• Rulaj de numai 5,7 milioane de euro
Ultima şedinţă de tranzacţionare a săptămânii a fost caracterizată de o valoare a tranzacţiior redusă, lichiditatea fiind de numai 5,77 milioane de euro, sub media zilnică consemnată în acest an, de circa 9,3 miloane de euro.
Brokerii de la Prime Transaction notează, în raportul zilnic al societăţii: "Toţi indicii au înregistrat creşteri în şedinţa de astăzi (n.r. vineri), cel mai mare avans, de 1,56%, fiind înregistrat de BET-NG. Indicele a beneficiat de aportul acţiuilor Transelectrica (TEL) +2,53%, Romgaz (SNG) +2,42%, Electrica (EL) +2,33% şi OMV Petrom (SNP) +1,73%. Singura companie din BET-NG care a scăzut a fost Transgaz (TGN) -0,44%. Din cadrul indicelui BET, pe lângă acţiunile enumerate mai sus, s-au mai remarcat titlurile MedLife (M) +2,95%.
Valoarea totală a tranzacţiilor a fost de 26,6 milioane lei, din care 1,47 milioane lei tranzacţii cu produse structurate".
În piaţa "regular", topul lichidităţii a fost condus de acţiunile BRD - Groupe Societe Generale (BRD), cu transferuri în valoare de 6,67 milioane de lei, ultima cotaţie a societăţii bancare fiind de 13,64 lei, în creştere cu 1,49%.
Locul al doilea în topul lichidităţii bursei a fost ocupat de acţiunile SNG, care au încheiat şedinţa de tranzacţionare la preţul unitar de 31,75 lei/titlu, valoarea tranzacţionată cu titlurile emitentului însumând 6,04 milioane de lei. Acţiunile Banca Transilvania (TLV) au terminat ziua bursieră la preţul unitar de 2,29 lei, în apreciere cu 0,44%, pe fondul unei valori transferate de 3,98 milioane de lei.
Locul al patrulea în acest top a fost ocupat de titlurile SNP, care au încheiat şedinţa de tranzacţionare la preţul de 0,3235 lei/titlu, în contextul unui rulaj de 0,97 milioane de lei.
Pe piaţa "deal" au fost consemnate două tranzacţii.
Cea mai importantă dintre acestea, în valoare de 2,28 milioane de lei, a fost realizată cu acţiunile TLV, la preţul unitar de 2,28 lei, în stagnare.
A mai fost derulat un trasfer "deal" cu titlurile Transgaz (TGN), la preţul de 344 lei/unitate, cu 0,15% peste referinţă, valoarea tranzacţiei fiind de 1,03 milioane de lei.
Indicele BET, al celor mai tranzacţionate treisprezece titluri ale bursei, a crescut cu 1,18%, iar indicele BET Plus, al celor mai lichide 40 de acţiuni de la BVB, s-a apreciat cu 1,07%.
Indicele BET-FI, al celor cinci SIF-uri, plus Fondul Proprietatea (FP), a urcat cu 0,51%.
Indicele BET-XT, care cuprinde cele mai tranzacţionate 25 de titluri de la bursă, a avut un avans de 1,04%, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a crescut cu 0,85%.
• Topul celor mai mari creşteri
1. "Oltchim" (OLT): +10,88%
2. "Altur" (ALT): +8,14%
3. "Condmag" (COMI): +5,71%
4. "Bermas" (BRM): +3,77%
5. "Vrancart" (VNC): +3,30%
• Topul celor mai mari scăderi
1. "Farmaceutica Remedia" (RMAH): -9,28%
2. "Dafora" (DAFR): -7,32%
3. "Impact Developer & Contractor" (IMP): -2,47%
4. "Alumil" (ALU): -2,38%
5. "Bursa de Valori Bucureşti" (BVB): -1,64%