Acţiunile tranzacţionate la bursele europene au urcat ieri, îndreptându-se către cel mai ridicat nivel din ultimele 15 luni, în condiţiile în care băncile au consemnat cel mai important avans din ultimele trei săptămâni, pe fondul creşterilor de pe pieţele obligaţiunilor.
Titlurile "UniCredit" SpA, cel mai mare grup bancar din Italia, au urcat cu 2,4%, la 14,77 euro, iar cele ale "Banco BPM" SpA - cu 5,4%, la 2,79 euro. Acţiunile grupului bancar german "Deutsche Bank" AG au câştigat 5,9%, ajungând la 16,18 euro.
Titlurile producătorului olandez de vopsea "Akzo Nobel" NV, cel mai mare din Europa, au înregistrat un avans de 3,9%, la 77,99 euro. "PPG Industries" Inc. din SUA pregăteşte o ofertă reînnoită pentru preluarea "Akzo Nobel", spun surse apropiate situaţiei, după ce producătorul olandez de vopsea a respins o propunere anterioară.
Acţiunile companiei auto germane "Bayerische Motoren Werke" AG (BMW) s-au apreciat cu 1,5%, la 83,76 euro. BMW evaluează opţiunile pentru uzinele sale din Marea Britanie înainte de Brexit, adăugând că are flexibilitatea de a muta producţia în altă parte dacă va fi nevoie.
Titlurile grupului francez de dis-tribuţie "Carrefour" SA au pierdut 0,3%, ajungând la 21,74 euro. Compania şi-a făcut, ieri, intrarea pe piaţa bancară online din Franţa, prin lansarea C-Zam, un cont curent pentru orice persoană în vârstă de peste 18 ani, care poate fi deschis prin prezentarea cardului de identitate. Oferirea de conturi bancare online (care sunt activate în 10 minute) face parte din strategia directorului general al "Carrefour", Georges Plassat, privind accelerarea expansiunii companiei pe segmentul online.
La ora 16.30 (ora României), indicele FTSE MIB al pieţei din Milano a crescut cu 1%, la 20.167,34 puncte, CAC 40 al celei din Paris - cu 0,6%, la 5.040,67, DAX al Bursei din Frankfurt - cu 0,2%, la 12.075,58.
• SUA, în urcare
La New York, acţiunile au urmat un curs pozitiv ieri, în deschidere, în condiţiile în care preţul petrolului a revenit pe creştere.
Titlurile producătorului de ţiţei "Chevron" Corp. s-au apreciat cu 0,2%, la 107,88 dolari, iar cele ale rivalului "Exxon Mobil" Corp. - cu 0,1%, la 82,05 dolari.
Acţiunile lanţului hotelier "Marriott International" Inc. au câştigat 1,7%, afişând un preţ de 90,16 dolari. Compania a informat, ieri, că vrea să adauge portofoliului său din întreaga lume un număr de 300.000 de camere noi, până în 2019.
Titlurile grupului bancar "Goldman Sachs Group" Inc. au scăzut cu 0,2%, la 241,59 dolari. Banca va începe să mute sute de angajaţi de la Londra înainte de finalizarea acordului privind ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, a declarat, ieri, Richard Gnodde, directorul "Goldman Sachs International", divizia europeană a băncii americane.
Acţiunile "Apple" Inc. au consemnat un plus de 0,8%, la 142,53 dolari. Compania a anunţat, ieri, disponibilitatea celui mai recent smartphone al său, iPhone 7, în culoarea roşie. Este pentru prima dată când un model iPhone este disponibil în culoarea roşie, deşi "Apple" a comercializat şi până acum huse oficiale roşii pentru smartphone-urile sale.
La ora 10.07, indicele Standard & Poor's 500 a crescut cu 0,2%, la 2.378,45 puncte, Dow Jones Industrial Average - cu 0,1%, la 20.918,27, Nasdaq Composite - cu 0,1%, la 5.906,65.
• Avansul din Hong Kong, impuls pentru pieţele din Asia
În Asia, acţiunile au crescut ieri, pe fondul avansului companiilor chineze pe piaţa din Hong Kong, care a compensat declinul din Japonia.
Titlurile "Sinopec Engineering Group" Co., rafinărie petrolieră din China, au câştigat 5,3%, ajungând la 8,15 dolari HK, pe fondul ţintei de 5,6 miliarde de dolari pe care şi-a stabilit-o aceasta în privinţa contractelor din 2017. În plus, "JPMorgan Chase" a modificat în sens pozitiv calificativul acordat companiei ("overweight").
Acţiunile "Hyundai Motor" Co., cel mai mare producător auto din Coreea de Sud, s-au apreciat cu 8,6%, la 170.000 de woni, în baza speculaţiilor privind o posibilă achiziţie în cadrul companiei din partea investitorului activist "Elliott Management". Ulterior, Reuters a informat, citând surse apropiate situaţiei, că zvonurile în acest sens nu sunt reale.
Titlurile companiei industriale nipone "Toshiba" Corp. au crescut cu 3,4%, la 196,5 yeni, în baza informaţiilor conform cărora divizia sa americană "Westinghouse Electric" caută oferte de finanţare.
Acţiunile operatorului japonez de telefonie mobilă "SoftBank Group" Corp. au scăzut cu 1,9%, la 8.274 yeni, ca urmare a apariţiei unei ştiri privind o investiţie de 300 de milioane de dolari în clădirea gigant WeWork Cos.
Titlurile "BHP Billiton" Ltd., cel mai mare grup minier din lume, s-au apreciat cu 1%, la 24,64 dolari australieni, iar cele ale rivalului mai mic "Rio Tinto" Ltd. - cu 1,3%, la 61,60 dolari australieni, din cauza declinului cotaţiilor de pe piaţa de profil.
Indicele Hang Seng al Bursei din Hong Kong a crescut cu 0,4%, la 24.593,12 puncte, Kospi al pieţei din Seul - cu 1%, la 2.178,38, Nikkei 225 al celei din Tokyo a coborât cu 0,3%, la 19.455,88.