BVB Creşteri pe linie pentru indici

ANDREI IACOMI
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 30 mai 2023

Creşteri pe linie pentru indici

Tranzacţii de 27,4 milioane lei, cu mult sub media zilnică a anului

Indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au avut creşteri în ultima sesiune de tranzacţionare a săptămânii, pe fondul unei lichidităţi foarte reduse. Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii în acţiuni, a avut un avans de 0,7%, la 2.339 de puncte, în timp ce indicele BET-NG, al companiilor energetice şi de utilităţi, s-a apreciat cu 0,61%, până la 949 de puncte.

Valoarea tranzacţiilor s-a ridicat la numai 27,4 milioane de lei, cu mult sub media zilnică a anului, de 76 milioane de lei, în condiţiile în care prin piaţa "deals" nu a fost derulat niciun schimb.

Echipa de la Prime Transaction a notat, în raportul său zilnic: "Toţi indicii BVB s-au apreciat în ultima şedinţă de tranzacţionare a săptămânii. Creşterile au fost cuprinse între 0,13% pentru BET-FI şi 0,87% în cazul indicelui BET. Valoarea tranzacţiilor a fost de 5,52 milioane euro, în scădere comparativ cu şedinţa precedentă (...) Din indicele BET, cele mai mari creşteri au fost înregistrate de: MedLife (M), 3,96%, Sphera Franchise Group (SFG), 2,62%  şi Electrica (EL), 2,21%. Transgaz (TGN) a fost singurul emitent cu o corecţie de peste un procent, respectiv o evoluţie de -1,29%".

În piaţa "regular", clasamentul valorii tranzacţiilor a fost condus de acţiunile Nuclearelectrica (SNN), ce au cumulat un rulaj de 4,3 milioane de lei, titlurile SNN încheind ziua în creştere cu 1,57%, la preţul de 51,8 lei.

Acţiunile One United Properties (ONE) au scăzut cu 0,63%, până la preţul de 0,954 lei, pe fondul unor tranzacţii de 3,3 milioane de lei.

Pe poziţia a treia a clasamentului lichidităţii s-au situat titlurile OMV Petrom (SNP), ce au coborât cu 0,2%, până la preţul de 0,493 lei, în condiţiile unui rulaj de 2,7 milioane de lei.

Acţiunile Banca Transilvania (TLV) s-au apreciat cu 1,04%, până la preţul de 19,4 lei, pe fondul unor schimburi de 1,9 milioane de lei.

Indicele BET-XT, al celor mai lichide 30 de acţiuni de la BVB, a urcat cu 0,8%, la 1.073 de puncte, în timp ce indicele BETAeRO, al companiilor listate în Sistemul Multilateral de Tranzacţionare al BVB, a avut un avans de 0,37%, până la 884 de puncte.

Topul celor mai mari creşteri

1. "Promateris" (PPL): +4,76%

2. "MedLife" (M): +3,96%

3. "Rompetrol Well Services" (PTR): +3,07%

4. "Şantierul Naval Orşova" (SNO): +3,07%

5. "Patria Bank" (PBK): +2,99%

Topul celor mai mari scăderi

1. "Societatea de Construcţii Napoca" (NAPO): -14,29%

2. "Comelf" (CMF): -6,50%

3. "Carbochim" (CBC): -4,19%

4. "Dafora" (DAFR): -4,00%

5. "Aages" (AAG): -3,57%

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Tot acolo suntem, se bate pasul pe loc, desi firmele au avut profituri bune!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb