Acţiunile listate la bursele din Europa au urmat un curs ascendent ieri, în baza rezultatelor anunţate de unele societăţi, printre care banca franceză "Société Générale" SA.
Titlurile "Société Générale" SA, a doua mare bancă din Franţa, au crescut cu 6%, la 45 de euro. Instituţia de credit a raportat creşterea profitului său net în trimestrul al treilea: +28%, la 1,13 miliarde euro.
Acţiunile "Deutsche Bank" AG, cea mai mare bancă germană, s-au apreciat cu 0,2%, la 25,56 euro. Banca a ajuns la un acord amiabil, de 258 milioane de dolari, cu autorităţile din SUA, care au acuzat-o că a încălcat sancţiunile împotriva unor ţări precum Iran, Libia, Siria şi Sudan.
În schimb, acţiunile "Barclays" Plc au scăzut cu 0,9%, la 230,25 pence. James E. Staley, viitorul director executiv al băncii britanice, a cumpărat acţiuni ale acesteia în valoare de circa 6,5 milioane de lire sterline (10 milioane de dolari).
Titlurile "Credit Agricole" SA, a treia mare bancă din Franţa, s-au depreciat cu 7,2%, la 10,93 euro.
Autoritatea Bancară Europeană va supune testelor de stres "Credit Agricole Groupe", nu entitatea sa listată "Credit Agricole" SA, în cadrul verificării paneuropene a situaţiei băncilor, care se va derula anul viitor.
Titlurile "AstraZeneca" Plc, producător britanic de medicamente, au câştigat 4,3%, atingând 4.304 pence. Compania şi-a modificat în sens pozitiv estimările de vânzări şi profit pentru anul în curs, pe fondul creşterii cererii pentru noile sale produse şi al evoluţiilor de pe pieţele emergente.
Acţiunile "Deutsche Telekom" AG, cea mai mare companie de telefonie din Germania, au pierdut 0,7%, ajungând la 16,69 euro, deşi aceasta a anunţat că profitul său trimestrial a depăşit estimările analiştilor.
La ora 16.28 (ora României), indicele FTSE 100 al pieţei din Londra a scăzut cu 0,2%, la 6.400,50 puncte, CAC 40 al celei din Paris a crescut cu 0,9%, la 4.993,83, DAX al Bursei din Frankfurt - cu 0,7%, la 10.916,76.
• Fluctuaţii în SUA
Pe pieţele din SUA, acţiunile au fluctuat ieri, în deschidere, în aşteptarea datelor privind piaţa muncii, care vor fi anunţate astăzi.
Titlurile "Kraft Heinz" Co. au scăzut cu 0,6%, la 75,40 dolari. Gigantul alimentar vrea să elimine 2.600 de salariaţi, respectiv 6% din forţa sa de muncă, închizând şapte unităţi de producţie.
Acţiunile reţelei de socializare online "Facebook" Inc. au crescut cu 4,7%, la 108,87 dolari. Compania a anunţat, miercuri, avansul cu 11% al profitului său în trimestrul al treilea, în baza veniturilor din publicitate. Vânzările "Facebook" au sporit cu 41%, la 4,5 miliarde dolari.
Titlurile îmbuteliatorului de sucuri "Coca-Cola HBC" AG au înregistrat un avans de 1,3%, la 24,56 dolari, deşi compania a anunţat că şi-a redus cu 2,7% vânzările nete în trimestrul al treilea, în ritm anual, la 1,77 miliarde euro, din cauza fluctuaţiilor de curs valutar din Rusia şi alte pieţe.
La ora 09.56, indicele Standard & Poor's 500 a scăzut cu 0,01%, la 2.102,13 puncte, Nasdaq Composite - cu 0,1%, la 5.138,56, Dow Jones Industrial Average a urcat cu 0,3%, la 17.911,87.
• Asia, în urcare
Cele mai multe dintre acţiunile din Asia au crescut ieri, după ce dolarul s-a apreciat faţă de yen.
Titlurile producătorului de electronice "Sony" Corp. s-au apreciat cu 0,1%, la 3.440 yeni, iar cele ale companiei auto "Toyota Motor" Corp. - cu 0,5%, la 7.495 yeni.
Acţiunile "Citic Securities Co., cea mai mare societate de brokeraj din China, au crescut cu 2,5% la Bursa din Hong Kong, la 18,68 dolari HK, pe fondul speculaţiilor potrivit cărora statul va interveni pentru susţinerea pieţelor financiare.
Acţiunile producătorului de ţigarete "Japan Tobacco" Inc. au câştigat 6,8%, ajungând la 4.442 yeni. Compania a decis să majoreze dividendul anual.
Titlurile "Yokogawa Electric" Corp., producător japonez de echipamente industriale, au câştigat 8,6%, ajungând la 1.445 yeni. Compania a raportat dublarea profitului său operaţional în primul semestru fiscal.
Acţiunile "Japan Post Holdings" Co., compania de poştă a Japoniei, au crescut cu 3,4% în a doua lor zi de tranzacţionare la Bursa din Tokyo, atingând 1.820 yeni. Titlurile diviziei sale de asigurări, "Japan Post Insurance" Co., au urcat cu 13,4%, la 3.890 yeni, iar cele ale diviziei bancare "Japan Post Bank" Co. - cu 6,2%, la 1.775 yeni.
Acţiunile companiei industriale "Toshiba" Corp. au scăzut cu 3,4%, la 331,4 yeni. Societatea a informat că aşteaptă pierderi operaţionale de 90 de miliarde de yeni (741 de milioane de dolari) pentru primul semestru.
Titlurile "BHP Billiton" Ltd., cel mai mare producător de ţiţei din Australia, s-au depreciat cu 0,8%, la 23,28 dolari australieni, pe fondul revenirii cotaţiilor petrolului pe curs negativ.
Indicele Nikkei 225 al Bursei din Tokyo a urcat cu 1%, la 19.116,41 puncte, Hang Seng al celei din Hong Kong a scăzut cu 0,01%, la 23.051,04, S&P/ASX 200 al pieţei din Sydney - cu 0,9%, la 5.192,97.