BURSELE DIN LUME Tensiunile dintre SUA şi China, resimţite din nou pe bursele europene

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional #Jurnal Bursier / 18 iulie 2019

Tensiunile dintre SUA şi China, resimţite din nou pe bursele europene

Pieţele acţiunilor din Europa s-au înscris pe un curs negativ ieri, pe fondul tensiunilor comerciale dintre SUA şi China. Preşedintele american Donald Trump a declarat, marţi, că America ar putea impune, "dacă vrea", noi taxe vamale de 325 miliarde de dolari pe importurile din China.

Titlurile lanţului francez de distribuţie Carrefour SA au pierdut 1,1%, ajungând la 17,81 euro. Compania a încheiat un parteneriat cu start-up-ul spaniol Glovo, în baza căruia le va furniza clienţilor din patru ţări un serviciu de livrări în 30 de minute, şapte zile pe săptămână.

Acţiunile companiei aeriene franco-olandeze Air France-KLM s-au depreciat cu 1,2%, la 8,92 euro. Parchetul din Paris cere un proces la un tribunal corecţional împotriva companiei aeriene Air France şi abandonarea procedurilor vizând producătorul de avioane Airbus, în urma unei anchete cu privire la prăbuşirea zborului Rio-Paris, soldat cu 228 de morţi, în 2009, spun surse citate de AFP.

În acest context, titlurile Airbus Group au urcat cu 0,6%, la 131,90 euro.

Titlurile Swedbank AB au consemnat un declin de 5,1%, la 137,55 coroane suedeze. Banca taie dividendele din cauza incertitudinilor privind expunerea sa în scandalul de spălare de bani din ţările baltice.

Acţiunile Ericsson AB, furnizor suedez de reţele de telecomunicaţii, au scăzut cu 8,4%, la 82,76 coroane, după ce acesta a avertizat că marja sa de profit ar putea fi afectată de cos­turile cu noile reţele.

Titlurile producătorului elveţian de ceasuri Swatch Group AG au urcat cu 6,2%, la 307,20 franci. Compania estimează că va avea rezultate financiare solide anul acesta, în pofida declinului profiturilor sale în primul semestru din anul curent.

La ora 16.34 (ora României), indicele OMX Stockholm 30 al pieţei din Stockholm a scăzut cu 1,2%, la 1.610,66 puncte, CAC 40 al celei din Paris - cu 0,2%, la 5.604,86, SMI al Bursei din Zurich a urcat cu 1,3%, la 9.982,06.

Scăderi în SUA, din cauza rezultatelor financiare

Pieţele americane au scăzut ieri, în deschidere, investitorii fiind atenţi la rezultatele raportate de companii.

Titlurile Ford Motor Co. s-au depreciat cu 0,8%, la 10,42 dolari. Compania auto va introduce un schimb suplimentar la una din fabricile sale din Africa de Sud, unde producţia va fi majorată la 720 de vehicule pe zi.

Acţiunile Amazon.com Inc. au scăzut cu 0,1%, la 2.007,40 dolari. Comisia Europeană a anunţat că a demarat o anchetă care vizează Amazon, cel mai mare retailer online din lume, ca să stabilească dacă modul în care compania utilizează datele comercianţilor încalcă sau nu legislaţia UE din domeniul concurenţei.

Titlurile Tesla Inc. au urcat cu 1,5%, la 256,17 dolari. Producătorul de vehicule electrice a renunţat la variantele standard Model X şi Model S din gama sa şi a ajustat preţurile ca să susţină vânzările.

La ora 09.47, indicele Standard & Poor's 500 a scăzut cu 0,004%, la 3.003,84 puncte, Dow Jones Indus­trial Average - cu 0,1%, la 27.300,38, Nasdaq Composite - cu 0,02%, la 8.221,44.

Asia, în declin

Bursele din Asia au scăzut ieri, în majoritate, ca urmare a evoluţiilor din disputa comercială dintre SUA şi China.

Acţiunile societăţii petroliere aus­traliene Woodside Petroleum Ltd. s-au depreciat cu 0,3%, la 34,95 dolari australieni, iar cele ale Santos Ltd. - cu 0,7%, la 7,04 95 dolari aus­tralieni, pe fondul declinului cotaţiilor ţiţeiului.

În acelaşi sector, titlurile China Petroleum & Chemical Corp. au coborât cu 0,6% pe piaţa din Hong Kong, la 5,16 dolari HK, iar cele ale PetroChina Co. au stagnat la 4,26 dolari HK.

Acţiunile Jiangling Motors Corporation Group Ltd. (JMCG) au urcat cu 1,1%, la 18,67 yuani. Constructorul auto francez Renault a anunţat ieri înfiinţarea unei societăţi mixte cu Jiang­ling Motors Corporation Group pentru a produce vehicule electrice în China. Renault îşi va majora capitalul social cu un miliard de yuani (aproximativ 128,5 milioane euro) ca să deţină 50% din JMEV, o filială a JMCG.

Indicele S&P/ASX 200 al Bursei din Sydney a crescut cu 0,5%, la 6.673,30 puncte, SSE Composite al celei din Shanghai a scăzut cu 0,2%, la 2.931,69, Hang Seng al pieţei din Hong Kong - cu 0,09%, la 28.593,17.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb