Consiliul Concurenţei va finaliza, în prima parte a acestui an, primul mare caz din industria financiară, a anunţat, ieri, preşedintele instituţiei, Bogdan Chiriţoiu. Domnia sa a precizat că este vorba despre o investigaţie în care suspectează încălcarea legii, printr-un presupus schimb de informaţii între marile companii care vând RCA şi în care sunt implicate firme de leasing şi bănci care deţin astfel de societăţi.
La jumătatea lunii decembrie 2017, Consiliul Concurenţei anunţa că a efectuat inspecţii inopinate la sediile a 25 bănci, Instituţii Financiare Non-Bancare (IFN), societăţi de leasing, asociaţii profesionale şi patronale din domeniul serviciilor financiare, aceasta fiind una dintre cele mai ample acţiuni ale instituţiei.
Inspecţiile au fost derulate în cadrul a două investigaţii declanşate de Autoritatea de concurenţă pe piaţa serviciilor de leasing operaţional şi pe piaţa de leasing financiar şi creditului de consum din România.
Una dintre acestea vizează posibile schimburi de informaţii sensibile din punct de vedere comercial între companii concurente pe piaţa leasing-ului financiar şi a creditului de consum.
O a doua analiză de piaţă pe care Consiliul o derulează în prezent are în vedere întregul sector bancar şi urmăreşte costurile mari ale băncilor din ţara noastră, acestea fiind, potrivit domnului Chiriţoiu, "mult mai mari decât cele din afara ţării". Domnia sa a spus că, în mod concret, sunt analizate comisioanele bancare şi marjele de dobândă, adică diferenţa dintre dobânda la credite şi cea la depozite.
"Avem multe bănci, nu este o piaţă mică, şi cu toate acestea avem preţuri foarte mari. Sunt multe zone mai ieftine la noi decât în afară, cum ar fi cea alimentară sau telecom".
Şeful Consiliului Concurenţei a mai spus, ieri, că, în cadrul investigaţiei, se fac comparaţii între preţurile de la noi şi cele din alte ţări.
Este pentru prima dată când am trecut graniţele ţării într-o astfel de analiză, obţinând informaţii şi din Marea Britanie, a precizat Bogdan Chiriţoiu. Conform domniei sale, autoritatea va prezenta, până la jumătatea anului în curs, cel puţin rezultate preliminare ale investigaţiei pe bănci.
În situaţia în care Consiliul Concurenţei va constata încălcarea regulilor de concurenţă, companiile implicate riscă amenzi de până la 10% din cifra de afaceri.
"Se schimbă structura sistemului bancar", a evidenţiat şeful de la Concurenţă, arătând, ca exemplu, că Banca Transilvania ajunge pe locul al doilea din piaţă, ca urmare a achiziţiilor pe care le-a făcut în ultima vreme.
• Chiriţoiu: "Cazul privind o presupusă trucare de licitaţii la Transgaz, derulat în colaborare cu DIICOT"
Unul dintre cazurile importante care vor fi terminate în perioada care urmează vizează o presupusă trucare de licitaţii la Transgaz, derulat în colaborare cu DIICOT, conform şefului Consiliului Concurenţei.
Bogdan Chiriţoiu a declarat: "În scurt timp vom finaliza analiza pe gaze, după ce am terminat ancheta pe electricitate. Speram ca situaţia de criză din 2017, din domeniul energiei, să fie un cadru propice pentru preluarea recomandărilor din anii trecuţi în segmentul de energie electrică, dar nu a fost aşa".
Consiliul Concurenţei mai are o analiză pe combustibil, în cadrul căreia urmăreşte de ce preţul este uşor mai mare decât media din UE.
Altă investigaţie care urmează să fie finalizată de Concurenţă în 2018 este cea din domeniul comerţului alimentar, în care sunt analizate practicile lanţurilor de magazine Cora, Carrefour şi Kaufland, respectiv cele care vizează dacă în relaţia cu furnizorii au limitat scăderea de preţ, în special în perioadele de promoţie, a mai anunţat, ieri, Bogdan Chiriţoiu.
Legat de analiza derulată asupra creşterii preţurilor, domnia sa a explicat că ceea ce s-a întâmplat cu preţul untului şi al ouălor a ţinut de evoluţiile din afara ţării: "Preţul ouălor a crescut şi în afară, ca urmare a închiderii unor ferme din cauza unor probleme de sănătate. Acum, lucrurile îşi revin la normal, iar preţurile au început să scadă, fapt care ne bucură. La unt este mai complicat, întrucât, ca urmare a eliminării cotelor de lapte, producţia a scăzut, iar preţurile vor continua să aibă o evoluţie ascendentă.
Autoritatea de Concurenţă va lansa şi o analiză în domeniul preţurilor medicamentelor fără reţetă.
• Chiriţoiu: "2017 - anul cu cea mai intensă şi complexă activitate"
2017 a fost anul cu cea mai intensă şi complexă activitate a Consiliului Concurenţei, a precizat Bogdan Chiriţoiu, menţionând că instituţia a finalizat, anul trecut, 18 investigaţii şi a aplicat amenzi în valoare totală de 123 de milioane de lei (27,3 milioane de euro), cu 60% mai mult decât în anul anterior.
Din cele 18 investigaţii finalizate anul trecut, 78% vizează sectoare-cheie, precum energie, licitaţii, profesii liberale (servicii notariale, auditori financiari), transport (taxi).
Au fost sancţionate 156 de companii sau asociaţii, din care 33 au recunoscut încălcarea legii şi au beneficiat de reduceri ale amenzilor. O companie (AEM S.A.) a aplicat la programul de clemenţă, aducând dovezi ce au condus la soluţionarea cazului şi a beneficiat astfel de imunitate la amendă. De asemenea, pentru prima dată, Consiliul Concurenţei a acordat reducerea amenzii pentru incapacitate de plată, arată datele autrorităţii.
Cea mai importantă amendă a fost în cuantum de 73 de milioane de lei (aproximativ 15,8 milioane de euro), primită de şase companii pentru încheierea unor înţelegeri anticoncurenţiale pe piaţa comercializării contoarelor şi echipamentelor conexe pentru măsurarea energiei electrice.
În 2017, au fost declanşate 19 investigaţii privind posibile încălcări ale Legii concurenţei, faţă de 13 în anul precedent. Cele mai multe investigaţii deschise vizează cartelurile (11), urmate de investigaţii privind abuzul de poziţie dominantă (5). La sfârşitul anului 2017, Consiliul avea în derulare 36 de investigaţii privind posibila încălcare a Legii concurenţei, cu una mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Peste 47% dintre investigaţiile în desfăşurare la 31 decembrie 2017 vizau înţelegeri de tip cartel, iar 30,5% aveau ca obiect abuzul de poziţie dominantă.
Anul trecut, au fost declanşate patru anchete sectoriale (comercializarea cu amănuntul a carburanţilor, comercializarea sării pentru deszăpezire, iluminat public, alimentare cu apă şi canalizare) şi au fost finalizate, de asemenea, patru (producţia şi distribuţia de medicamente, gestionarea resurselor de apă de suprafaţă, comunicaţii electronice multiplay, piaţa serviciilor de asistenţă medicală şi activităţile conexe acesteia).
Consiliul Concurenţei are bugetul necesar pentru realizarea platformei online de monitorizare a preţurilor carburanţilor, precum şi pentru extinderea la nivel naţional a celei care afişează preţul alimentelor, a anunţat Bogdan Chiriţopiu, menţionând că aceste proiecte trebuie finalizate în acest an, astfel încât autoritatea să nu piardă finanţarea. Bugetul respectiv se ridică la circa 200.000-300.000 de euro.
Consiliul Concurenţei a lansat, la finele lunii noiembrie 2016, platforma online "Monitorul preţurilor", care oferă posibilitatea cumpărătorilor să compare tarifele produselor alimentare de bază comercializate de către retaileri. În prezent, preţurile fac referire doar la magazinele din Bucureşti.
------------------------------
• Chiriţoiu: "Legea concurenţei poate suferi modificări, dar este nevoie de avizul CE"
Legea concurenţei poate suferi modificări, dar este nevoie de avizul CE, a spus, ieri, Bogdan Chiriţoiu, răspunzând unei întrebări legate de zvonurile potrivit cărora ar putea fi înlocuit cu fostul premier Mihai Tudose, la conducerea Consiliului Concurenţei.
Domnia sa a menţionat: "Ce doresc să facă anumite persoane este bine să îi întrebaţi pe dânşii. (...) Dacă se doresc schimbări majore ale legii, acestea trebuie abordate cu grijă, trebuie consultată Comisia Europeană, pentru că legislaţia de concurenţă nu este strict naţională. Sunt responsabilităţi partajate între România şi Comisie, suntem cumva parteneri. Noi, când dăm sancţiuni, uneori aplicăm legea românească, dar de multe ori aplicăm şi Tratatul Uniunii, astfel că orice modificare majoră va fi discutată cu Comisia".
Bogdan Chiriţoiu a menţionat că, în prezent, este în dezbatere parlamentară un proiect legislativ care a fost avizat negativ de Guvern şi care prevede modificarea Legii concurenţei. Acesta presupune inclusiv modificări privind structura consiliului de conducere şi a modalităţii de numire a şefilor autorităţii.
Domnul Chiriţoiu a subliniat: "Dacă vor fi modificări, ele vor viza numai lucrurile care se întâmplă în viitor. Până una-alta, avem două mandate libere în Consiliu, dar toţi, inclusiv cei care au mandatele expirate, până când vor fi numiţi succesorii, şi noi ceilalţi cinci care avem mandatele în derulare, ne vedem de activitatea noastră".
1. Ciudat
(mesaj trimis de anonim în data de 31.01.2018, 07:31)
Oameni care merg prin Europa spun ca mancarea e mai ieftina decat la noi. Cine are vedeni?
Daca o raportam la venit e bai. Lucram pentru mancare, utilitati si cateva amanunte. Piata carti vorbeste de la sine.
2. fără titlu
(mesaj trimis de Eu în data de 31.01.2018, 23:05)
E posibil ca bancile straine sa aiba la noi cheltuieli de functionare mai mari si pentru ca fac achizitii de bunuri si servicii la preturi mult supraevaluate, de cele mai multe ori chiar de la bancile mamă, tocmai pentru a raporta profituri mai mici?