BRD finanţează dezvoltarea Academiei "Gheorghe Hagi"

S.B.
Bănci-Asigurări / 26 octombrie 2020

BRD finanţează dezvoltarea Academiei "Gheorghe Hagi"

Pe parcursul anului 2020, BRD şi FC Viitorul Constanţa au semnat contracte pentru facilităţi de credit în valoare de peste 3,5 milioane EUR, destinate atât finanţării proiectelor de investiţii, cât şi derulării în condiţii optime a activităţii curente a companiei.

Astfel, finanţarea în sumă de aproximativ 3 milioane EUR a vizat proiectul de modernizare şi extindere a centrului de pregatire sportivă "Academia de Fotbal "Gheorghe Hagi", care are ca obiectiv extinderea cu spaţii destinate cazării juniorilor, antrenamentelor şi recuperării, precum şi cu o zonă administrativă nouă.

Recent, banca a acordat companiei şi un alt credit, în valoare de 2,5 milioane RON, pentru capital de lucru, prin programul "IMM Invest".

"Acest proiect de investiţii marchează încă o etapă în parteneriatul nostru cu FC Viitorul şi cu Academia de Fotbal "Gheorghe Hagi" - unul dintre reperele europene în materie de educare, formare şi lansare a tinerilor fotbalişti în sportul profesionist. Suntem mândri să însoţim de peste zece ani Academia si Clubul, chiar de la începutul proiectului, în drumul lor către performanţă atât în sport, cât şi în business", a spus Yves Lallemand, Director General adjunct al BRD, coordonator al polului Corporate.

"Suntem mulţumiţi că am găsit în BRD Societe Generale un partener vizionar, care finanţează dezvoltarea la un nivel competitiv internaţional a capacităţilor de cantonament din cadrul Centrului de pregatire sportivă "Academia Gheorghe Hagi". Este foarte important pentru noi să definitivăm anul viitor prima etapă din ceea va deveni unul dintre cele mai performante complexuri sportive din Europa Centralăşi de Est, destinate formării şi pregătirii viitorilor fotbalişti de succes pe plan internaţional", a declarat Gheorghe Popescu, Preşedintele clubului FC Viitorul Constanţa.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb