BVB Aproape jumătate din rulaj-dat de Banca Transilvania

Mihai Gongoroi
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 7 martie 2019

Aproape jumătate din rulaj-dat de Banca Transilvania

BET-BK, singurul indice în scădere

Opt din cei nouă indici ai Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au încheiat în teritoriul pozitiv şedinţa de la mijlocul săptămânii, în contextul în care valoarea tranzacţiilor a urcat la 68,91 milioane de lei, peste media zilnică din acest an, din care 48,5%, respectiv 33,02 milioane de lei, a fost dată de transferurile cu titlurile Banca Transilvania (TLV), iar cele cu BRD-Groupe Societe Generale (BRD) au asigurat 14,7% din rulajul zilei.

O surpriză a venit din partea SIF Oltenia (SIF5), care a încheiat ziua bursieră cu o apreciere de 0,74%, apărută pe fondul unui volum de aproape trei milioane de unităţi, respectiv 0,5% din capitalul social al emitentului, în contextul în care media ultimei luni de tranzacţionare, exceptând ziua de ieri, este de doar 0,18 milioane de acţiuni.

Totodată, rulajul de ieri a fost cel mai mare înregistrat de SIF5 din luna ianuarie a anului 2018 şi până în prezent.

Anca Păltineanu, analist de investiţii în cadrul societăţii de brokeraj Tradeviile, ne-a descris evoluţia de ieri a pieţei: "Astăzi (n.r. ieri), indicii BVB au avut o evoluţie în general pozitivă, spre deosebire de cea de pe principalele burse europene şi cele americane, care au scăzut în prima parte a zilei. Indicele BET a crescut cu 0,04% faţă de şedinţa anterioară, în timp ce restul indicilor au variat între o scădere de 0,02% pentru BET-BK şi o apreciere de 0,98% în cazul BET-FI. Valoarea totală a tranzacţiilor de pe piaţa reglementată a fost de 14,52 milioane de euro, peste media zilnică de 10,25 milioane de euro înregistrată de la începutul anului.Cel mai mare avans pe segmentul principal, în afara indicelui BET, l-au înregistrat acţiunile Grupului Industrial Electrocontact (ECT), cu o apreciere de 13,79%, pe fondul tranzacţionării unui volum mult peste media ultimelor şase luni. În cadrul indicelui BET, preţul titlurilor Romgaz (SNG) a avut cea mai bună evoluţie, un avans de 1,8%, în condiţiile în care pe acest simbol s-a tranzacţionat un volum de acţiuni aflat peste media ultimelor şase luni. Cea mai mare scădere pe piaţa reglementată au înregistrat-o astăzi (n.r. ieri) acţiunile Altur (ALT), care au scăzut cu 6,76%, volumul de acţiuni tranzacţionate fiind mult sub media ultimului semestru. Din cadrul indicelui BET, cea mai slabă evoluţie a zilei au marcat-o titlurile Purcari Wineries (WINE), care au scăzut cu 1,58%, pe fondul unui volum de acţiuni aflat mult sub media tranzacţionată în ultimele şase luni pentru acest simbol".

În piaţa "regular", topul lichidităţii a fost condus de TLV, ultima cotaţie a emitentului fiind de 2,075 lei/acţiune, în scădere cu 1,19%.

Locul al doilea în acest clasament a fost ocupat de titlurile BRD, care au încheiat şedinţa de tranzacţionare la preţul unitar de 12,64 lei, cu 1,12% peste referinţa din şedinţa anterioară.

Acţiunile SIF5 au terminat ziua bursieră la preţul unitar de 2,045 lei, pe fondul unei valori transferate de 6,11 milioane de lei. 

Locul al patrulea în acest top a fost ocupat de titlurile SNG, care au încheiat şedinţa de tranzacţionare la preţul de 31,15 lei/titlu, cu o apreciere de 1,8%, în contextul unui volum de 5,22 milioane de lei. 

Prin piaţa "deal" de la BVB nu a fost înregistrată nicio astfel de tranzacţie.

Indicele BET-XT, ce include în structura sa cele mai tranzacţionate 25 de titluri de la bursa noastră a urcat cu 0,24%, iar indicele energetic BET-NG a încheiat ziua de ieri cu o creştere similară, de 0,21%.

   Topul celor mai mari creşteri

1. "Electrocontact" (ECT): +13,79%

2. "Oltchim" (OLT): +3,7%

3. "SIF Moldova" (SIF2): +2,74%

4. "Romcarbon" (ROCE): +2,16%

5. "Oil Terminal" (OIL): +2,12%

   Topul celor mai mari scăderi

1. "Altur" (ALT): -6,76%

2. " Construcţii Napoca" (NAPO): -6,57%

3. "Condmag" (COMI): -6,25%

4. "Sinteza" (STZ): -5,34%

5. "Biofarm" (BIO): -2,64%

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. ... va scoateti banii din banci si sa cumparati titluri de stat ! titlurile de stat au dobanda neimpozabila si pot fi

    rascumparate anticipat ! la un an de zile , dobanda la titlurile de stat este de 3,5% ; la perioade mai mari , este 

    si mai mare dobanda ! cu banii pe care ii tineti voi in banzi pe dobanzi mizerabile , bancile cumpara titluri de 

    stat si castiga astfel din diferenta de dobanzi !  

    de ce sa nu castigati voi direct , cumparand titluri de stat !

    1. Toate bune si la locul lor, pina cind Guvernele se imprumuta cu bani pe care ni-i va mai putea restitui.Cu aproape 100 de miliarde de Euro datorie a Statului , trebuie sa ai curaj sa mai cumperi titluri de stat...

      o banca ai mai sigura ca actualul guvern

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb