Borut Vujcic a fost numit noul Director general al BRD Sogelease

D.I.
Bănci-Asigurări / 19 martie 2018

Borut Vujcic a fost numit noul Director general al BRD Sogelease

BRD Sogelease IFN l-a numit pe Borut Vujcic în funcţia de Director General, se arată într-un comunicat al companiei, remis astăzi Redacţiei.

Potrivit documentului, Vujcic a a preluat oficial funcţia la începutul anului 2018.

Anterior preluării funcţiei de Director general al BRD Sogelease, Borut Vujcic a fost Country Supervisor în cadrul IBFS, structura responsabilă cu activităţile bancare şi serviciile financiare internaţionale ale Societe Generale (2014 - 2017) şi Director General adjunct la Societe Generale Ghana (2011 - 2014).

Borut Vujcic s-a alăturat Societe Generale în anul 2004 şi are o experienţă de management de peste 23 de ani în domeniul bancar şi în cel al serviciilor financiare. Cariera sa în Grupul Societe Generale a început cu funcţia de Director general al SKB Leasing (Slovenia).

Borut Vujcic a declarat: "BRD Sogelease are obiective foarte ambiţioase în privinţa creşterii şi a rentabilităţii. Pentru a ne atinge scopurile, ne vom îndrepta eforturile în următoarea perioadă spre dezvoltarea cooperării cu furnizorii locali şi internaţionali. Segmentele de clienţi pe care ne vom concentra sunt IMM-urile şi agricultura. De asemenea, vom lucra pentru a îmbunătăţi partea de customer experience prin optimizarea fluxurilor de lucru şi digitalizarea proceselor. Ne aşteptăm ca sinergia dintre Sogelease şi BRD să fie în continuare un avantaj strategic şi un generator important de creştere pentru noi".

Potrivit sursei citate, Borut Vujcic a studiat la Karl Franzens Universität din Graz, Austria. Deţine o diplomă de Bachelor of Business and Management la Middlesex University din Londra şi a urmat câteva alte programe de formare profesională.

BRD Sogelease IFN, filiala de leasing a BRD Groupe Societe Generale, este o prezenţă constantă în topul celor mai mari firme de leasing din România, după criteriul valorii activelor finanţate, şi deţine un portofoliu bine echilibrat între toate sectoarele economiei româneşti.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb