BURSELE DIN LUME Sectorul bancar european, impulsionat de aşteptările privind majorarea dobânzii Fed

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional #Jurnal Bursier / 22 septembrie 2017

Sectorul bancar european, impulsionat de aşteptările privind majorarea dobânzii Fed

Bursele europene au urmat un curs pozitiv ieri, sectorul bancar fiind în ascensiune după ce Federal Reserve (Fed) din SUA a indicat, în ziua precedentă, că va continua să majoreze costul împrumuturilor.

Acţiunile "Societe Generale" SA, a doua mare bancă din Franţa, s-au apreciat cu 2,6%, la 48,97 euro, cele ale "Banco Santander" SA, cel mai mare creditor spaniol, cu 1,6%, la 5,72 euro, iar acţiunile "HSBC Holdings" Plc din Marea Britanie - cu 0,5%, la 726,90 euro.

Titlurile "Commerzbank" AG, a doua mare bancă din Germania, au crescut cu 2,4%, la 11,16 euro. Guvernul de la Berlin este în favoarea unei fuziuni între "Commerzbank" şi banca franceză "BNP Paribas" SA, anunţă săptămânalul WirtschaftsWoche, citând surse financiare. Acţiunile BNP au câştigat 1,5%, ajungând la 67,01 euro.

Pe de altă parte, surse citate de Reuters au declarat, săptămâna aceasta, că grupul bancar italian "UniCredit" SpA i-a comunicat recent guvernului german că este interesat de o fuziune cu "Commerzbank". Titlurile "UniCredit" au consemnat un plus de 2,5%, la 17,91 euro.

Acţiunile retailerului german "Metro" AG au urcat cu 2,9%, la 17,29 euro. Compania a dezminţit, ieri, informaţiile apărute în revista Manager Magazin privind discuţiile purtate de directorul general al companiei, Olaf Koch, referitoare la o posibilă delistare de la Bursa din Frankfurt.

Titlurile companiei aeriene irlandeze "Ryanair Holdings" Plc au scăzut cu 0,8%, la 16,38 euro. Operatorul de transport low-cost le va propune unor piloţi o creştere cu 10.000 de euro a salariilor anuale, pe lângă bonusul de 12.000 de euro oferit săptămâna aceasta celor care ajută compania să atenueze criza de piloţi, potrivit directorului executiv Michael O"Leary.

La ora 16.21 (ora României), indicele FTSE 100 al pieţei din Londra a scăzut cu 0,1%, la 7.266,14 puncte, CAC 40 al celei din Paris a crescut cu 0,6%, la 5.274,19, DAX al Bursei din Frankfurt - cu 0,3%, la 12.612,32.

Wall Street, pe curs negativ

În SUA, acţiunile au scăzut uşor ieri, în deschidere, după ce, miercuri, Fed a lăsat nemodificată dobânda de politică monetară.

Titlurile "Alphabet" Inc., compania mamă a gigantului "Google", au coborât cu 0,5%, la 943 dolari. Compania a anunţat, ieri, că va plăti 1,1 miliarde de dolari în numerar pentru a achiziţiona subsidiara grupului taiwanez HTC Corp. care produce smartphone-uri pentru firma americană "Pixel".

În contextul deciziei Fed, acţiunile "JPMorgan Chase & Co.", cel mai mare grup bancar american, s-au apreciat cu 0,3%, la 94,84 dolari, iar cele ale rivalului mai mic "Bank of America" Corp. - cu 0,4%, la 25,17 dolari.

La ora 09.48, indicele Standard & Poor's 500 a scăzut cu 0,1%, la 2.506,60 puncte, Dow Jones Indus-trial Average - cu 0,1%, la 22.400,45, Nasdaq Composite - cu 0,4%, la 6.429,30.

Declin şi în Asia

La bursele din Asia, acţiunile au scăzut ieri, în majoritate, după decizia Fed de a menţine dobânda de referinţă.

Titlurile "BHP Billiton" Ltd., cel mai mare grup minier din lume, s-au depreciat cu 0,8%, la 25,99 dolari australieni, iar cele ale rivalului mai mic "Rio Tinto" Ltd. - cu 0,9%, la 65,50 dolari australieni, după ce preţul minereului de fier din China a scăzut pentru a cincea sesiune consecutivă.

Din acelaşi motiv, acţiunile companiei de profil "Fortescue Metals Group" Ltd. au înregistrat un declin de 3%, la 5,17 dolari australieni.

Titlurile "Newcrest Mining" Ltd., producător australian de aur, au coborât cu 2,9%, la 21,88 dolari australieni, în condiţiile în care cotaţia metalului galben a ajuns la cel mai redus nivel din ultimele trei săptămâni. În acelaşi domeniu, acţiunile "Evolution Mining" Ltd. au scăzut cu 3,9%, la 2,22 dolari australieni, iar cele ale "Regis Resources" Ltd. - cu 4,3%, la 3,83 dolari australieni.

Titlurile grupului siderurgic sud-coreean POSCO au pierdut 2,6%, ajungând la 316.500 woni.

Acţiunile "Mizuho Financial Group" Inc. din Japonia s-au apreciat cu 1,2%, la 198,2 yeni, iar cele ale "Mitsubishi UFJ Financial Group" Inc. - cu 1,7%, la 719,4 yeni, pe fondul aşteptărilor legate de faptul că acestea vor beneficia de pe urma randamentelor în creştere ale bondurilor.

Indicele S&P/ASX 200 al Bursei din Sydney a scăzut cu 0,9%, la 5.655,42 puncte, Kospi al celei din Seul - cu 0,2%, la 2.406,50, Nikkei 225 al pieţei din Tokyo a urcat cu 0,2%, la 20.347,48.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb