Brokeri: "Fixarea tarifelor RCA riscă să ducă la întârzieri în plata daunelor"

Ionuţ Stănescu
Bănci-Asigurări / 6 noiembrie 2016

Proprietarii de camioane care plătesc chiar şi 20.000 de lei pentru poliţele RCA vor avea cel mai mult de câştigat din îngheţarea preţurilor de către guvern, în timp ce şoferii cu istoric de daună bun şi firmele de asigurări vor avea cel mai mult de pierdut în următoarele şase luni, în care se aplică măsura îngheţării preţurilor, princpalul risc fiind plata daunelor cu întârziere, a declarat, pentru News.ro, preşedintele Uniunii Naţionale a Societăţilor de Intermediere şi Consultanţă în Asigurări din România (UNSICAR), Bogdan Andriescu.

Guvernul a aprobat, recent, la presiunile patronatelor din transportul rutier, o Ordonanţă de Urgenţă care impune îngheţarea preţurilor RCA pentru şase luni, prin fixarea unor preţuri maxime de către ASF.

Preţul maxim al poliţei RCA pentru un camion cu masa peste 16 tone, înmatriculat pe firmă, va fi de 7.534 lei, iar acest nivel îi va avantaja pe patronii de firme care plătesc mult mai mult în acest moment, explică reprezentanţii brokerilor de asigurări.

Andriescu a spus: "Cei 3% dintre şoferii de camioane de peste 16 tone care plătesc acum un tarif RCA de circa 20.000 de lei vor fi cei mai avantajaţi. De cealaltă parte, avem şoferi care plătesc şi 2.800 de lei sau 4.000 de lei".

Brokerii de asigurări sunt o parte fundamentală a pieţei de asigurări, în condiţiile în care, în 2015, în jur de 60% din poliţe au fost vândute în România prin intermediul lor, potrivit datelor Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).

Potrivit specialiştilor din piaţă, chiar dacă tarifele fixate sunt considerate maxime, este de aşteptat ca toţi asigurătorii de pe piaţă să vândă poliţele doar la preţul maxim, pentru a reduce pierderile cauzate de îngheţarea preţurilor.

În plus, firmele de asigurare îşi vor vedea diminuate brusc veniturile, iar unele vor fi obligate să facă majorări de capital sau să renunţe să mai vândă asigurări RCA.

"Este posibilă să vedem întârzieri la plata despăgubirilor în aceste şase luni, pe fondul diminuării veniturilor, o procedură de majorare de capital durează", a explicat Andriescu.

Preşedintele UNSICAR consideră că această măsură, luată sub presiune, înainte de alegeri, a creat o distorsiune a întregii pieţe.

Brokerii de aigurări avertizează că decizia guvernului de a îngheţa preţurile poate fi interpretată ca fiind una în sprijinul şoferilor neglijenţi, care au produs multe daune.

Andriescu a mai afirmat: "Trebuie introdus un cazier pentru fiecare şofer, astfel încât, atunci când se mută de la firmă la alta, angajatorul să ştie exact ce daune a produs acesta în trecut. În plus, ar trebui să existe un sistem de punctaj care să fie folosit atunci când se stabilesc salariile, astfel încât şoferii buni, care nu produc daune, să aibă salarii mai mari şi să fie încurajaţi".

Firmele de asigurări din ţara noastră au sesizat Comisia Europeană, prin uniunea UNSAR, care le reprezintă interesele, împotriva măsurii Guvernului de a îngheţa preţurile asigurărilor.

Firmele care vând poliţe peste preţurile maxime fixate de Guvern riscă amenzi cuprinse între 1.000 lei şi 50.000 lei, la care se pot adăuga sancţiuni complementare decise de către ASF.

Pe piaţa RCA au rămas acum doar opt jucători: Euroins, City Insurance, Allianz-Ţiriac, Generali, Asirom, Omniasig, Groupama şi Uniqa.

Firma cu capital austriac Grawe, care îşi anunţase intrarea pe piaţa RCA în luna octombrie, nu a mai dat niciun semn că ar fi interesată să intre în piaţă într-o perioadă agitată, cu preţuri îngheţate, mai scrie agenţia citată.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb