BURSELE DIN LUME Acţiunile "Daimler" - afectate de o investigaţie privind compania, în SUA

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional #Jurnal Bursier / 20 februarie 2018

Acţiunile "Daimler" - afectate de o investigaţie privind compania, în SUA

Bursele din Europa au urmat un curs mixt ieri, în contextul unui volum redus, dat fiind că au fost închise atât pieţele americane, cât şi unele din Asia.

Titlurile companiei auto germane "Daimler" AG au coborât cu 1,9%, la 71,05 euro, după ce săptămânalul Bild a informat că, potrivit unei investigaţii derulate în SUA, autoturismele acesteia ar fi fost echipate cu software care le-ar fi ajutat să treacă testele privind emisiile de gaze de eşapament.

Acţiunile producătorului de bunuri de larg consum "Reckitt Benckiser Group" Plc au scăzut cu 6,7%, la 6.131 pence. Compania a raportat vânzări în stagnare pentru 2017.

Titlurile "Deutsche Bank" AG, cea mai mare bancă germană, au urcat cu 2,3%, la 13,23 euro. "Deutsche Bank" va elimina cel puţin 250 de posturi de la divizia de investment banking, la nivel mondial, spun surse apropiate situaţiei, citate de Reuters.

Acţiunile producătorului german de medicamente "Stada Arzneimittel" AG au avut un preţ nemodificat faţă de sesiunea precedentă: 86,98 euro. Compania va analiza posibilitatea preluării unor mici producători de medicamente cu produse de nişă din Europa Centrală şi de Est, pentru a-şi creşte vânzările în regiune şi a reduce costurile, pe măsură ce transferă o parte din producţie la propriile sale fabrici, a declarat directorul regional al companiei germane Ronald Seeliger, pentru Bloomberg.

Titlurile grupului german de inginerie "Siemens" AG au înregistrat un avans de 0,3%, la 111,58 euro. "Siemens" intenţionează să lanseze în primul semestru din 2018, la Bursa din Frankfurt, oferta publică iniţială a diviziei sale de echipamente medicale "Healthineers", oferindu-le investitorilor acţiuni existente.

Acţiunile producătorului luxemburghez de conducte de oţel "Tenaris" SA s-au apreciat cu 3,5% pe piaţa italiană, la 13,64 euro, după ce administraţia SUA a informat că ia în calcul eiminarea noilor limite impuse importurilor de oţel şi aluminiu. Compania are o subsidiară în SUA, care generează aproape 25% din vânzările sale de pe piaţa americană, conform FactSet.

Tot în sectorul oţelului, titlurile "Outokumpu" Oyj din Finlanda au crescut cu 3,8%, la 6,70 euro, iar cele ale gigantului mondial "ArcelorMittal" - cu 1%, la 28,71 euro.

Acţiunile producătorului olandez de vopsea "Akzo Nobel" NV au urcat cu 0,5%, la 78,74 euro, după ce "Barclays" Plc a modificat în sens pozitiv, la "equal weight", recomandarea acordată acestei societăţi. Titlurile companiei italiene "Enel" SpA, din sectorul energiei, au coborât cu 1,6%, la 4,78 euro. "HSBC Holdings" Plc a modificat în sens negativ ratingul acordat titlurilor "Enel", îndemnând la păstrarea acestora ("hold").

La ora 16.35 (ora României), indicele FTSE 100 al pieţei din Londra a scăzut cu 0,2%, la 7.280,87 puncte, FTSE MIB al celei din Milano - cu 0,7%, la 22.632,98, DAX al Bursei din Frankfurt - cu 0,2%, la 12.428,33.

Bursele americane au fost închise ieri, SUA sărbătorind Ziua Preşedinţilor.

Asia, în urcare

În Asia, acţiunile au crescut ieri, după ce, săptămâna trecută, indicele american S&P 500 a consemnat câştiguri importante. Volumele tranzacţionate în regiune au fost reduse în condiţiile în care pieţele din China şi Hong Kong sunt închise (vacanţă de Anul Nou Lunar).

Titlurile companiei auto japoenze "Honda Motor" Co. s-au apreciat cu 2%, la 3.851 yeni, iar cele ale "Toyota Motor" Corp. - cu 2,4%, la 7.379 yeni.

Acţiunile "Mitsubishi UFJ Financial Group" Inc., cel mai mare grup bancar din Japonia, au urcat cu 2,2%, la 793,60 dolari, iar cele "Mizuho Financial Group" Inc. - cu 2,2%, la 202,80 yeni.

Titlurile grupului petrolier australian "Woodside Petroleum" Ltd. s-au depreciat cu 6,8%, la 28,63 dolari australieni, după ce au revenit la tranzacţionare în urma unei suspendări generate de o majorare de capital.

În acelaşi sector, acţiunile "Santos" Ltd. din Australia au crescut cu 2,6%, la 5,17 dolari australieni, iar cele ale "Inpex" Corp. din Japonia - cu 0,4%, la 1.342 yeni.

Acţiunile grupului siderurgic sud-coreean POSCO au avut un preţ nemodificat faţă de ultima zi a săptămânii trecute: 363.500 woni, însă cele ale gigantului minier australian "BHP Billiton" Ltd. au consemnat un minus de 0,3%, la 31,43 dolari australieni.

Indicele S&P/ASX 200 al Bursei din Sydney a urcat cu 0,6%, la 5.941,59 puncte, Nikkei 225 al pieţei din Tokyo - cu 2%, la 22.149,21, Kospi al celei din Seul - cu 0,9%, la 2.442,82 (cel mai ridicat nivel din ultimele două săptămâni).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb