BURSELE DIN LUME Pierderile "Deutsche Bank" trag în jos bursele europene

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional #Jurnal Bursier / 3 februarie 2017

Pierderile "Deutsche Bank" trag în jos bursele europene

Acţiunile tranzacţionate pe pieţele europene s-au înscris pe un curs negativ ieri, după ce "Deutsche Bank" AG a raportat rezultate financiare dezamăgitoare.

Titlurile "Deutsche Bank", cea mai mare bancă din Germania, au pierdut 5,2%, ajungând la 18,05 euro. Instituţia de credit a anunţat pierederi nete de 1,4 miliarde de euro pentru anul trecut, în condiţiile în care cel mai mare grup bancar german face faţă unor amenzi semnificative, la care se adaugă scăderea veniturilor şi costuri de restructurare.

Acţiunile "Deutsche Börse" AG, operatorul Bursei de Valori din Frankfurt, s-au depreciat cu 0,5%, la 82,73 euro. Procuratura germană îl investighează pe directorul executiv al "Deutsche Börse", Carsten Kengeter, pentru o posibilă infracţiune de "insider trading" (tranzacţii în baza unor date confidenţiale).

Titlurile grupului bancar italian "UniCredit" SpA au urcat cu 0,9%, la 26,83 euro. Banca a anunţat, miercuri seara, că va lansa o emisiune de noi acţiuni în data de 6 februarie, în valoare de 13 miliarde de euro, în baza strategiei sale de consolidare a capitalului.

Acţiunile "Reckitt Benckiser Group" Plc, producător britanic de bunuri de larg consum, au consemnat un avans de 0,9%, la 26,83 pence. Compania poartă discuţii pentru preluarea producătorului de alimente pentru copii "Mead Johnson Nutrition" Co. pe 16,7 miliarde de dolari.

La ora 16.26 (ora României), indicele FTSE 100 al pieţei din Londra a crescut cu 0,6%, la 7.151,50 puncte, DAX al Bursei din Frankfurt a coborât cu 0,3%, la 11.625,88.

În Statele Unite, acţiunile au scăzut ieri, în deschidere, în condiţiile în care tensiunile dintre SUA şi alte puteri globale cresc din cauza politicilor noului preşedinte Donald Trump.

Titlurile "Freeport-McMoRan" Inc., cel mai mare producător mondial de cupru, s-au depreciat cu 0,2%, la 16,80 dolari.

Acţiunile companiei auto "General Motors" Co. au coborât cu 0,6%, la 35,91 dolari, iar cele ale "Ford Motor" Co. - cu 0,2%, la 12,29 dolari.

La ora 09.49, indicele Standard & Poor's 500 a scăzut cu 0,2%, la 2.274,17 puncte, Dow Jones Industrial Average - cu 0,1%, la 19.870,83.

Acţiunile de pe pieţele din Asia au scăzut ieri, după ce, miercuri, Fed a semnalat că nu se grăbeşte să majoreze dobânzile din nou.

Titlurile producătorului nipon de electronice "Sony" Corp. au pierdut 1,2%, ajungând la 3.369 yeni. Compania a raportat scăderea cu 84% a profitului său net în cel de-al treilea trimestru fiscal.

În acelaşi sector, acţiunile "Panasonic" Corp. au înregistrat un declin de 1,4%, atingând la 1.168,5 yeni. "Panasonic" le-a cerut angajaţilor să încheie programul de muncă cel târziu la ora 20.00, într-un moment în care Japonia a reluat analiza privind zilele lungi de muncă după sinuciderea, în 2015, a unei femei care lucra suplimentar peste 100 de ore pe lună.

Titlurile "Samsung Electronics" Co., cel mai mare producător mondial de smartphone-uri, au urcat cu 0,6%, la 1,968 milioane de woni. Compania ar putea construi o fabrică de aparatură electrocasnică în Statele Unite, conform unei surse apropiate situaţiei, citată de agenţia Reuters.

Indicele Nikkei 225 al Bursei din Tokyo a scăzut cu 1,2%, la 18.914,58 puncte, Kospi al celei din Seul - cu 0,5%, la 2.071,01.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb