BUGETUL UE PENTRU ANUL 2018: Comisia Europeană propune un buget cu accent pe locuri de muncă, investiţii, migraţie şi securitate

ADI IACOB
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 31 mai 2017

Comisia Europeană propune un buget cu accent pe locuri de muncă, investiţii, migraţie şi securitate

Bugetul pentru angajamente creşte cu 1,4%, ajungând la 160,6 miliarde de euro

Bugetul pentru 2018 prevede o creştere de 8,1% a plăţilor, la 145 miliarde de euro

Comisia Europeană a propus un proiect de buget pentru anul 2018, de 160,6 miliarde de euro pentru angajamente, în creştere cu 1,4% faţă de anul curent, şi de 145 miliarde de euro pentru plăţi, în creştere cu 8,1% faţă de 2017.

Comisarul european Gunther Oettinger, responsabil cu bugetul şi resursele umane, a afirmat: "Prin acest buget dorim să găsim echilibrul corect între menţinerea angajamentelor noastre anterioare cu privire la programele majore ale UE şi abordarea noilor provocări, îmbunătăţind în acelaşi timp valoarea adăugată la nivelul UE. Încercăm să ne asigurăm că mai mulţi tineri europeni vor putea găsi locuri de muncă şi că mai multe investiţii cheie vor fi făcute pe teren."

Bugetul blocului comunitar european pentru anul viitor îşi propune să continue să se ocupe de provocările legate de migraţie, atât în interiorul cât şi în afara UE.

Bugetul propus funcţionează în limitele stabilite de Parlamentul European şi de statele membre în cadrul financiar multianual.

Fondul european pentru investiţii strategice (EFSI), nucleul planului Juncker, este susţinut de o garanţie a bugetului UE, completată de o alocare a capitalului propriu al Băncii Europene de Investiţii. Scopul său este de a sprijini locurile de muncă şi de a stimula creşterea prin utilizarea mai inteligentă a resurselor financiare noi şi existente pentru a valorifica investiţiile private. În 2018, Comisia propune creşterea fondului de garantare al EFSI cu două miliarde de euro.

Fondurile structurale şi de investiţii rămân principalele instrumente de investiţii ale UE, care sprijină IMM-urile şi acţiunile, în principal în domeniile cercetării şi inovării, transporturilor, mediului şi dezvoltării rurale.

Bugetul UE va aloca 55,4 miliarde de euro pentru fondurile structurale şi de investiţii pentru regiuni şi state membre şi aproape 59,6 miliarde de euro pentru agricultori şi pentru dezvoltarea rurală.

După un început lent în primii ani, este de aşteptat ca programele structurale şi de investiţii ale UE 2014-2020 să atingă o viteză de croazieră în 2018, conform angajamentelor convenite de statele membre şi de Parlamentul European. Aceasta explică creşterea cu 8,1% a plăţilor globale, în comparaţie cu bugetul pentru anul 2017.

Programul Erasmus + vizează punerea în aplicare a obiectivelor politice ale UE în domeniul educaţiei, formării, tineretului şi sportului, prin îmbunătăţirea competenţelor prin promovarea îmbunătăţirii calităţii educaţiei, a formării şi a instituţiilor/organizaţiilor de tineret şi prin promovarea dezvoltării politicilor. Proiectul de buget din 2018 alocă în acest scop 2,3 miliarde de euro - o creştere de 9,5% faţă de bugetul pentru anul 2017.

Până la sfârşitul anului 2016, aproximativ 1,6 milioane de tineri au beneficiat de acţiuni susţinute de iniţiativa privind ocuparea forţei de muncă în rândul tinerilor. Această iniţiativă a contribuit la scăderea ratei şomajului în rândul tinerilor în majoritatea statelor membre. Cu toate acestea, deoarece ratele şomajului rămân în continuare peste nivelurile de criză financiară, sunt necesare eforturi continue şi sprijin la nivelul UE. În acest scop, Comisia Europeană consideră că ar trebui să se acorde o sumă suplimentară de 1,2 miliarde de euro iniţiativei în perioada 2017-2020, din care 233 de milioane de euro sunt incluse în proiectul de buget pentru 2018, iar 500 de milioane de euro într-o rectificare a bugetului pentru 2017.

O altă oportunitate pentru tineri este Corpul Solidarităţii Europene, care oferă stagii de voluntariat, stagii şi oferte de muncă pentru 2-12 luni, favorizând solidaritatea în comunităţile din Europa. Comisia a propus un buget propriu şi o bază juridică pentru Corpul Solidarităţii Europene, care să permită participarea la acest proiect a 100.000 de europeni până în 2020. Acţiunile legate de Corpul Solidarităţii Europene pentru perioada 2018-2020 vor ajunge la un total de 342 de milioane de euro, din care, 89 milioane sunt alocate în bugetul pentru anul viitor.

Deoarece migraţia şi securitatea continuă să fie priorităţi, Comisia intenţionează să continue să finanţeze o gamă largă de acţiuni conexe în cadrul UE, cum ar fi furnizarea de asistenţă umanitară, consolidarea gestionării frontierelor externe şi sprijinirea celor mai afectate state membre.

Suma de 4,1 miliarde de euro prevăzută în proiectul de buget pentru 2018 în domeniul migraţiei şi securităţii aduce un total de finanţare UE pentru migraţie şi securitate la un nivel fără precedent de 22 de miliarde de euro în perioada 2015-2018.

De asemenea, vor fi disponibile fonduri suplimentare pentru a aborda cauzele principale ale migraţiei externe, în special prin acordarea de asistenţă ţărilor din afara UE care se ocupă de fluxuri mari de migraţie, cum ar fi Libanul şi Iordania.

Proiectul de buget include, de asemenea, angajamentele pentru această regiune realizate la conferinţa de la Bruxelles privind susţinerea viitorului Siriei în luna aprilie, care totalizează 560 de milioane de euro.

În domeniul securităţii, finanţarea UE se va concentra pe măsuri de prevenire, în special în domeniul criminalităţii grave şi organizate, inclusiv consolidarea coordonării şi cooperării dintre autorităţile naţionale de aplicare a legii, creşterea securităţii frontierelor externe ale UE şi sprijinirea statelor membre în lupta împotriva terorismului şi criminalităţii informatice.

Mai mult, Comisia a lansat în 2017 o aşa-numită acţiune pregătitoare pentru cercetarea în domeniul apărării finanţată de UE. În total, 90 de milioane de euro sunt înscrise în buget pentru perioada 2017-2019 pentru a finanţa cercetarea colaborativă în domeniul tehnologiilor şi produselor inovatoare în domeniul apărării.

După prezentarea proiectului de buget de către Comisia Europeană, Siegfried Mureşan, negociator-şef pentru bugetul anual al UE a declarat: "Este bine că priorităţile pe care le-am solicitat în calitate de negociator-şef al Parlamentului European au fost incluse de Comisia Europeană în proiectul de buget al Uniunii Europene pentru 2018. Soluţia la întărirea competitivităţii economice a Uniunii Europene o reprezintă investiţiile în infrastructură, cercetare, inovare, educaţie şi întreprinderile mici şi mijlocii (IMM). De aceea, este o decizie corectă creşterea cu 7,3% a alocărilor pentru Programul de cercetare «Orizont 2020», cu 9,5% a alocărilor pentru Programul de mobilitate universitară «Erasmus+», şi cu 8,7% a alocărilor pentru Mecanismul «Conectarea Europei». De asemenea, salut propunerea Comisiei de a creşte alocările financiare pentru toate fondurile structurale. Sunt mărite cu 25% plăţile pentru fondurile de coeziune. În felul acesta, ne asigurăm că sunt suficienţi bani în bugetul de anul viitor pentru ca facturile cu fondurile de coeziune să fie plătite imediat. Acum, Guvernul României trebuie să se aigure că absoarbe aceste fonduri europene. De asemenea, avem o creştere de 46 de milioane de euro a alocărilor pentru statele din Vecinătatea estică, inclusiv Republica Moldova".

Întrebat cum va fi afectat bugetul UE de ieşirea Marii Britanii din blocul comunitar, Siegfried Mureşan a explicat: "Impactul ieşirii Marii Britanii din UE asupra bugetului Uniunii Europene pentru anul 2018, în mod normal, ar trebui să fie zero, fiindcă în anul 2018 Marea Britanie va continua să fie membru al UE cu drepturi depline şi cu responsabilităţi depline, însă vedem că se întâmplă următorul lucru. Noi avem un exerciţiu, un cadru financiar multianual 2014-2020 pe care l-am stabilit pe baza priorităţilor din anul 2013. Însă, priorităţile anului 2018 diferă, în parte, de priorităţile anului 2013, nu am anticipat atunci necesitatea de a combate terorismul în această formă, securitate-criza refugiaţilor. Şi de aceea este nevoie de o revizuire a bugetului multianual al UE. Revizuire căreia, noi, în Parlament i-am dat undă verde, Consiliul ar fi şi el pregătit să dea undă verde, doar că Marea Britanie blochează, încă, această revizuire. De aceea noi, Parlamentul, dar şi comisarul (Gunther Ottinger) astăzi (n.r. ieri), au spus foarte clar, revizuirea trebuie făcută, solicităm Marii Britanii să ridice această blocadă, să dea undă verde acestei revizuiri tocami pentru a putea construi un buget al UE pentru anul 2018, care să corespundă priorităţilor anului 2018. Este remarcabil faptul că în proiectul de buget Comisia Europeană a inclus, deja, această revizuire, deci creşte presiunea asupra Consiliului ca ei să adopte această revizuire".

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb