Actualizare 18:28 Pilotul a decedat
Pilotul rănit grav în urma accidentului de avion produs în această dimineaţă, în apropiere de localitatea brăileană Stăncuţa, a decedat la 20 de minute după ce a făcut stop cardiac, înainte de a fi urcat în elicopterul SMURD pentru a fi adus la Bucureşti, a declarat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al ISU Brăila, Ştefan Stoian.
''În momentul în care a trebuit să fie urcat în elicopter, i s-a agravat starea de sănătate şi a fost dus înapoi la ambulanţă, unde i s-au făcut manevre de resuscitare. Ulterior, a fost transferat înapoi la Spitalul Judeţean din Brăila unde a decedat", a declarat locotenent colonel Ştefan Stoian.
(A.C.)
--------------
Un avion utilitar care împrăştia ierbicid s-a prăbuşit, în această dimineaţă, într-o orezărie din apropierea comunei brăilene Stăncuţa, accidentul soldându-se cu doi răniţi.
Purtătorul de cuvânt al ISU Brăila, locotenent colonel Ştefan Stoian, a declarat pentru Agerpres că avionul, care aparţine unei firme din Galaţi, a fost avariat în partea din faţă, iar în momentul impactului cu solul nu a explodat şi nu a luat foc.
"Am fost anunţaţi că un avion utilitar s-a prăbuşit pe o orezărie în apropiere de Stăncuţa. Avionul aparţine unei firme din Galaţi, închiriat de o firmă din Brăila. Avionul prăbuşit a fost avariat în partea din faţă. Împrăştia ierbicid, dar substanţa pe care o transporta nu s-a împrăştiat pe câmp, fiind în partea din spate a avionului. Nu a explodat, nu a luat foc. Există două victime, doi bărbaţi, conştienţi, preluaţi de două ambulanţe, între care unul este mai grav. La faţa locului se află reprezentanţi ai ISU, Poliţiei, Jandarmeriei, Primăriei Stăncuţa, îi aşteaptă pe cei din Galaţi. Urmează să se stabilească cauza producerii accidentului", a declarat Stoian.
Pilotul aflat la bordul avionului, care are 6.000 ore de zbor, a fost rănit mai uşor şi se află în stare bună, iar mecanicul de bord este rănit grav. Din primele informaţii, se pare că ar prezenta fractură de coloană.
Avionul prăbuşit este unul de tip ANTONOV 2, construit înainte de 1980, cu licenţă rusească, în stare bună de funcţionare, care făcea frecvent curse utilitare pentru agricultură şi staţiona aproape toată vara în zona Stăncuţa.