BVB Lichiditate de numai 2,65 milioane euro

A. I.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 11 iulie 2017

Lichiditate de numai 2,65 milioane euro

BET-FI, singurul indice în scădere

Acţiunile "Banca Transilvania" conduc topul lichidităţii

Săptămâna a debutat cu aprecieri pentru majoritatea indicilor, cu excepţia celui al societăţilor de investiţii financiare, care s-a depreciat cu 0,11%, în contextul în care s-a înregistrat un volum de tranzacţionare modest, de 12,09 milioane lei (2,65 milioane euro), de trei ori mai scăzut decât cel de vineri, de aproape 36 milioane de lei.

În raportul zilnic al societăţii, brokerii de la Prime Transaction detaliază evoluţia pieţei: "Indicii au început săptămâna pe plus, cea mai mare creştere fiind cea a BET-NG, +0,98%. Indicele sectorului energetic a fost ajutat de evoluţia bună a acţiunilor Romgaz (SNG), +2,44%, acestea fiind printre puţinele acţiuni importante care au avut variaţii de preţ mai mari de 1% la finalul zilei. O altă creştere mare a fost înregistrată de titlurile Banca Transilvania (TLV), +2,11%, în timp ce în topul scăderilor au fost acţiunile Digi Communications (DIGI), cu -1,01%. Valoarea tranzacţiilor a fost foarte mică, doar 2,4 milioane de euro pe piaţa de acţiuni şi circa 200 mii de euro pe cea de certificate".

Pe piaţa "regular", topul lichidităţii a fost condus de acţiunile "Banca Transilvania" (TLV), simbol pe care au fost realizate tranzacţii în valoare de 3,36 milioane de lei. Preţul de închidere al transferurilor cu titluri TLV a fost de 2,9 lei/unitate.

Acţiunile "Fondul Proprietatea" (FP) au încheiat şedinţa de tranzacţionare la 0,87 lei/titlu, în urma unui rulaj de 3,1 milioane de lei, în stagnare.

De asemenea, au fost schimbate titluri "Romgaz" (SNG) de 1,15 milioane de lei, ultimul preţ de tranzacţionare fiind de 27,25 lei/acţiune.

Locul al patrulea în topul lichidităţii a revenit acţiunilor "Digi Communications NV" (DIGI), cu un rulaj de 0,29 milioane de lei, titlurile DIGI închizând la preţul de 39,1 lei/unitate.

Pe piaţa "deal" a fost înregistrată o tranzacţie cu acţiuni TLV, în valoare de 1,44 milioane de lei, la preţul unitar de 2,885 lei, în creştere cu 1,58%.

Indicele BET, al celor mai lichide treisprezece acţiuni listate la BVB, a urcat cu 0,84%, în timp ce indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 40 de acţiuni de la BVB, a înregistrat o apreciere de 0,78%.

Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a crescut cu 0,36%, în timp ce indicele extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a urcat cu 0,67%.

Topul celor mai mari creşteri

1. "Mecanică Fină" (MECE): +9,25%

2. "Mecanica Ceahlău" (MECF): +7,26%

3. "Cemacon" (CEON): +7,17%

4. "Oltchim" (OLT): +5,57%

5."Alumil" (ALU): +4,31%

Topul celor mai mari scăderi

1. "New Europe Property Investments" (NEP): -5,56%

2. "Boromir Prod" (SPCU): -2,94%

3. "Aerostar" (ARS): -2,82%

4. "Stirom" (STIB): -2,81%

5. "Electroargeş" (ELGS): -2,01%

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb