BURSELE LUMII Pieţele de acţiuni, atente la datele privind mersul economiei

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional #Jurnal Bursier / 10 aprilie

Pieţele de acţiuni, atente la datele privind mersul economiei

Bursele din Europa au scăzut ieri, investitorii aşteptând unele date economice.

Euronext Paris

- Titlurile Atos SE, companie de consultanţă IT, au pierdut 11,7%, ajungând la 2,04 euro la ora locală 15.37, după ce aceasta a anunţat o serie de cerinţe pe măsură ce îşi restructurează datoria, inclusiv 600 de milioane de euro în numerar pentru finanţarea operaţiunilor în următorii doi ani.

- Indicele CAC 40 a coborât cu 0,4%, la 8.091,04 puncte la ora 15.39.

Deutsche Börse

- Acţiunile grupului german de turism şi călătorii TUI AG au urcat cu 1,3%, la 7,97 euro la ora 15.40. Titlurile TUI au crescut cu 3,5% luni, când compania a marcat revenirea sa cu o listare primară la Bursa de Valori din Frankfurt, după zece ani de listare duală, în urma retragerii de la Bursa din Londra.

- Acţiunile Zalando SE, retailer online de modă, au consemnat un plus de 1,2%, la 26,34 euro la ora 15.41. Analiştii Citi au modificat recent, în sens pozitiv, calificativul acordat companiei germane: "cumpără", de la "neutru".

- Indicele DAX a coborât cu 0,6%, la 18.207,85 puncte la ora 15.41.

London Stock Exchange

- Acţiunile HSBC Holdings Plc, cea mai mare bancă din Europa după capitalizarea de piaţă, s-au apreciat cu 0,3%, la 646,40 pence la ora locală 14.51, după ce aceasta a informat că îşi va înstrăina operaţiunile bancare din Argentina către Grupo Financiero Galicia într-o tranzacţie de 550 de milioane de dolari.

- Indicele FTSE 100 a crescut cu 0,04%, la 7.946,49 puncte la ora 14.53.

New York Stock Exchange

Pieţele americane au crescut ieri dimineaţă, în aşteptarea cifrelor privind inflaţia din SUA.

- Titlurile Molson Coors Beverage Co. s-au apreciat cu 1,1%, la 67,38 dolari la ora locală 09.58. Goldman Sachs a modificat în sens pozitiv calificativul acordat producătorului de bere la "cumpără".

- Acţiunile Freeport-McMoRan inc. au înregistrat un avans de 2,8%, la 51,45 dolari la ora 10.00. Bank of America îndeamnă la cumpărarea de titluri ale companiei miniere.

- Indicele Dow Jones Industrial Average a scăzut cu 0,2%, la 38.832,62 puncte la ora 10.01, S&P 500 a urcat cu 0,07%, la 5.205,92 puncte.

Nasdaq

- Titlurile grupului de tehnologie Alphabet Inc., deţinătorul Google, s-au apreciat cu 2,2%, la 159,53 dolari la ora 10.02. Compania a dezvăluit un nou cip personalizat bazat pe Arm.

- Indicele Nasdaq Composite a urcat cu 0,4%, la 16.323,76 puncte la ora 10.04.

Tokyo Stock Exchange

Bursele din Asia au urmat un curs mixt ieri, investitorii fiind atenţi la datele economice privind Japonia şi Australia.

- Titlurile companiei auto nipone Honda Motor Co. s-au apreciat cu 1,2%, la 1.886 yeni, cele ale Toyota Motor Corp. - cu 2,1%, la 3.776 yeni. Cabinetul de la Tokyo a informat că, în luna martie, încrederea consumatorilor din Japonia a ajuns la cel mai ridicat nivel de după luna mai 2019: 39,5 puncte, de la 39 de puncte în februarie. Aceasta a fost a şasea lună consecutivă de creştere.

- Tot pe segmentul auto, acţiunile Nissan Motor Co. s-au apreciat cu 1,3%, la 591 yeni, cele ale Isuzu Motors Ltd. - cu 0,02%, la 2.084 yeni.

- Indicele Nikkei 225 a crescut cu 1,9%, la 39.773,13 puncte.

Sydney Stock Exchange

- Acţiunile companiei petroliere australiene Santos Ltd. au scăzut cu 2%, la 7,69 dolari australieni, cele ale Woodside Energy Group Ltd. - cu 0,5%, la 30,24 dolari australieni, pe fondul declinului cotaţiilor ţiţeiului.

- Titlurile companiei miniere Rio Tinto Group Ltd. au urcat cu 3%, la 125,36 dolari australieni, cele ale BHP Group Ltd. - cu 2%, la 45,13 dolari australieni. Preţurile minereului de fier erau în urcare ieri. În acelaşi sector, titlurile Fortescue Ltd. au avut un preţ de 25,26 dolari australieni, mai mare cu 1,6% faţă de sesiunea bursieră anterioară.

- Acţiunile companiei de petrol şi gaze Beach Energy Ltd. au urcat cu 0,3%, la 1,62 dolari australieni, după declinul de 15% înregistrat luni, în condiţiile în care societatea a informat că prima producţie de gaze din proiectul Waitsia Stage 2 va fi realizată la începutul lui 2025, nu la mijlocul lui 2024, din cauza unor probleme de calitate.

- Indicele S&P/ASX 200 a urcat cu 0,5%, la 7.824,20 puncte.

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb