-am avut astăzi reflectă nivelul excelent al relaţiilor noastre bilaterale, care au o natură strategică, precum şi interesul comun al României şi statului Israel de dezvoltare şi aprofundare a dialogului politico-diplomatic şi sectorial. Această întrevedere vine în continuarea contactelor foarte bune pe care le-am avut în ultima perioadă, cel mai recent la 3 martie, când am avut o discuţie telefonică în contextul evenimentelor dramatice din Ucraina şi, de altfel, această vizită şi discuţiile noastre s-au concentrat în foarte mare măsură pe efectele agresiunii ilegale a Federaţiei Ruse asupra Ucrainei", a declarat Aurescu într-o conferinţă de presă, după întâlnirea cu Yair Lapid.

Şeful diplomaţiei a subliniat eforturile României în procesul de evacuare din Ucraina a mii de cetăţeni israelieni sau de origine evreiască, inclusiv 100 de orfani.

"Am discutat despre eforturile comune de a sprijini procesul de evacuare a persoanelor care fug din calea războiului, inclusiv cetăţeni ai statului Israel. Prin punctele de frontieră ale României cu Ucraina şi cu Republica Moldova au intrat pe teritoriul ţării noastre peste 430.000 de cetăţeni ucraineni, la care se adaugă şi un număr foarte mare de cetăţeni ai altor state, care au fost evacuaţi, iar numărul acesta desigur creşte. L-am asigurat pe colegul meu de angajamentul României pentru acordarea întregului sprijin pentru evacuarea în continuare a cetăţenilor israelieni sau de origine evreiască din Ucraina. Până la acest moment, peste 3.000 de cetăţeni israelieni, peste 1.200 de cetăţeni ucraineni de origine evreiască au fost sprijiniţi de România să intre pe teritoriul ţării noastre şi apoi să fie evacuaţi, cu peste 12 zboruri către Israel, inclusiv în jur de 100 de orfani care au fost aduşi din Ucraina", a arătat ministrul de Externe.

El a adăugat că aceste eforturi au fost posibile datorită eforturilor comune datorate unei cooperări exemplare a autorităţilor, cu referire la Departamentul consular din Ministerul Afacerilor Externe şi Ambasada Israelului la Bucureşti.

Bogdan Aurescu a amintit de operaţionalizarea recentă la Suceava a unui centru logistic, destinat să colecteze şi să transfere ajutorul internaţional pentru Ucraina, invitând statul Israel să sprijine acest centru.

În opinia oficialului român, criza gravă pe care o provoacă agresiunea militară rusă ilegală împotriva Ucrainei nu este doar o problemă a regiunii sau a Europei, ci are efecte la nivel global.

"Criza gravă multidimensională pe care o provoacă agresiunea militară rusă ilegală împotriva Ucrainei nu este doar o problemă a regiunii, nu este doar o problemă a Europei, dar are şi efecte la nivel global. De aceea, este important şi am hotărât împreună să rămânem într-un contact strâns şi, de asemenea, să acţionăm în cadrul oferit de diversele organizaţii internaţionale pentru a sprijini valorile democratice, pentru a sprijini dreptul internaţional", a precizat Aurescu.

O altă temă abordată de cei doi miniştri de Externe se referă la pregătirea celei de-a treia şedinţe comune de guvern România-Israel (G2G), care este prevăzută a fi organizată în anul acesta.

"În plan bilateral, am discutat despre pregătirea următoarei şedinţe comune de guvern, cea de-a treia sesiune a şedinţei comune de guvern, în cursul acestui an. Am discutat despre aspectele de interes în cadrul acesta, al viitoarei şedinţe comune de guvern, pentru că ne dorim să amplificăm cooperarea noastră sectorială în mai multe domenii care sunt extrem de importante. Am agreat ca în pregătirea şedinţei comune de guvern să mai organizăm o şedinţă a grupului comun de lucru pe probleme economice, care se află în coordonarea celor două ministere ale afacerilor externe. Vorbim despre economie - în 2021, totalul schimburilor noastre comerciale a ajuns la aproape 885 de milioane de dolari, în creştere cu aproape 240 de milioane de dolari faţă de 2020 şi 2019. Deci, trebuie să continuăm eforturile noastre în acest sens", a explicat Aurescu.

El a arătat că există totodată un potenţial crescut în mai multe domenii, între care agricultură, managementul apelor, inteligenţă artificială, securitate cibernetică.

"Am discutat despre acest aspect cu domnul ministru, creşterea rezilienţei, cercetare, inovare, dezvoltare, transfer tehnologic, pentru că este extrem de relevant ca cele două state să îşi consolideze prosperitatea şi, în acelaşi timp, capacitatea de a face faţă inclusiv provocărilor de natură hibridă", a adăugat Bogdan Aurescu.

Ministrul român de Externe a reiterat angajamentul ferm al României în privinţa combaterii antisemitismului, a xenofobie, ţara noastră adoptând, anul trecut, o primă Strategie naţională de combatere a antisemitismului, de promovare a politicilor memoriei, de combatere a xeonofobiei.

La finalul conferinţei, Bogdan Aurescu i-a mulţumit lui Yair Lapid pentru sprijinul pe care statul Israel l-a acordat României pe durata pandemiei de COVID-19.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb