BROKERII: "Principalele companii de la BVB sunt bine poziţionate în raport cu inflaţia, deocamdată"

Andrei Iacomi
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 12 noiembrie 2021

"Principalele companii de la BVB sunt bine poziţionate în raport cu inflaţia, deocamdată"

Alin Brendea, Prime Transaction: "Miza uriaşă a anului următor este răspunsul la întrebarea «Episodul inflaţionist pe care îl traversăm în prezent este tranzitoriu sau este începutul unei noi realităţi economice?»"

Dragoş Mesaroş, Goldring: "Companiile ce oferă servicii indispensabile şi care pot transfera creşterea preţurilor către consumatorul final au o poziţie bună în această perioadă"

Principalele companii ale Bursei de Valori Bucureşti (BVB) sunt, deocamdată, bine poziţionate în raport cu inflaţia, opinează brokerii consultaţi de Ziarul BURSA, în condiţiile în care primii şase emitenţi din indicele BET, ce au o pondere cumulată de circa 75%, sunt din sectoarele financiar şi energetic, domenii mai bine plasate într-un astfel de mediu economic. Totuşi, aceştia atrag atenţia că inflaţia erodează marjele de profitabilitate ale companiilor, iar iar o inflaţie care se va croniciza va afecta, în cele din urmă, întreaga piaţă bursieră.

Alin Brendea, Prime Transaction: "În primă fază inflaţionistă, majoritatea companiilor de dimenisuni mari reşusesc să transfere creşterile costului banilor în costul produselor vândute"

Alin Brendea, director general adjunct al societăţii de brokeraj Prime Transaction, ne-a transmis: "Inflaţia este un inamic nu doar al activităţii economice ci şi al evoluţiilor bursiere. Un mediu inflaţionist forţează, mai devreme sau mai târziu, o creştere a dobânzilor, a costului banilor. În contextul concurenţei dintre piaţa bursieră şi cea monetară, orice creştere a dobânzilor poate stopa sau chiar inversa un trend bursier ascendent".

Conform brokerului de la Prime Transaction, într-o primă faza inflaţionistă, când creşterea dobânzilor este marginală, majoritatea companiilor de dimenisuni mari reşusesc să transfere creşterile costului banilor în costul produselor vândute.

"Ca atare, influenţa negativă este limitată. Mai mult, sunt sectoare economice, cum este cel bancar, care tind să înregistreze rezultate în creştere pe baza plasamentelor efectuate şi care în cea mai mare măsură prevăd o renumerare variabilă. Alte sectoare, cum sunt cele de utilităţi sau cele care vând produse indispensabile, de exemplu sectorul energetic, reuşesc să se protejeze suficient de bine în faţa inflaţiei, consumul acestor produse fiind mai degrabă inelastic în raport cu inflaţia. Pe de altă parte, accentuarea fenomenului inflaţionist afectează în principal consumul bunurilor neesenţiale, iar companiile care îşi generează veniturile din aceste zone ar putea înregistra efecte negative mai puternice", spune Alin Brendea.

În opinia sa, având în vedere componenţa indicelui BET, putem concluziona că piaţa locală are şanse să fie afectată mai puţin în fazele incipiente ale unui proces inflaţionist, majoritatea emitenţilor de top provenind din sectoare economice mai bine plasate într-un astfel de mediu.

"Totuşi, o inflaţie care se va croniciza va afecta, în cele din urmă, întreaga piaţă bursieră. De aceea, miza uriaşă a anului următor este răspunsul la întrebarea «Episodul inflaţionist pe care îl traversăm în prezent este tranzitoriu sau este începutul unei noi realităţi economice?»", a conchis directorul de la Prime Transaction.

Dragoş Mesaroş, Goldring: "Inflaţia va diminua marjele de profitabilitate ale companiilor, fapt ce va fi resimţit mai puternic de cele cu marje mici"

Dragoş Mesaroş, director de tranzacţionare în cadrul casei de brokeraj Goldring, crede că inflaţia poate să crească chiar până în vara anului viitor, ceea ce va diminua marjele de profitabilitate ale companiilor, fapt ce va fi resimţit mai puternic de cele cu marje mici.

"În mod normal, în perioade de creştere a dobânzilor băncile performează bine. Dar, ţinând cont de inflaţie, trebuie luat în calcul că la un moment dat s-ar putea să scadă creditarea, iar volumul de credite neperformante să crească. În momentul de faţă băncile sunt destul de bine capitalizate, iar aspecte precum creşterea neperformantelor nu se manifestă de la o lună la alta. Aşa că, pe termen scurt - mediu, văd perspective bune pentru bănci", ne-a spus brokerul de la Goldring.

Contextul actual favorizează companiile energetice, a mai punctat Dragoş Mesaroş, detaliind: "Petrom beneficiază de preţul petrolului, dar produce şi gaz şi energie, care s-au scumpit. La fel Romgaz şi Nuclearelectrica, care totuşi cred că a crescut prea mult în ultima perioadă. Este o companie cu perspective bune, dar parcă preţul acţiunii a luat-o înaintea rezultatelor".

De asemenea, directorul de la Goldring vede bine poziţionate companiile care oferă servicii indispensabile şi care pot transfera creşterea preţurilor către consumatorul final. "De exemplu MedLife, Transport Trade Services sau Transilvania Broker de Asigurare sunt companii care pot avea de câştigat în perioda următoare", spune Dragoş Mesaroş.

În schimb, brokerul nu vede perspective de creştere pentru companiile de utilităţi, pe termen scurt - mediu.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. voi cei de pe bursa (BVB) sa aveti grija cand se face trecerea dinspre iarna spre primavara (feb-mart-apr 2022)

    ... 

    varful pe sp500 inainte de o piata bear (conform mie: aria 4850-4950 puncte) se va suprapune in Romania cu finalizarea celor 60 de zile de teste gratuite pentru certificatul verde pentru acces la munca ... si cei care nu s-au vaccinat vor constitui viitoarea bomba termonucleara sociala in Romania... cele 60 de zile se cam termina la final de Ianuarie 2022 - inceput de Februarie 2022.  

    Ia cam 1-3 luni ca oamenii sa o dea in foame (deci in proteste) - pentru ca majoritatea oamenilor nu detin economii.  

    ...si sincer sa fiu ... nu am auzit de burse care sa creasca cand strazile ard....  

    Mult succes si aveti grija!

    Pentru moment , desigur, mai e de crescut!  

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb