BRD ar putea să emită obligaţiuni în euro

ELENA VOINEA
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 15 februarie 2012

BRD ar putea să emită obligaţiuni în euro

O posibilă majorare de capital la BRD nu este prevăzută pentru anul acesta, în schimb banca ar putea să lanseze o emisiune de obligaţiuni în euro, a declarat, ieri, Guy Poupet, preşedintele - director general al BRD.

Domnia sa a precizat: "Nu este prevăzut acest lucru chiar deloc (n.r. o majorare de capital în 2012). Nu avem nevoie pentru a ne des-făşura activitatea, chiar dacă în fiecare an cerem aprobarea AGA pentru a face majorare de capital. Aceasta nu este prevăzută în cursul anului 2012. În schimb, vom continua să ne diversificăm sursele de finanţare aşa cum facem de obicei. Poate vom face emisiuni de obligaţiuni, aşa cum am procedat în trecut şi pentru aceasta vom cere autorizarea AGA şi studiem în permanenţă posibilitatea de a proceda la emisiuni de obligaţiuni".

Lansarea unei emisiuni de obligaţiuni este legată de condiţiile din pieţe, de chestiuni de preţ, absorbţie din piaţă sau de chestiuni de calendar, potrivit domniei sale.

Preşedintele BRD a adăugat: "Dacă decidem să facem o emisiune, este vorba de calendar şi vom alege o fereastră care va facilita succesul emisiunii noastre. Aşa se obişnuieşte pentru toate emisiunile noastre, avem expertiză locală şi internaţională. Nu cred că emisiunile noastre de obligaţini sunt în concurenţă cu cele ale statului".

Guy Poupet a menţionat că banca mamă (n.r. Societe Generale) reprezintă una dintre sursele de finanţare, dar BRD foloseşte şi resurse de pe piaţa locală.

Până în prezent, instituţia de credit nu a cerut ajutorul Societe Generale, şi nici nu există îngrijorări privind finanţarea, potrivit domniei sale.

Claudiu Cercel, directorul general adjunct al BRD, a făcut referire ieri, la programul de împrumuturi MTN (n.r. medium term notes) al BRD, pe trei ani, cu un plafon aprobat de acţionari la 600 de milioane de euro şi care va fi extins la 1-2 miliarde euro.

Domnia sa a precizat că acest program de împrumuturi prin obligaţiuni, în lucru, va fi terminat în aprilie-mai, iar la jumătatea anului BRD va fi pregătită să lanseze o emisiune de obligaţiuni, în funcţie de condiţiile de piaţă.

"Vrem să facem o emisiune de obligaţiuni în 2012, în euro cel mai probabil, şi condiţiile de piaţă sunt bune", potrivit directorului general adjunct.

Rentabilitatea capitalului propriu (ROE) a BRD a fost, în 2011, de 10%, în timp ce în 2010 a fost de 12%. BRD a avut, la 31 decembrie 2011, o rată de adecvare a capitalului de 14,7% şi un raport Tier 1 de 12,3%.

Cel mai performant fond taiwanez cumpără obligaţiuni româneşti

"Emerging Markets High-Yield Fixed-Income Fund" (FHEMYA), cel mai performant fond de investiţii în obligaţiuni din Taiwan, cumpără obligaţiuni de stat ale ţării noastre, Rusiei şi Turciei, în speranţa că valoarea aces-tora va creştere în urma injecţiilor de lichiditate pe care le efectuează Banca Centrală Europeană (BCE), potrivit Bloomberg.

"Emerging Markets High-Yield Fixed-Income Fund", aparţinând companiei "Fuh Hwa Securities Investment Trust" (Fuh Hwa) a avut, de la începutul anului, un randament de 7,96%, situându-se, astfel, pe prima poziţie între cele 115 fonduri de obligaţiuni taiwaneze, monitorizate de Bloomberg.

Fondul a cumpărat titlurile celor trei ţări în acest an, a declarat Bryan Wang, manager în cadrul "Fuh Hwa". Banii pe care BCE îi injectează în bănci urmează să se îndrepte către ţările din Europa de Est, având în vedere că marile instituţii de credit europene au expuneri ridicate pe aces-te ţări, potrivit domniei sale. Acest lucru va face ca preţurile obligaţiunilor să crească, a adăugat Jeffrey Wang. Managerul de fond a declarat că se aşteaptă ca randamentele titlurilor de stat ale ţării noastre, Rusiei şi Turciei să fie mai bune decât cele ale statelor asiatice în acest an.

Randamentul obligaţiunilor pe zece ani ale Turciei a fost de 9,64% de la începutul anului, în timp ce titlurile cu o maturitate similară ale Rusiei au avut un randament de 8,23%. Randamentul obligaţiunilor pe zece ani ale Indiei, cele mai performante din rândul principalelor economii emergente asiatice, a fost de 8,54%.

Obligaţiunile pe cinci ani ale ţării noastre au avut, ieri, un randament de 5,576%, potrivit Bloomberg.

BCE a împrumutat, în luna decembrie, 523 de bănci cu suma record de 489 miliarde euro. (ALEXANDRU SÂRBU)

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb