BURSELE LUMII Bursele europene, la cel mai ridicat nivel din ultimele nouă luni

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional #Jurnal Bursier / 13 ianuarie 2023

Bursele europene, la cel mai ridicat nivel din ultimele nouă luni

Bursele europene au crescut şi ieri, ajungând la cel mai ridicat nivel de după aprilie 2022, după publicarea datelor care arată scăderea inflaţiei în SUA, luna trecută (-0,1% faţă de noiembrie 2022).

Euronext Paris

- În acest context, titlurile companiei auto franceze Renault SA au urcat cu 0,3%, la 37,18 euro la ora locală 15.21.

- Acţiunile Ubisoft Entertainment SA, companie care produce jocuri pentru PC şi jocuri video, s-au depreciat cu 13%, la 20,77 euro la ora 15.21, după ce aceasta a avertizat în privinţa veniturilor sale anuale sub aşteptări.

- Indicele CAC 40 a crescut cu 0,8%, la 6.976,29 puncte la ora 15.22.

Deutsche Börse

- Titlurile grupului auto german Volkswagen AG au urcat cu 0,8%, la 164,25 euro la lora 15.23, deşi numărul autovehiculelor livrate de acesta a scăzut în 2022 pentru al treilea an consecutiv, în condiţiile în care criza semiconductorilor a afectat producţia, potrivit Bloomberg.

- Indicele DAX a crescut cu 0,5%, la 15.020,37 puncte la ora 15.24.

London Stock Exchange

- Acţiunile retailerului britanic Tesco Plc au câştigat 0,6%, atingând 245,16 pence la ora 14.35. Compania îşi menţine estimările privind profitul anual, după ce a raportat vânzări peste aşteptări pentru perioada Crăciunului.

- Titlurile ASOS Plc, retailer online de modă şi cosmetice, au înregistrat un avans de 20%, la 703 pence la ora 14.41. Compania a informat că schimbările operaţionale o vor ajuta să obţină beneficii de 300 de milioane de lire în anul financiar curent.

- Indicele FTSE 100 a urcat cu 0,5%, la 7.759,67 puncte la ora 14.42.

New York Stock Exchange

Bursele din SUA au scăzut ieri dimineaţă, după publicarea datelor privind inflaţia.

- Titlurile Dell Technologies Inc. au coborât cu 1,2%, la 40,28 dolari la ora locală 10.03, cele ale Hewlett-Packard Inc. - cu 0,3%, la 28,75 dolari, deşi, conform IDC şi Canalys, livrările globale de computere personale sunt preconizate să revină pe creştere la finele lui 2023, urmând ca un nou ciclu de îmbunătăţire a sistemelor să accelereze expansiunea pieţei de PC-uri în 2024.

- Indicele Dow Jones Industrial Average a crescut cu 0,04%, la 33.986,62 puncte la ora 10.05, S&P 500 a scăzut cu 0,2%, la 3.960,18 puncte.

Nasdaq

- Titlurile Apple Inc. au înregistrat un minus de 0,6%, la 132,66 dolari la ora 10.057. Într-o schimbare radicală de viziune, grupul de tehnologie a început să testeze un laptop cu touchscreen, care ar putea fi lansat pe piaţă peste câţiva ani, spun surse citate de Bloomberg.

- Acţiunile Amazon.com Inc. s-au depreciat cu 0,3%, la 94,82 dolari la ora 10.03. Agenţia americană pentru dreptul muncii (NLRB) a validat miercuri votul care a condus la crearea, la începutul lui 2022, a primului sindicat în cadrul companiei Amazon în SUA, vot împotriva căruia grupul a depus obiecţii.

- Indicele Nasdaq Composite a coborât cu 0,5%, la 10.887,61 puncte la ora 10.07.

Tokyo Stock Exchange

Bursele din Asia s-au înscris pe un curs mixt ieri, în aşteptarea cifrelor privind inflaţia din SUA.

- În acest context, titlurile companiei auto nipone Toyota Motor Corp. au crescut cu 1,1%, la 1.858 yeni, cele ale rivalei Honda Motor Co. au scăzut cu 0,6%, la 3.121 yeni.

- Titlurile Fast Retailing Co. au pierdut 2%, ajungând la 79.840 yeni. Compania de retail a anunţat că vrea să majoreze salariile cu până la 40%.

- Indicele Nikkei 225 a crescut cu 0,01%, la 26.449,82 puncte.

Sydney Stock Exchange

- Titlurile companiei miniere BHP Group Ltd. au urcat cu 1,8%, la 49,38 dolari australieni, cele ale Rio Tinto Group Ltd. - cu 1,5%, la 121,16 dolari australieni, ca urmare a avansului cotaţiilor minereului de fier. În acelaşi domeniu, acţiunile Fortescue Metals Group Ltd. au câştigat 2,8%, ajungând la 22,92 dolari australieni.

- Titlurile Newcrest Mining Ltd., cel mai mare producător de aur din Australia, s-au depreciat cu 0,6%, la 22,56 dolari australieni, cele ale Evolution Mining Ltd. au urcat cu 1,5%, la 3,34 dolari australieni. Tot în acest sector, acţiunile Northern Star Resources Ltd. au câştigat 0,9%, ajungând la 12 dolari australieni.

- Indicele S&P/ASX 200 a crescut cu 1,2%, la 7.280,40 puncte.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb