Bursele din Europa au scăzut ieri, după ce SUA au anunţat o inflaţie peste aşteptări pentru luna martie (+3,5%).
• Euronext Paris
- Titlurile Accor SA au coborât cu 0,3%, la 41,365 euro la ora locală 15.04, după ce directorul executiv Sebastien Bazin a declarat pentru CNBC că gigantul hotelier francez poate juca un rol unic în sectorul de lux, aflat în plină expansiune.
- Acţiunile companiei auto Renault SA au pierdut 1%, atingând 50,08 euro la ora 15.06, deşi aceasta a raportat creşteri ale vânzărilor sale trimestriale.
- Indicele CAC 40 a coborât cu 0,8%, la 7.983,79 puncte la ora 15.08.
• Deutsche Börse
- Acţiunile grupului german de turism şi călătorii TUI AG au scăzut cu 1%, la 7,81 euro la ora 15.08. Săptămâna aceasta, compania a revenit cu o listare primară la Bursa de Valori din Frankfurt, după zece ani de listare duală, în urma retragerii de la Bursa din Londra.
- Titlurile companiei auto Mercedes-Benz Group AG s-au depreciat cu 1%, la 75,41 euro la ora 15.09. Mercedes-Benz a vândut 568.400 de autovehicule în primele trei luni din 2024, în declin cu 6% faţă de acelaşi interval din 2023.
- Indicele DAX a coborât cu 0,5%, la 17.986,90 puncte la ora 15.10.
• London Stock Exchange
- Acţiunile Tesco Plc, cea mai mare companie de desfacere cu amănuntul din Marea Britanie, s-au apreciat cu 6,2%, la 305,40 pence la ora 14.26, după ce aceasta a informat că şi- a majorat cu 12,8% profitul anual, la 2,83 miliarde de lire sterline (3,59 miliarde de dolari).
- Indicele FTSE 100 a coborât cu 0,05%, la 7.930,63 puncte la ora 14.27.
• New York Stock Exchange
Pieţele americane au scăzut ieri dimineaţă, după publicarea cifrelor privind inflaţia din SUA.
- Acţiunile gigantului bancar JPMorgan Chase & Co. s-au depreciat cu 1,3%, la 194,64 dolari la ora locală 09.38, cele ale Bank of America Corp. - cu 2,7%, la 36,71 dolari. Investitorii se tem că dobânzile vor începe să sufoce economia.
- Din acelaşi motiv, titlurile Caterpillar Inc., producător de echipament greu, s-au depreciat cu 1,5%, la 366,27 dolari la ora 09.39.
- Acţiunile Boeing Co. au pierdut 0,8%, ajungând la 176,75 dolari la ora 09.40. Autorităţile federale spun că investighează Boeing, după ce denunţătorul Sam Salehpour (inginer în cadrul companiei) a semnalat în mod repetat probleme legate de două modele de avioane şi a susţinut că producătorul de avioane s-a răzbunat pe el, potrivit CNN.
Pe de altă parte, Boeing a anunţat marţi că a livrat 29 de avioane în martie 2024, în scădere cu peste 50% faţă de cele 64 livrate în aceeaşi lună din 2023.
- Indicele Dow Jones Industrial Average a scăzut cu 1,3%, la 38.377,62 puncte la ora 09.40, S&P 500 a urcat cu 1,2, la 5.149,88 puncte.
• Nasdaq
- Titlurile producătorului de procesoare grafice Nvidia Corp. s-au apreciat cu 0,3%, la 856,24 dolari la ora 09.43, redresându-se după declinul din ziua anterioară.
- Indicele Nasdaq Composite a scăzut cu 1,1%, la 16.132,31 puncte la ora 09.45.
• Tokyo Stock Exchange
Bursele din Asia au urmat un curs mixt ieri, în aşteptarea cifrelor privind inflaţia din SUA.
- În acest context, titlurile companiei auto nipone Honda Motor Co. s-au depreciat cu 0,5%, la 1.876 yeni, cele ale Toyota Motor Corp. - cu 1%, la 3.740 yeni.
- Tot pe segmentul auto, acţiunile Nissan Motor Co. s-au apreciat cu 0,9%, la 596 yeni, cele ale Isuzu Motors Ltd. au coborât cu 2,6%, la 2.028 yeni.
- Indicele Nikkei 225 a scăzut cu 0,5%, la 39.581,81 puncte.
• Sydney Stock Exchange
- Acţiunile companiei petroliere australiene Beach Energy Ltd. au coborât cu 2,2%, la 1,58 dolari australieni, cele ale Woodside Energy Group Ltd. - cu 0,9%, la 29,97 dolari australieni. Preţurile petrolului au scăzut marţi pentru a doua zi consecutiv.
- Titlurile companiei miniere Rio Tinto Group Ltd. au urcat cu 1,9%, la 127,75 dolari australieni, cele ale BHP Group Ltd. - cu 0,7%, la 45,46 dolari australieni. Preţurile minereului de fier erau în urcare ieri. În acelaşi sector, titlurile Fortescue Ltd. au avut un preţ de 25,74 dolari australieni, mai mare cu 1,9% faţă de sesiunea bursieră anterioară.
- Indicele S&P/ASX 200 a urcat cu 0,3%, la 7.848,50 puncte.