BOGDAN MAIOREANU, ANALISTUL ETORO:  "România - în top cinci cele mai mari dobânzi din UE"

G.D.
Bănci-Asigurări / 11 iulie 2022

"România - în top cinci cele mai mari dobânzi din UE"

Recenta majorare cu un procent a ratei dobânzii de către Banca Naţională a României plasează România în Top 10 al ţărilor cu cele mai mari dobânzi de referinţă din Europa, conform unui comunicat remis redacţiei. Ne aflăm pe locul 9-10 la egalitate cu Islanda (4,75%), înaintea noastră se aflându-se Polonia (6,5%), Cehia (7%) şi Ungaria ( 7,75%). Cu excepţia Islandei, acesta este şi top 5 al ţărilor din Uniunea Europeană cu cele mai mari rate. Cea mai mare dobândă de referinţă din Europa aparţine Ucrainei (25%), urmată de Moldova (18,5%), Turcia (14%), Belarus (12%) şi Rusia (9,5%).

Potrivit sursei citate, Polonia a majorat săptămâna trecută rata dobânzii cu doar 0,5%, mai puţin decât aşteptările pieţei, care erau de 0,75%, deşi are în continuare o inflaţie în creştere, care în luna iunie s-a ridicat la 15,6%. Rata reală a dobânzii - care se calculează prin scăderea ratei inflaţiei din rata dobânzii - este la -9,1%, mai mică decât cea din România, care este de -9,74%. Dacă lăsăm la o parte Ucraina, Ungaria are cea mai mică rată reală a dobânzii din Europa, de doar -2,95%. În ciuda acestui fapt şi a unei mişcări foarte agresive a Băncii Centrale, care a majorat ratele la depozitele pe o săptămână cu 2%, până la 9,75%, foarte aproape de rata inflaţiei de 10,7%, forintul şi-a continuat devalorizarea faţă de dolarul american. Aceasta a ajuns la aproape 25% de la începutul anului în raport cu dolarul american, şi la aproape 12% faţă de euro.

Fed-ul american a publicat minutele şedinţelor sale care indică şi mai multe majorări viitoare în încercarea de a împiedica inflaţia să se agraveze. Factorii de decizie au majorat ratele dobânzilor cu 0.75% luna trecută şi au susţinut majorarea acestora la următoarea şedinţă din iulie, fie cu 0.50%, fie cu 0.75%, potrivit minutelor. Acest lucru arată că membrii Fed au recunoscut că întărirea politicii ar putea încetini ritmul de creştere economică pentru o perioadă, dar au considerat că revenirea inflaţiei la 2% este esenţială pentru a atinge nivelul maxim de ocupare a forţei de muncă în mod susţinut. Cele mai recente mişcări ale băncilor centrale europene arată aceeaşi filozofie. Investitorii privesc spre BCE pentru a vedea dacă va urma exemplul Fed.

Dolarul american a continuat să se aprecieze în raport cu Euro şi cu alte monede europene, inclusiv faţă de leu, iar unele rapoarte indică faptul că se va ajunge la paritate. Această poziţie a Fed, care este gata să tranzacţioneze creşterea economică în schimbul reducerii inflaţiei, este considerată de pieţe mai puţin periculoasă decât riscul cu care se confruntă Europa ca Rusia să întrerupă livrările de gaze naturale. Strategul global privind pieţele monetare, Kit Juckes, consideră că, deşi dependenţa energetică a Europei de Rusia este în scădere, aceasta scădere nu este suficient de rapidă pentru a evita recesiunea dacă gazoductul se închide. În cazul în care acest lucru se va întâmpla, am putea asista la o nouă depreciere de 10% a monedei Euro în raport cu dolarul, ceea ce va aduce monedele la paritate pentru prima dată din 2002 încoace.

În timp ce un euro ieftin este bun pentru exporturi, privarea Europei de gaze naturale va împiedica industria să producă mai multe bunuri. Vedem deja în Germania începutul problemelor pe care le aduce preţul ridicat al gazelor. Dar, în mijlocul acestor incertitudini, începem să vedem primele semne bune care indică o atenuare a inflaţiei. Presiunea asupra lanţurilor de aprovizionare a continuat să scadă în iunie, deşi se află încă la niveluri istorice ridicate, se menţionează în comunicat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7110
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3354
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9529
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.1947

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb