Indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au încheiat şedinţa de tranzacţionare de ieri în scădere, în contextul în care a fost înregistrat un volum de tranzacţionare de 20,58 milioane de lei (4,58 milioane euro), mai mic decât marţi (10,12 milioane euro).
Ovidiu Dumitrescu, director general adjunct Tradeville, ne-a declarat: "Indicii Bursei de Valori Bucureşti au încheiat ziua în scădere, replicând scăderile de pe bursele occidentale. Indicele BET a pierdut 0,31% faţă de şedinţa anterioară, în timp ce restul indicilor au variat între -0,72% (BET-NG) şi -0,28% (BETPlus). Valoarea totală a tranzacţiilor cu acţiuni de pe piaţă reglementată a fost 3,87 milioane euro, sub media de 7,5 milioane euro înregistrată de la începutul anului. Cel mai mare avans pe segmentul principal l-au înregistrat acţiunile Romcarbon (ROCE), cu +6,88%, pe fondul unui volum mult peste media din ultimele 6 luni, în timp ce din cadrul indicelui BET preţul titlurilor Banca Transilvania (TLV) a avut cea mai bună evoluţie (+0,99%), în condiţiile în care pe acest simbol s-a tranzacţionat un volum de acţiuni sub media ultimului semestru. Cea mai mare scădere pe piaţa reglementată au înregistrat-o astăzi (ieri, n.r.) acţiunile Conted (CNTE), cu -15%, pe fondul unui volum mic în termeni absoluţi şi sub media ultimului semestru. Din cadrul indicelui BET cea mai slabă evoluţie a zilei au marcat-o titlurile Nuclearelectrica (SNN, -1,65%), valorile pe piaţa Regular fiind sub media ultimelor 6 luni pentru acest simbol".
Pe piaţa "regular", topul lichidităţii a fost condus de acţiunile TLV, simbol pe care au fost realizate tranzacţii în valoare de 7,99 milioane de lei. Cotaţia TLV s-a apreciat cu 0,81%, preţul de închidere fiind de 2,50 lei/unitate.
Titlurile "Romgaz" (SNG) au coborât cu 0,90%, la 27,45 lei/unitate, în urma unui rulaj de 2,48 milioane de lei.
Tot ieri, au fost schimbate acţiuni "BRD Groupe Societe Generale" (BRD) de 1,15 milioane de lei, preţul de închidere fiind de 11,7 lei/unitate, în urcare cu 0,34%.
Locul al patrulea în topul lichidităţii a revenit titlurilor "Fondul Proprietatea" (FP), cu un rulaj de 1,14 milioane de lei. Cotaţia FP s-a depreciat cu 0,78%, ultimul preţ fiind de 0,886 lei/unitate.
Pe piaţa "deal" nu au fost înregistrate tranzacţii.
Indicele BET-FI, al SIF-urilor plus Fondul Proprietatea, s-a depreciat cu 0,42%.
Indicele extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a scăzut cu 0,31%, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a coborât cu 0,38%.
• Topul celor mai mari creşteri
1. "Romcarbon SA" (ROCE): +6,88%
2. "Cemacon SA" (CEON): +5,62%
3. "Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Neagră SA" (EFO): +2,39%
4. "SSIF BRK Financial Group SA" (BRK): +1,66%
5. "Banca Comercială Carpatica SA" (BCC):+1,46%
•
• Topul celor mai mari scăderi
1. "Conted SA" (CNTE): - 15,00%
2. "Societatea de Construcţii Napoca SA" (NAPO):-3,45%
3. "Uztel SA" (UZT): -3,45%
4. "Rompetrol Well Services SA" (PTR): -2,29%
5. "Rompetrol Rafinare SA" (RRC): -1,72%
1. ce nu spune brokerul de servici
(mesaj trimis de wlad în data de 09.02.2017, 12:18)
volumele mici din ultima perioada si politicul ,anunta ca este posibil sa vina ceva de rau pentru bursa