BVB Creşteri pentru indici, pe fondul unui rulaj ridicat

A.I.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 8 noiembrie

Creşteri pentru indici, pe fondul unui rulaj ridicat

Tranzacţiile cu acţiuni Hidroelectrica au asigurat peste trei sferturi din lichiditate

Indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au avut creşteri în sesiunea de tranzacţionare de ieri, în ton cu aprecierile pieţelor europene, care asimilează victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale din Statele Unite. Indicele BET, al celor mai lichide douăzeci de titluri ale pieţei noastre, a avut un avans de 0,38%, la 17.347 de puncte, în vreme ce indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii în acţiuni, s-a apreciat cu 0,52%, până la 3.252 de puncte.

Valoarea tranzacţiilor s-a ridicat la 170 milioane lei, superioară mediei zilnice a anului, de 141 milioane lei, peste trei sferturi din rulaj fiind asigurat de schimburile cu acţiuni Hidroelectrica.

În piaţa "regular", tranzacţiile cu titlurile producătorului şi furnizorului de energie electrică s-au ridicat la 128,8 milioane lei, titlurile H2O încheind ziua la preţul de 122,1 lei în creştere cu 0,25%.

Pe poziţia a doua în topul lichidităţii s-au situat acţiunile Electrica (EL) ce au urcat cu 2,78%, până la 13,32 de lei, în condiţiile unor schimburi de 14,4 milioane lei.

Acţiunile Banca Transilvania (TLV) s-au apreciat cu 1,25%, la preţul de 28,4 lei, pe fondul unei valori a tranzacţiilor de 6,9 milioane lei.

Pe poziţia a patra a clasamentului rulajului s-au situat titlurile Fondul Proprietatea (FP), ce au cumulat un rulaj de 2,4 milioane lei, acţiunile FP încheind ziua în scădere cu 1,94%, la preţul unitar de 0,3138 lei.

În piaţa "deals" a avut loc un schimb cu acţiuni Hidroelectrica, în valoare de 2,4 milioane lei, tranzacţia fiind încheiată la preţul unitar de 122 lei, cu 0,16% peste referinţa din piaţa "regular".

Indicele BET-NG, al companiilor energetice şi de utilităţi, a avut un avans de 0,36%, la 1.226 de puncte, în vreme ce indicele BET-FI, al fostelor SIF-uri plus Fondul Proprietatea, a avut un recul de 0,03%, până la 60.270 de puncte. Indicele BETAeRO, al companiilor considerate reprezentative pentru Sistemul Multilateral de Tranzacţionare al BVB, a avut o creştere de 0,45%, la 952 de puncte.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb