Bursele din Europa au crescut ieri, în aşteptarea reuniunii de politică monetară a BCE, programată să aibă loc astăzi.
• Euronext Paris
- Titlurile Stellantis NV au urcat cu 2,2%, la 20,36 euro la ora locală 15.17. Compania auto franco-italo-americană se aşteaptă ca fabricile sale din Italia să funcţioneze la capacitate maximă în 2030, în condiţiile în care planurile pentru noi modele, inclusiv hibride, ar urma să sprijine producţia, a anunţat directorul general Carlos Tavares, conform Reuters.
- Indicele CAC 40 a crescut cu 1,2%, la 8.035,53 puncte la ora 15.19.
• Deutsche Börse
- Acţiunile companiei germane de utilităţi RWE AG s-au depreciat cu 0,6%, la 35,37 euro la ora 15.26, cele ale E.ON SE au urcat cu 0,8%, la 12,66 euro. În 2022, gospodăriile din Uniunea Europeană au utilizat 10,1 milioane terajouli de energie, cel mai redus nivel din 2016 şi un declin de 7,7% faţă de 2021, arată datele publicate ieri de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat). Gospodăriile sau sectorul rezidenţial au reprezentat 25,8% din consumul final de energie, sau 18,1% consumul intern brut de energie, în 2022.
- Indicele DAX a crescut cu 1,1%, la 18.614,82 puncte la ora 15.27.
• New York Stock Exchange
Pieţele americane au urmat un curs pozitiv ieri dimineaţă, investitorii anticipând reducerea dobânzilor, anul acesta.
- În acest context, acţiunile băncii Citigroup Inc. s-au apreciat cu 0,6%, la 61,41 dolari la ora locală 09.44, cele ale Bank of America Corp. - cu 0,4%, la 39,85 dolari.
- Titlurile Johnson & Johnson au scăzut cu 0,5%, la 146,99 dolari la ora 09.45. Compania farmaceutică şi de bunuri de larg consum trebuie să plătească 260 de milioane de dolari unei femei din Oregon care a declarat că a suferit de mezoteliom, un cancer legat de expunerea la azbest, în urma inhalării pudrei de talc a companiei, potrivit constatărilor unui juriu din Oregon, transmite Reuters.
- Indicele Dow Jones Industrial Average a crescut cu 0,07%, la 38.737,47 puncte la ora 09.46, S&P 500 - cu 0,4%, la 5.310,97 puncte.
• Nasdaq
- Acţiunile Tesla Inc. s-au depreciat cu 1,1%, la 172,81 dolari la ora 09.47. Compania de vehicule electrice va opri producţia la fabrica sa germană din Gruenheide timp de cinci zile, în iunie, pentru a îmbunătăţi procesele la divizia de producţie din afara Berlinului, anunţă Reuters.
- Titlurile producătorului de procesoare grafice Nvidia Corp. au câştigat 2,1%, atingând recordul de 1.188,38 dolari la ora 09.48.
- Tot pe segmentul tehnologiei, acţiunile Meta Inc. au înregistrat un plus de 2,2%, la 487,68 dolari.
- Titlurile CrowdStrike Holdings Inc., companie de tehnologie de securitate cibernetică, s-au apreciat cu 4,3%, la 318,82 dolari la ora 10.01. Compania a raportat profituri peste aşteptări.
- Acţiunile Instacart Inc., companie de livrări, au câştigat 2,4%, ajungând la 30,86 dolari la ora 10.02. Firma de cercetare Gordon Haskett a modificat în sens pozitiv ratingul acordat titlurilor societăţii: "cumpără", de la "păstrează".
- Indicele Nasdaq Composite a crescut cu 0,7%, la 16.979,08 puncte la ora 10.04.
• Tokyo Stock Exchange
Bursele din Asia au crescut ieri, investitorii aşteptând o reducere a dobânzilor în SUA, în septembrie.
- Titlurile Astroscale Holdings Inc., companie privată niponă de îndepărtare a resturilor orbitale, s-au apreciat cu 7,3%, la 1.375 yeni. Fondatorul Astroscale, Nobu Okad, a declarat că societatea va creşte investiţiile în tehnologie.
- Acţiunile SoftBank Group Corp., companie de media şi telecomunicaţii, au urcat cu 4,6%, la 9.420 yeni. Elliott Management a reconstruit o participaţie substanţială la SoftBank şi face presiuni ca societatea de tehnologie să lanseze o răscumpărare de acţiuni de 15 miliarde de dolari.
- Indicele Nikkei 225 a coborât cu 0,9%, la 38.490,17 puncte.
• Sydney Stock Exchange
- Acţiunile Seek Ltd. au crescut cu 4,9%, la 23,78 dolari australieni. Platforma australiană de angajare online a informat că îşi va înstrăina operaţiunile din America Latină pe 85 milioane de dolari SUA către societatea spaniolă Redarbor, în vederea reducerii datoriilor sale.
- Indicele S&P/ASX 200 a urcat cu 0,4%, la 7.769 puncte.