BVB Acţiunea Fondul Proprietatea a atins preţul de 1 leu

Andrei Iacomi
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 30 mai 2019

Acţiunea Fondul Proprietatea a atins preţul de 1 leu

Rulaj de aproape 105 milioane de lei

Acţiunile Fondul Proprietatea (FP) au atins ieri pentru prima dată de la listarea din 2011 la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) cotaţia de 1 leu/titlu, preţ echivalent cu valoarea nominală la care au fost despăgubite persoanele care au fost expropriate abuziv de către regimul comunist.

Titlurile Fondului, care a fost constituit în 2005 special pentru despăgubirea prin acţiuni a păgubiţilor ale căror imobile nu puteau fi restituite în natură, au încheiat şedinţa de ieri la preţul unitar de 0,992 lei, după ce au atins un maxim al zilei de 1,005 lei.

Totodată, un alt element notabil al şedinţei de ieri a fost rulajul de 104,96 milioane de lei, cu mult peste valoarea medie zilnică din acest an, de 40,22 milioane de lei, într-o zi în care transferurile cu titlurile Electrica (EL), ce s-au ridicat la 55,26 milioane de lei, au reprezentat peste 50% din valoarea totală tranzacţionată. Titlurile EL au închis ieri ziua bursieră la 11,15 lei, în coborâre cu 0,45% faţă de referinţa din şedinţa anterioară.

Luca Nicolae, analist de investiţii în cadrul casei de brokeraj Tradeville, a descris evoluţia de ieri a bursei astfel: "Astăzi (n.r. ieri), indicii Bursei de Valori Bucureşti au avut o evoluţie în general negativă, în linie cu evoluţia principalelor burse europene şi cele americane, care au scăzut în prima parte a zilei. Indicele BET a scăzut cu 0,29% faţă de şedinţa anterioară, în timp ce restul indicilor au variat între o scădere de 0,74% pentru BET-NG şi o creştere de 0,47% în cazul BET-FI. Valoarea totală a tranzacţiilor de pe piaţa reglementată a fost de 21,9 milioane de euro, cu mult peste media zilnică de 8,87 milioane de euro înregistrată de la începutul anului. Cel mai mare avans pe segmentul principal, în afara indicelui BET, l-au înregistrat acţiunile companiei Şantierul Naval Orsova (SNO), cu un salt de 10,22%, pe fondul tranzacţionării unui volum mult peste media înregistrată de la începutul anului şi până în prezent. În cadrul indicelui BET, preţul titlurilor Digi Communications (DIGI) a avut cea mai bună evoluţie, marcând o apreciere de 1,24%, în condiţiile în care pe acest simbol s-a tranzacţionat un volum de acţiuni aflat peste media ultimelor şase luni. Cea mai mare scădere pe piaţa reglementată au înregistrat-o astăzi (n.r. ieri) acţiunile Artrom (TMK), cu o scădere de 8,5%, pe fondul tranzacţionării unei singure acţiuni. Din cadrul indicelui BET, cea mai slabă evoluţie a zilei au marcat-o titlurile Conpet (COTE), ce au coborât 1,29%, pe fondul unui volum de acţiuni aflat mult peste media tranzacţionată în ultimele şase luni pentru acest simbol".

Pe poziţia a doua în topul rulajului s-au situat titlurile Romgaz (SNG), al căror preţ a scăzut cu 0,71%, la până la 34,85 lei, pe fondul unei valori tranzacţionate de 12,62 milioane de lei.

Transferurile cu titlurile BRD - Groupe Societe Generale (BRD) s-au ridicat la 9,09 milioane de lei, acţiunile instituţiei bancare cunoscând un declin de 0,18%, la 11,36 lei,

Pe poziţia a patra s-au situat acţiunile Banca Transilvania (TLV), care au încheiat şedinţa de tranzacţionare la 2,27 lei, în scădere cu 0,44%, pe fondul unei valori tranzacţionate de 8 milioane de lei.

Prin piaţa "deal" a fost realizată o singură tranzacţie, cu titlurile SIF Moldova (SIF2), transferul negociat fiind încheiat la preţul de 1,2 lei/titlu, pentru suma de 2,4 milioane de lei.

Indicele BET-XT, al celor mai tranzacţionate 25 de titluri de la BVB, a coborât cu 0,22%, în timp ce BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a marcat un recul de 0,19%.

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb