BRD Fond de Pensii, al nouălea jucător de pe pilonul II după numărul de clienţi, a plasat, până la sfârşitul lunii mai, 251.560 lei în acţiuni listate pe bursa franceză, reprezentând 11,74% din activele totale, sumă de aproape cinci ori mai mare decât cea investită în acţiuni româneşti. Astfel, potrivit datelor companiei, citate de NewsIn, fondul de pensii obligatorii administrat de BRD - care are un grad de risc mediu - a plasat 2,46% din active în acţiuni ale societăţilor listate la bursa din România, respectiv circa 52.000 lei din totalul de 304.474 lei investit pe piaţa de capital.
Pe piaţa franceză, BRD Fond de Pensii a făcut plasamente în acţiunile companiilor Total (TO.PA), Veolia (VIE.PA), Zurich Financial (ZFIN.F) şi Eurostoxx.
Companiile listate pe bursa românească la care fondul a cumpărat acţiuni sunt Banca Transilvania, Petrom Bucureşti, Transelectrica SA, Transgaz SA şi Erste Bank.
Fondul a mai plasat 1,44 milioane lei în titluri de stat sau municipale, care au o pondere de peste două treimi (67,35%) în activul total al fondului.
Trei sferturi (285.980 lei) din suma plasată în depozite bancare au intrat în depozite la BRD cu diferite perioade de maturitate, restul sumei (95.135 lei) din totalul de 381.107 lei (17,79% din active) fiind plasată la ING Bank.
Fondul a mai plasat 0,10% din activul total în instrumente financiare derivate negociate pe o piaţă reglementată.
Potrivit legislaţiei, un fond de pensii private va putea investi cel mult 50% din active în acţiuni cotate la burse din România sau din alte state europene, maximum 70% în titluri de stat, 20% în instrumente ale pieţei monetare şi cel mult 30% în obligaţiuni corporatiste.
BRD Fond de Pensii a încasat 2,19 milioane lei pe 20 mai, contribuţii aferente lunii martie, şi 2,55 milioane lei pe 20 iunie, aferente lunii aprilie, din care 103.866 lei reprezenta o restanţă din contribuţiile pentru martie.