Indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au avut preponderent creşteri, în sesiunea de tranzacţionare de ieri, în ton cu aprecierile pieţelor europene. Indicele BET, al celor mai lichide douăzeci de titluri de la bursa noastră, a avut un avans de 0,15%, la 18.257 de puncte, în vreme ce indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii în acţiuni, s-a apreciat cu 0,09% la 3.397 de puncte.
Valoarea tranzacţiilor s-a ridicat la 61,7 milioane lei, sub cea din sesiunea anterioară, de 66,7 milioane lei, circa 90% provenind din schimburile cu acţiuni.
În piaţa "regular", topul lichidităţii a fost condus de acţiunile Banca Transilvania (TLV), ce au cumulat un rulaj de 5,9 milioane lei, titlurile instituţiei de credit încheind ziua în creştere cu 0,47%, la preţul de 32,15 lei.
Pe poziţia a doua în topul valorii tranzacţiilor s-au situat acţiunile Romgaz (SNG), ce au urcat cu 0,17%, la preţul de 5,97 lei, pe fondul unor schimburi de 4,7 milioane lei.
Acţiunile Hidroelectrica (H2O) au încheiat ziua la preţul unitar de 127 lei, în creştere cu 0,08%, pe fondul unei valori a tranzacţiilor de 4,6 milioane lei.
Pe poziţia a patra a clasamentului lichidităţii s-au situat titlurile OMV Petrom (SNP), ce au cumulat un rulaj de 3,9 milioane lei, acţiunile producătorului de petrol şi gaze încheind ziua în creştere cu 0,66%, la preţul de 0,765 lei.
În piaţa "deals" au avut loc două tranzacţii cu acţiuni MedLife (M), în valoare de 1,43 milioane lei, schimburile fiind încheiate la preţul unitar de 5,72 lei, cu 3,05% sub referinţa din piaţa "regular".
Indicele BET-NG, al companiilor energetice şi de utilităţi, a urcat cu 0,21%, până la 1.304 puncte, în vreme ce indicele BET-FI, al SIF-urilor plus Fondul Proprietatea, s-a depreciat cu 0,07%, până la 58.495 puncte. Indicele BETAeRO, al companiilor considerate relevante pentru Sistemul Multilateral de Tranzacţionare al BVB, a avut un avans de 0,06%, la 1.055 de puncte.
• Topul celor mai mari creşteri
1."Comcm" (CMCM): +9,41%
2. "Condmag" (COMI): +8,33%
3. "Carbochim" (CBC): +7,50%
4. "Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Neagră" (EFO): +6,76%
5. "Bermas" (BRM): +4,93%
• Topul celor mai mari scăderi
1. "Comelf" (CMF): -9,77%
2. "SIF Hoteluri" (CAOR): -8,33%
3. "Prebet" (PREB): -5,58%
4. "Societatea de Construcţii Napoca" (NAPO): -5,03%
5. "Romcab" (MCAB): -4,17%
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 04.07.2024, 18:08)
Ma surprinde placut TEL