Bogdan Aurescu, întrevedere cu omologul din Austria pe tema votului negativ privind aderarea la Schengen

M.C.
Politică / 13 decembrie 2022

Bogdan Aurescu, întrevedere cu omologul din Austria pe tema votului negativ privind aderarea la Schengen

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a avut ieri, la Bruxelles, o întrevedere cu ministrul federal pentru afaceri europene şi internaţionale al Austriei Alexander Schallenberg, în marja participării la reuniunea Consiliului Afaceri Externe, la solicitarea părţii austriece, informează News.ro.

Ministrul de externe român a subliniat necesitatea găsirii unei soluţii constructive de deblocare a situaţiei, în timp ce ministrul austriac a susţinut importanţa scăderii globale a numărului de migranţi care ajung în Austria şi a arătat că aşteaptă noi propuneri din partea Comisiei Europene.

Subiectul discuţiei a vizat aderarea României la Spaţiul Schengen, în urma votului negativ exprimat de Austria în cadrul Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne din 8 decembrie 2022.

În cadrul întrevederii bilaterale, care a fost precedată şi de alte contacte între cei doi miniştri în cursul aceleiaşi zilei, precum şi de o discuţie telefonică în urmă cu două zile, ministrul Aurescu a reiterat, detaliat, poziţia părţii române referitoare la votul negativ al Austriei cu privire la decizia de aderare a României la Spaţiul Schengen (a se vedea comunicatul MAE din 8 decembrie, precizează MAE).

Ministrul Aurescu a subliniat necesitatea găsirii unei soluţii constructive de deblocare a situaţiei având în vedere că cetăţenii români sunt îndreptăţiţi pe deplin să beneficieze de drepturile apartenenţei la Spaţiul Schengen.

Ministrul român de externe a arătat, din nou, că susţinerile părţii austriece referitoare la o posibilă implicare a României în generarea fluxului de migraţie ilegală către Austria, pe ruta Balcanilor de Vest, pe care România nu se află, nu corespund în niciun fel cu statisticile şi evaluările agenţiilor europene - Frontex, Europol şi Agenţia Uniunii Europene pentru Azil - precum şi cu rapoartele vizitelor recente de evaluare realizate în perspectiva Deciziei de aderare la Schengen care au formulat aprecieri foarte pozitive cât se poate de clare la adresa modului în care România gestionează situaţia migraţiei ilegale.

Demnitarul român a evidenţiat că România a exprimat deschidere pentru preocupările Austriei privind creşterea migraţiei ilegale şi a avansat propuneri de sprijin şi cooperare, prin intermediul Ministerului de Interne în plan bilateral, cât şi la nivel european pentru adoptarea unor măsuri concrete. Aderarea la Schengen nu poate fi însă conectată artificial cu alte dosare de care România nu este responsabilă.

Aurescu a arătat că România a acţionat cu deschidere şi transparenţă în relaţia cu toţi partenerii europeni, inclusiv Austria, iar gradul de pregătire a ţării noastre în aplicarea prevederilor acquis-ului Schengen a fost confirmat, în repetate rânduri, de experţii UE şi ai statelor membre, cel mai recent cu prilejul celor două misiuni de evaluare care au avut loc în lunile octombrie şi noiembrie 2022.

Totodată, ministrul de externe a reiterat dezacordul ferm faţă de acuzaţiile lipsite de temei cu privire la aşa-zise presiuni sau rele tratamente aplicate firmelor austriece din România.

Ministrul român de externe a arătat că România va utiliza toate căile disponibile de deblocare a situaţiei create prin respingerea Deciziei privind aplicarea integrală a acquis-ului Schengen în România şi că este necesară din partea Austriei adoptarea unei atitudini constructive şi îndreptate spre cooperare şi reconsiderarea poziţiei sale, pentru depăşirea impasului creat prin votul exprimat în Consiliul JAI din 8 decembrie 2022.

Potrivit MAE, "partea austriacă a reiterat aşteptările sale din partea Comisiei Europene, a agreat faptul că planul de lucru propus deja de aceasta privind gestionarea migraţiei pe ruta Balcanilor de Vest este un prim pas în direcţia răspunsului la îngrijorările sale şi a susţinut importanţa scăderii globale a numărului de migranţi care ajung în Austria.

De asemenea, ministrul austriac a arătat că aşteaptă noi propuneri din partea Comisiei Europene.

Cei doi miniştri au convenit să continue să rămână în contact.

Opinia Cititorului ( 6 )

  1. Ca ce chestie vă mai întâlniți? Mai avem șanse prin 2026 !

    Te-aș pune pe tine și Iohannis să stați 2 zile printre șoferii de TIR intr-o vamă oarecare, când aceștia primesc telefoane de la soții că au copiii bolnavi de 5zile !

    La oamenii ăștia nu vă gândiți?  

    toata situatia se reduce la cateva propozitii (dincolo de diverse detalii picante):

    1. Austria si Ungaria sunt "picioarele de pod" ale intereselor Rusiei in UE.  

    2. Aversiunea prezenta a Rusiei fata de UE e evidenta.  

    3. Gesturile neprietenoase si revizioniste ale Ungariei fata de Romania si gestul facut de Austria fata de aderarea Romaniei la Schengen sunt de origine subterana - ma refer la retelele europene create de FSB si GRU (servicii rusesti de informatii) in Europa in vederea spargerii ei si subminarii mai apoi a fiecarei tari in parte. Austria si Ungaria isi joaca rolul de papusele in mainile Rusiei in baza unor vise neo-imperiale care nu se vor materializa indiferent ce situatii militare ar putea aparea in viitor.  

    Mai mult decat atat : punctez ca in urma unor situatii militare Romania urmeaza sa atinga cea mai mare extindere teritoriala din istoria ei, mai mare decat in cazul 1938, mult mai mare...cu aproximativ 40-45% fata de momentul 1938. Dar mai e mult pana departe :) .  

    In mod sigur idiotii vor contesta ce am scris aici. Dar e treaba lor, eu stiu ce urmeaza. Finalmente, eu am dreptate. Ca intotdeauna.  

    4. Revenind in prezent: UE si COmisia Europeana de dragul propriei continuitati si unitati trebuie sa atace, sa ostracizeze si sa corecteze finalmente ideile si apucaturile rusofile ale Austriei si Ungariei - fantomele fetide ale Rusiei in Europa! Daca nu o va face cu forta maxima de impact diplomatic, economic, financiar, politic, etc... drumul UE e unul singur = ruperea si disparitia UE (exact ce vrea Rusia).  

    Ungaria si Austria trebuie puse agresiv si imediat cu botul pe labe , trebuie scuturate si date cu capul de pereti pana le ies fumurile neo-imperiale din cap si pana le ies din suflet apucaturile rusofile!  

    Situatia cu Schengen e de origine FSB/GRU. Asta sa o stiti de la mine. Ma rog, mai sunt si alte tari cointeresate (dpdv economic preponderent) de situatie, dar nu conteaza acum. Punctul central declansator, miezul ideologic acolo e: FSB/GRU.  

    Ungaria si Austria = mainile murdare ale Rusiei in frumoasa Europa!  

    Taiati mainile monstrului de la Rasarit! Sa ii fie taiate mainile satanei estice!  

    1. Prostii de om dereglat lipsit de cultura si informatii.

      Bombonelule, o treime din terenul arabil al Romaniei este deja cumparat de straini. Hahahaha.

      Ce extindere teritoriala? Crezi ca mai pui tu mana pe terenul cumparat de unguri in Ardeal? Vise de om fara o doaga. Este al lor. 

    doreste sa se intalneasca cu austriacul pentru a-si cere scuze pentru reactia opiniei publice roamne fata de votul austriac.

    1. nu

      continuati si urcati presiunea pe afacerile austriecilor din Romania

      un mic semnal prietenesc, ca sa zic asa 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb