Bundesbank accelerează repatrierea aurului Germaniei

Rotiţele mecanismului economic global par să se rotească tot mai puternic în ultima vreme. Unele chiar au început să sară de la locul lor în acest sistem complex. Cu toate acestea, băncile centrale sunt hotărâte, parcă mai mult ca niciodată, să folosească doar "ciocanul" monetar, uitând sau ignorând pur şi simplu că "rotiţele" sunt mânate de raţionalitate.

Dar unele bănci centrale, din Europa şi Asia, nu s-au mulţumit să asiste pasive la evoluţia evenimentelor. O ştire aproape trecută cu vederea în presa internaţională, pe fondul haosului generat de aprecierea francului elveţian, arată că Bundesbank a accelerat procesul de repatriere a rezervei de aur în 2014.

"Febra" aurului a cuprins şi alte bănci centrale europene, printre acestea aflându-se Banca Olandei, a Belgiei şi a Austriei (n.a. vezi şi articolul "De ce a cuprins febra aurului băncile centrale din Europa?", BURSA, 12.12.2014).

Inclusiv Rusia, în ciuda dificultăţilor majore cărora trebuie să le facă faţă de la adoptarea sancţiunilor economice, a anunţat o nouă creştere a rezervei de aur în decembrie 2014, până la 1.187,5 tone, conform datelor de la World Gold Council.

Rezervele oficiale ale Chinei sunt de 1.054,1 tone, dar există incertitudini majore cu privire la această cantitate, având în vedere că datele oficiale de la Beijing nu au mai fost actualizate din 2009. Pe piaţă se speculează că rezervele de aur ale Chinei depăşesc, în prezent, 10.000 de tone, pe fondul declaraţiilor oficiale din ultimii ani privind necesitatea trecerii la un nou sistem monetar global.

Cea mai mare surpriză vine, însă, din partea Bundesbank. Într-un comunicat de presă, de pe site-ul instituţiei, se arată că "Bundesbank a continuat cu succes şi a accelerat transferul aurului la Frankfurt".

Conform noului plan de stocare, jumătate din rezerva de aur a Germaniei va fi păstrată în ţară începând din 2020, pentru aceasta fiind necesară repatrierea a 674 de tone de la New York (300 de tone) şi Paris (374 de tone). Până în prezent au fost transferate 157 de tone la Frankfurt, din care 90 de tone de la Federal Reserve Bank of New York (vezi tabelul 1).

Pe lângă datele referitoare la ritmul repatrierii rezervei de aur, Bundesbank a publicat, în acelaşi comunicat de presă, repartizarea rezervei totale (vezi tabelul 2).

De ce constituie anunţul Bundesbank o surpriză? Pentru că, după cantitatea extrem de redusă transferată în 2013 de la New York, un membru al coaliţiei de la guvernare a exprimat încrederea în capacitatea autorităţilor americane de a păstra în siguranţă aurul german. "Nu există niciun motiv pentru neîncredere", a declarat Norbert Barthle, conform unei ştiri Bloomberg din august 2014.

Chiar aşa? Atunci de ce se mai arată în comunicatul Bundesbank că "banca a profitat de transferul de la New York pentru a topi 50 de tone de aur, care au fost transformate în lingouri conforme cu standardele de livare de la Londra"? A transferat Germania aur cu o puritate mai mică decât 999.9/1000 la New York şi a primit altceva în schimb?

Comunicatul de presă al Bundesbank nu include nimic pentru a susţine o astfel de ipoteză, dar precizează, în schimb, că "toate lingourile au fost inspectate cu cea mai mare grijă de către bancă", în condiţiile în care "s-a cerut şi opinia experţilor de la Bank for International Settlements". Atunci când sunt verificate exhaustiv lingourile transferate, mai poate fi vorba de încredere totală?

Pe fondul lansării programului de relaxare cantitativă din Europa, repatrierea aurului Germaniei reprezintă o măsură prudentă. La fel a procedat şi Banca Olandei (DNB) anul trecut, în condiţiile în care preşedintele acesteia, Klaas Knot, a declarat anterior, în cadrul unei emisiuni televizate, că "un bancher central trebuie să fie pregătit, întotdeauna, pentru orice situaţie".

Pentru conducătorii BCE, a fi pregătit pentru orice pare să se refere la renunţarea oricăror limite pentru programele QE (n.r. relaxare cantitativă). "Dacă impactul QE nu este suficient, trebuie să facem mai mult", a declarat Benoît Coeuré, membru al conducerii executive a Băncii Centrale Europene, la nici o zi de la prezentarea detaliilor programului. Oare ce "viziuni" are BCE, dacă reprezentanţii instituţiei se grăbesc să anunţe QE2 înainte de pornirea tiparniţei pentru QE1?

Speculaţiile privind efectele programului de relaxare cantitativă al BCE au fost, probabil, unul dintre factorii care au determinat creşterea preţului aurului peste 1.300 USD/uncie. Bloomberg explică evoluţia aurului prin îngrijorarea investitorilor, referitoare la încetinirea creşterii economice globale. Exprimat în EUR, preţul aurului a cunoscut o creştere de peste 15% în ultima lună (vezi graficul din pagina 1), pe fondul deprecierii accentuate a monedei unice faţă de USD şi CHF.

În opinia lui James Rickards, autorul cărţilor "Războaiele valutare" şi "Moartea banilor", preţul aurului nu ar fi trebuit să crească, în condiţiile în care s-au accentuat presiunile deflaţioniste (n.a. cel puţin conform datelor oficiale). Singurele explicaţii pentru Rickards sunt frica şi apelurile în marjă, fenomene care se manifestă, cel mai probabil, simultan.

Acest context internaţional face absolut necesară şi reevaluarea politicii de administrare a rezervelor de aur ale României, mai ales că evoluţiile din ultimele zile arată cât de fragilă este moneda noastră.

Leul, tolănit şi mângâiat pe cap de guvernatorul Isărescu, pentru a "toarce" fără nicio grijă, a primit o lovitură care l-a trimis la zid ca pe o mâţă plouată. Poate că astfel a primit o lecţie şi conducătorul BNR cu privire la înţelepciunea unor declaraţii fără acoperire, declaraţii care sunt cu atât mai importante pentru o monedă fără acoperire, a cărei valoare trebuie susţinută de o economie care şi-a pierdut busola. Dacă pornim de la declaraţia preşedintelui DNB, nu ne rămâne decât să constatăm că BNR nu este deloc pregătită pentru orice situaţie.

Transparenţa Bundesbank ar trebui să constituie un exemplu şi pentru Banca Naţională a României, a cărei transparenţă mai are mult până să depăşească nivelul declarativ, iar informarea cetăţenilor cu privire la cantitatea (n.a. raportarea valorii în lei a rezervei de aur nu mai are nicio valoare), calitatea şi structura depozitelor externe ar putea oferi un plus de încredere în moneda naţională.

Un prim pas semnificativ ar putea fi repatrierea unei cantităţi suficiente, astfel încât aurul din depozitele externe să reprezinte mai puţin de 50% din rezerva de aur. Sarcina ar trebui să fie destul de uşoară, cel puţin din punct de vedere logistic, şi oricum infinit mai uşoară decât încercarea de a "administra" economia prin dobânzi de politică monetară, calculate pe baza unui PIB potenţial iluzoriu.

Să sperăm că, într-o zi, BNR ne va face o surpriză plăcută prin anunţarea repatrierii integrale a rezervei de aur, iar această zi va fi cu mult înainte de resetarea actualei ordini monetare globale.