BURSELE LUMII Pieţele europene, în urcare

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional #Jurnal Bursier / 31 ianuarie

Pieţele europene, în urcare

Bursele din Europa au urmat un curs ascendent ieri, atenţia investitorilor fiind îndreptată spre raportările companiilor, datele privind economia, respectiv deciziile de politică monetară.

Euronext Paris

- Acţiunile companiei auto franceze Renault SA au urcat cu 1,3%, la 34,74 euro la ora locală 15.22. Renault a renunţat luni la planurile sale de listare a diviziei de vehicule electrice Ampere, din cauza condiţiilor slabe de pe piaţă, potrivit Reuters.

- Titlurile producătorul auto franco-italo-american Stellantis NV s-au apreciat cu 2%, la 19,87 euro la ora 15.22. Compania a anunţat luni că a început producţia de masă în Europa a unor autoutilitare mari şi medii care funcţionează pe bază de celule de hidrogen, potrivit Reuters.

- Indicele CAC 40 a crescut cu 0,4%, la 7.671,61 puncte la ora 15.22.

Deutsche Börse

- Acţiunile Bayer AG au coborât cu 1,2%, la 30,38 euro la ora 15.28. Titlurile producătorului german de chimicale au scăzut luni cu aproape 6%, după ce acesta a fost obligat să plătească despăgubiri de 2,25 miliarde de dolari, cea mai mare sumă de până acum, în litigiul său aflat în curs, legat de un presupus efect cancerigen al erbicidelor Roundup, conform Reuters.

- Indicele DAX a crescut cu 0,2%, la 16.972,27 puncte la ora 15.29.

Borsa Italiana

- Acţiunile UniCredit SpA au urcat cu 1,2%, la 26,98 euro la ora 15.30. Grupul bancar italian intenţionează să investească un miliard de euro pentru a-şi construi un campus în Milano, care va include şi noul său sediu central şi va aduce sub acelaşi acoperiş angajaţii care în prezent sunt răspândiţi în două turnuri şi alte clădiri de birouri din centrul financiar al Italiei, conform unor surse citate de Bloomberg.

- Indicele FTSE MIB a crescut cu 0,9%, la 30.501,12 puncte la ora 15.31.

New York Stock Exchange

Pieţele americane au scăzut ieri dimineaţă, investitorii fiind atenţi la raportările companiilor şi la reuniunea de politică monetară a băncii centrale (Fed).

- Acţiunile General Motors Co. au câştigat 7,2%, atingând 37,92 dolari la ora locală 10.06. Compania auto a anunţat rezultate financiare peste aşteptări.

- Titlurile Whirlpool Corp. au coborât cu 5,4%, la 111,44 dolari la ora 10.07. Producătorul de electrocasnice a lansat estimări sub aşteptările analiştilor privind rezultatele sale din 2024.

- Indicele Dow Jones Industrial Average a scăzut cu 0,06%, la 38.132,68 puncte la ora 10.08, S&P 500 - cu 0,1%, la 4.923,13 puncte.

Nasdaq

- Acţiunile Amazon.com Inc. s-au depreciat cu 0,6%, la 160,38 dolari la ora 10.09. Gigantul de e-commerce a anunţat luni că nu va merge mai departe cu achiziţia planificată a producătorului de aspiratoare iRobot, cele două companii informând într-un comunicat că "nu există nicio cale pentru a obţine aprobarea autorităţilor de reglementare", potrivit CNBC.

- Titlurile iRobot au scăzut cu 1,9%, la 15,20 dolari la ora 10.10.

- Indicele Nasdaq Composite a coborât cu 0,3%, la 15.589,20 puncte la ora 10.11.

Tokyo Stock Exchange

Bursele din Asia au urmat un mixt ieri, în aşteptarea deciziei de politică monetară din SUA.

- Acţiunile producătorului auto japonez Toyota Motor Corp. au consemnat un minus de 0,8%, la 2.960 yeni. Compania suspendă livrările unor modele, printre care camioneta Hilux şi SUV-ul Land Cruiser 300, după ce au fost descoperite nereguli în teste de certificare pentru motoarele diesel dezvoltate de filiala Toyota Industries, potrivit Reuters. Pe de altă parte, Toyota şi-a menţinut pentru al patrulea an consecutiv titlul de cel mai bine vândut producător auto mondial, după ce a raportat vânzări record pe plan global, în 2023 (peste 11,23 milioane de vehicule).

- În acelaşi sector, titlurile Honda Motor Co. s-au depreciat cu 1%, la 1.628 yeni, cele ale Nissan Motor Co. - cu 0,2%, la 576 yeni.

- Indicele Nikkei 225 a urcat cu 0,1%, la 36.065,86 puncte.

Sydney Stock Exchange

- Titlurile National Australia Bank Ltd. s-au depreciat cu 0,03%, la 32,13 dolari australieni, cele ale Australia & New Zealand Banking Group Ltd. - cu 0,2%, la 26,79 dolari australieni. Pieţele aşteaptă, astăzi, decizia de politică monetară a băncii centrale americane.

- În acelaşi domeniu, acţiunile Commonwealth Bank of Australia au înregistrat un plus de 0,1%, la 116,05 dolari australieni.

- Indicele S&P/ASX 200 a crescut cu 0,3%, la 7.600,20 puncte.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb