• Rulaj de numai 28 milioane de lei
Valorea de tranzacţionare înregistrată în şedinţa de ieri a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) a fost de numai 28,32 milioane de lei, sub cea din şedinţa anterioară, de circa 33 de milioane de lei, în contextul în care opt din cei nouă indici bursieri au încheiat ziua în teritoriul pozitiv.
Ovidiu Dumitrescu, director general adjunct în cadrul societăţii de brokeraj Tradeville, ne-a transmis: "Astăzi (n.r. ieri), indicii BVB au avut o evoluţie în general pozitivă, în ciuda unei zile mai puţin faste pe principalele burse vest-europene. Indicele BET a câştigat 0,43%, faţă de şedinţa anterioară, în timp ce restul indicilor au variat între -0,38% pentru BET-FI şi +1,37% pentru BET-NG. Valoarea totală a tranzacţiilor cu acţiuni din piaţa reglementată a fost de 5,8 milioane de euro, cu mult sub media zilnică de 9,42 milioane de euro înregistrată de la începutul anului.
Cel mai mare avans pe segmentul principal, în afara indicelui BET, l-au înregistrat acţiunile Oltchim (OLT) cu +5,76%, pe fondul tranzacţionării unui volum de acţiuni care a depăşit media ultimului semestru. Din cadrul indicelui BET, preţul titlurilor Transelectrica (TEL) a avut cea mai bună evoluţie, +4,18%, în condiţiile în care pe acest simbol s-a tranzacţionat un volum de acţiuni aflat peste media ultimelor şase luni.
Cea mai mare scădere din afara principalului coş de acţiuni al pieţei reglementate au înregistrat-o, astăzi (n.r ieri), acţiunile Amonil (AMO) cu -12,5%, volumul de acţiuni tranzacţionate fiind al patrulea cel mai mare din ultimele şase luni pentru această acţiune. Din cadrul indicelui BET, cea mai slabă evoluţie a zilei au marcat-o titlurile MedLife (M) -2,85%, pe fondul unui volum de acţiuni aflat mult peste media tranzacţionată în ultimele şase luni pentru acest simbol."
În piaţa "regular", topul lichidităţii a fost condus de acţiunile Fondul Proprietatea (FP), cu transferuri în valoare de 9,25 milioane de lei, ultima cotaţie a societăţii bancare fiind de 0,877 lei, în depreciere cu 0,9%.
Locul al doilea în topul lichidităţii bursei a fost ocupat de acţiunile Banca Transilvania (TLV), care au încheiat şedinţa de tranzacţionare la preţul unitar de 2,5 lei/titlu, în depreciere cu 0,2%, valoarea tranzacţionată cu titlurile emitentului însumând 7,02 milioane de lei.
Acţiunile Romgaz (SNG) au terminat ziua bursieră la preţul unitar de 30,7 lei, în urcare cu 0,49%, pe fondul unei valori transferate de 2,66 milioane de lei.
Locul al patrulea în acest top a fost ocupat de titlurile BRD - Groupe Societe Generale (BRD), care au încheiat şedinţa de tranzacţionare la preţul de 13,9 lei/titlu, în urcare cu 1,31%, în contextul unui rulaj de 1,12 milioane de lei.
Pe piaţa "deal" a fost consemnată o tranzacţie cu titlurile FP, în valoare de 2,63 milioane de lei, la preţul unitar de 0,877 de lei, cu 0,9% peste referinţă.
Indicele BET Plus, al celor mai lichide 40 de acţiuni ale bursei, s-a apreciat cu 0,37%, iar indicele BET-XT, ce cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni de la bursă, a crescut cu 0,42%.
Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a urcat cu 0,47%.
• Topul celor mai mari creşteri
1. "Oltchim" (OLT): +5,76%
2. "Transelectrica" (TEL): +4,18%
3. "Electrica (EL): +3,16%
4. "Compa" (CMP): +3,04%
5. "Cemacon" (CEON): +2,44%
• Topul celor mai mari scăderi
1. "Amonil" (AMO): -12,50%
2. "Prebet" (PREB): -6,45%
3. "Farmaceutica Remedia (RMAH): -5,83%
4. "Artego" (ARTE): -5,07%
5. "Patria Bank" (PBK): -3,85%