BURSELE LUMII Pieţele europene urcă, sperând în îmbunătăţirea relaţiei SUA-China

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional #Jurnal Bursier / 22 iunie 2020

Pieţele europene urcă, sperând în îmbunătăţirea relaţiei SUA-China

Bursele din Europa au crescut vineri, pe fondul unei informaţii pozitive legate de viitorul relaţiilor dintre SUA şi China. Potrivit Bloomberg, China îşi va spori achiziţiie de soia, porumb şi etanol din Statele Unite, în baza Fazei 1 a acordului lor comercial.

Euronext Paris

- Titlurile grupului francez de telecomunicaţii Orange SA au urcat cu 1,7%, la 10,56 euro, deşi acesta a fost condamnat de un tribunal din Paris să plătească despăgubiri rivalului Digicel, un operator de telecomunicaţii din Antile, pentru practici anticoncurenţiale în Antilele franceze.

- Acţiunile companiei auto Renault SA au scăzut cu 1,9%, la 21,13 euro. Noul director general al Renault, Luca de Meo, a afirmat că este conştient de faptul că producătorul de maşini se confruntă cu numeroase probleme, dar s-a declarat încrezător cu privire la o relansare rapidă a acestuia, transmite Reuters.

- Indicele CAC 40 a câştigat 0,4%, ajungând la 4.979,45 puncte.

Deutsche Börse

- Titlurile grupului auto german Daimler AG s-au apreciat cu 0,08%, la 36,76 euro, însă cele ale rivalului Bayerische Motoren Werke AG (BMW) au coborât cu 0,3%, la 56,93 euro. Gestionarea rapidă a crizei Covid-19 de către Coreea de Sud a permis o creştere semnificativă a cererii pentru automobile premium şi de lux, susţin dealerii şi oficialii sud-coreeni, în condiţiile în care oamenii înstăriţi protejaţi de cele mai grave efecte ale pandemiei vor să îşi arate noii bolizi, potrivit Reuters.

- Indicele DAX a crescut cu 0,4%, la 12.330,76 puncte.

Euronext Amsterdam

- Acţiunile ING Groep NV, cel mai mare grup bancar din Olanda, au coborât cu 3,4%, la 6,21 euro. ING a anunţat că directorul departamentului său de risc, Steven van Rijswijk, îl va înlocui pe Ralph Hamers în postul de director general (CEO), începând cu data de 1 iulie 2020.

- Indicele AEX a urcat cu 0,9%, la 567,83 puncte.

Nasdaq

Bursele din SUA au urmat un curs negativ vineri, în majoritate, ca urmare a creşterii numărului de noi îmbolnăviri de Covid-19 în unele state americane.

- Acţiunile Apple Inc. s-au depreciat cu 0,6%, la 349,72 dolari. Gigantul tehnologic a anunţat vineri că va închide din nou unele magazine din Florida, Arizona, Carolina de Sud şi Carolina de Nord, din cauza sporirii cazurilor de infectări cu noul coronavirus.

- Titlurile Facebook Inc. au urcat cu 1,2%, la 238,79 dolari. Reţeaua de socializare online a retras mesajele publicitare postate în cadrul campaniei electorale a lui Donald Trump, care atacau extrema stângă şi afişau un triunghi roşu răsturnat - un simbol folosit de către nazişti pentru a desemna deţinuţii politici în lagărele de concentrare, precizând că această publicitate încalcă regulamentul Facebook cu privire la difuzarea de mesaje pline de ură.

- Acţiunile Alphabet Inc., deţinătorul Google, au înregistrat un minus de 0,7%, la 1.424,64 dolari. Cea mai înaltă instanţă administrativă din Franţa a confirmat o amendă de 50 de milioane de euro impusă Google de autoritatea de reglementare pentru nerespectarea normelor europene din domeniul confidenţialităţii datelor online.

- Indicele Nasdaq Composite a urcat cu 0,03%, la 9.946,12 puncte.

Tokyo Stock Exchange

Bursele din Asia au crescut vineri, deşi investitorii rămân atenţi la creşterea numărului de noi îmbolnăviri de Covid-19.

- Titlurile companiei aeriene Japan Airlines Co. au urcat cu 2,1%, la 2.128 yeni, cele ale ANA Holdings Inc. - cu 1,4%, la 2.656 yeni, după ce guvernul nipon a ridicat restricţiile impuse călătoriilor cu avionul pe fondul pandemiei.

- Acţiunile Tokyo Electron Ltd. s-au apreciat cu 7,1%, la 24.860 yeni. Producătorul de electronice şi semiconductori a estimat că profitul său net va spori cu 11% în anul fiscal ce se va încheia în 31 martie 2021.

- Indicele Nikkei 225 a crescut cu 0,6%, la 22.478,79 puncte.

Sydney Stock Exchange

- Acţiunile producătorului de ţiţei Woodside Petroleum Ltd. s-au apreciat cu 0,6%, la 21,88 dolari australieni, cele ale rivalului Santos Ltd. - cu 0,2%, la 5,50 dolari australieni, ca urmare a avansului cotaţiilor petrolului.

- Indicele S&P/ASX 200 a crescut cu 0,1%, la 5.942,60 puncte.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb