Bundesbank: PIB-ul Germaniei se va contracta în 2024 şi va creşte doar cu 0,2% în 2025

A.D.
Miscellanea / 13 decembrie

Sursa foto: Bundesbank/Wikipedia

Sursa foto: Bundesbank/Wikipedia

Banca Centrală a Germaniei (Bundesbank) a avertizat astăzi, că Produsul Intern Brut se va contracta şi în acest an, al doilea an consecutiv, iar anul viitor va înregistra un avans de doar 0,2%, subminând speranţele unei reveniri rapide din criza structurală care afectează prima economie a Europei, transmite AFP.

PIB-ul Germaniei se va contracta cu 0,2% în 2024, conform noilor prognoze ale Bundesbank, revizuite de la un avans de 0,3%. Pentru 2025, prognoza de creştere a fost redusă semnificativ de la 1,1% la 0,2%, iar există riscul ca economia germană să se contracte şi anul viitor, în cazul în care tarifele comerciale americane vor fi aplicate.

"Economia germană se confruntă nu doar cu obstacole persistente dar şi cu probleme structurare", a declarat preşedintele Bundesbank, Joachim Nagel, care a menţionat în mod special sectorul industrial. "De asemenea, piaţa muncii începe să răspundă şi ea în mod vizibil la slăbiciunile prelungite din activitatea economică", a completat Joachim Nagel.

Bundesbank preconizează o stagnare a economiei germane în această iarnă, urmată de o revenire lentă în 2025. Pentru 2026 şi 2027, estimările de creştere ale PIB-ului sunt de doar 0,8% şi, respectiv, 0,9%. Totuşi, aceste prognoze ar putea fi prea optimiste, având în vedere riscurile legate de creşterea protecţionismului, conflictele geopolitice şi schimbările structurale din economie. Simulările Bundesbank sugerează că, în cazul în care administraţia Trump va impune tarife mai mari, producţia economică a Germaniei ar putea fi cu 1,3% - 1,4% mai mică în 2027 faţă de scenariul de bază.

Bundesbank estimează că inflaţia va rămâne ridicată în 2025, cu o uşoară scădere a ritmului de creştere a preţurilor de consum până la 2,4%, faţă de 2,5% în 2024. Se preconizează o continuare a încetinirii inflaţiei în 2026, când aceasta ar ajunge la 2,1%.

"Riscurile la adresa creşterii economice sunt, în prezent, orientate în jos în timp ce riscurile la adresa inflaţiei sunt orientate în sus", a informat Bundesbank, care a adăugat că alegerile federale din lunile următoare ar putea modifica perspectiva fiscală.

Slăbiciunile persistente ale economiei germane au fost un factor semnificativ în decizia Băncii Centrale Europene de a reduce dobânzile joi şi de a sugera posibile reduceri suplimentare ale costului creditului. Aceasta schimbă atenţia instituţiei de la combaterea inflaţiei la sprijinirea creşterii economice.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9732
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7413
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3047
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9954
Gram de aur (XAU)Gram de aur406.8246

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb