BURSELE DIN LUME Bursele europene se menţin pe curs pozitiv

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional #Jurnal Bursier / 23 decembrie 2014

Bursele europene se menţin pe curs pozitiv

Acţiunile societăţilor listate la bursele din Europa au urmat un curs ascendent ieri, pentru a cincea zi la rând, în baza avansului din sectorul materiilor prime.

Titlurile companiei britanice BP Plc, al doilea producător major de ţiţei din Europa, s-au apreciat cu 0,01%, la 413,05 pence.

Acţiunile "Afren" Plc, producător de ţiţei, gaze naturale şi cărbune, au consemnat un avans de 5,1%, la 50 de pence. Compania a confirmat că a primit o propunere de fuziune de la "Seplat Petroleum Development" Co. din Nigeria.

Titlurile "Allianz" SE, cea mai mare companie de sigurări din Germania, au urcat cu 0,7%, la 139,3 euro, deşi divizia sa franceză de asigurări de viaţă a fost amendată de autorităţile de reglementare cu 50 de milioane de euro pentru că nu a făcut suficiente eforturi ca să-i găsească pe moştenitorii titularilor de poliţe decedaţi.

În acelaşi sector, titlurile companiei franceze AXA SA au consemnat un avans de 0,5%, la 19,41 euro, însă cele ale asiguratorului italian "Assicurazioni Generali" SpA au scăzut cu 0,3%, la 16,88 euro.

Acţiunile "Roche Holding" AG, producător elveţian de medicamente, au câştigat 1,1%, ajungând la 273,40 franci, după ce unul dintre tratamentele sale a fost aprobat în ţara de origine, de către autoritatea de reglementare.

Titlurile "Rosneft", cea mai mare companie petrolieră din Rusia, au urcat cu 6%, la 205,70 ruble. Societatea a rambursat către stat circa 7 miliarde de dolari, parte dintr-un credit punte de 12,7 miliarde de dolari, care a fost contractat în 2012 şi a ajuns la maturitate zilele trecute.

Împrumutul a ajutat "Rosneft" să achite preluarea companiei petroliere TNK-BP.

La ora 17.15 (ora României), indicele FTSE 100 al pieţei din Londra a crescut cu 0,5%, la 6.575,47 puncte, CAC 40 al celei din Paris - cu 0,3%, la 4.253,16, DAX al Bursei din Frankfurt - cu 0,7%, la 9.853,05.

Indicele S&P 500 - aproape de record

În SUA, acţiunile au crescut ieri, în deschidere, indicele Standard & Poor's 500 (S&P 500) apropiindu-se de nivelul record în condiţiile în care investitorii sunt optimişti cu privire la faptul că banca centrală, Federal Reserve (Fed), va continua să sprijine economia.

Titlurile "JPMorgan Chase & Co.", cel mai mare grup bancar din Statele Unite, s-au apreciat cu 0,2%, la 62,08 dolari, însă cele ale rivalului mai mic "Bank of America" Corp. au scăzut cu 0,4%, la 17,55 dolari.

Acţiunile "Wal-Mart Stores" Inc., cel mai mare retailer din lume, au urcat cu 1%, la 86 dolari, iar cele ale lanţului de magazine "Macy's" Inc. - cu 0,2%, la 62,72 dolari.

La ora 10.18, indicele Standard & Poor's 500 a scăzut cu 0,01%, la 2.070,51 puncte, Dow Jones Industrial Average a crescut cu 0,6%, la 17.902,76, Nasdaq Composite - cu 0,2%, la 4.772,78.

Asia, în urcare

În Asia, acţiunile au crescut ieri, ca urmare a avansului cotaţiilor materiilor prime.

Titlurile "BHP Billiton" Ltd., cel mai mare grup minier la nivel mondial, respectiv cel mai mare explorator de ţiţei din Australia, au crescut cu 3%, la 29,84 dolari australieni, iar cele ale "Woodside Petroleum" Ltd., al doilea producător de ţiţei din Australia, cu 2,5%, la 38,70 dolari australieni.

Acţiunile "Inpex" Corp., cel mai mare explorator de petrol din Japonia, au urcat cu 5,2%, la 1.387 yeni, iar cele ale rafinăriei petroliere "Cosmo Oil" Co. - cu 19,1%, la 187 yeni. "Cosmo" a anunţat că estimează potenţiale economii de 10 miliarde de yeni (83,7 milioane dolari) dintr-un proiect mixt.

Titlurile "Marubeni" Corp., casă de comerţ din Japonia, care obţine aproape 28% din vânzări în sectorul energiei, au câştigat 3,4%, atingând 715,7 yeni.

Acţiunile "Haitong Securities" Co., a doua mare societate de brokeraj din China, au scăzut cu 1,9% pe piaţa din Hong Kong, la 18,24 după ce a obţinut 29,9 miliarde dolari HK (3,9 miliarde dolari SUA) după ce a vândut acţiuni printr-un plasament privat. În plus, autoritatea de reglementare a pieţei de capital din China derulează o investigaţie privind o presupusă manipulare a preţurilor acţiunilor, ceea ce alimentează temerile legate de pierderile pe care le vor consemna companiile mici.

Titlurile "Chugai Pharmaceutical" Co. au coborât cu 4,4%, la 3.010 yeni. "Roche Holding" AG din Elveţia, care deţine 60% din compania farmaceutică japoneză, a raportat rezultate dezamăgitoare pentru un tratament test împotriva cancerului de sân.

Acţiunile "Skymark Airlines" Inc. au pierdut 16%, ajungând la 319 yeni. Compania aeriană japoneză a informat că producătorul european de aeronave "Airbus Group" NV a iniţiat pregătirile pentru un proces după ce "Skymark Airlines" a renunţat la achiziţia a şase avioane A380 super jumbo.

Indicele S&P/ASX 200 al Bursei din Sydney a crescut cu 1,9%, la 5.441,96 puncte, Nikkei 225 al celei din Tokyo - cu 0,1%, la 17.635,14, Hang Seng al pieţei din Hong Kong - cu 1,3%, la 23.408,57.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb