Banca Transilvania (BT) şi-a prezentat poziţia cu privire la achitarea definitivă şi irevocabilă a doi dintre membrii conducerii BT Securities, salutând decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) în acest dosar, conform unui comunicat de presă.
Cei doi membri ai conducerii BT Securities, Rareş Nilaş - Director General, Dan Dascăl - Director Operaţiuni şi alte trei persoane au fost trimişi în judecată în ianuarie 2011, de către procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), pentru manipularea pieţei de capital.
"Am susţinut, ca şi grup financiar, din prima zi a acestui proces care a durat aproape 4 ani, că niciuna din persoanele menţionate nu a facut nimic care să contravină legii şi că acuzaţiile aduse sunt total nefondate, mai ales că au implicat operaţiuni pe piaţa RASDAQ, care este nereglementată, aşa cum - de altfel - s-au pronunţat şi instanţele de judecată", se precizează în comunicat.
Reprezentanţii BT au mai precizat: "Acest proces şi acuzaţiile nefondate aduse de către DIICOT Cluj au produs importante prejudicii financiare şi reputaţionale atât persoanelor acuzate pe nedrept, cât şi Grupului Financiar Banca Transilvania".