Bursa de Valori Bucureşti (BVB) salută încheierea ofertei de vânzare prin plasament privat de obligaţiuni de către compania Bittnet Systems (BNET). Operaţiunea s-a derulat în perioada 4-15 iulie, când compania a vândut 4.186 de obligaţiuni cu o valoare nominală de 1.000 de lei, cu maturitate de trei ani şi dobândă anuală de 9%, plătibilă trimestrial, informează un comunicat al BVB.
Bittnet Systems a obţinut subscrieri de 4,18 milioane de lei (peste 930.000 euro) de la 40 de investitori, dintre care 4 persoane juridice şi 36 de investitori privaţi.
"O companie decide să devină publică, pentru a stimula dezvoltarea activităţii sale. Acest pas reprezintă o propunere valoroasă pentru investitori. Listarea la bursă oferă lichiditate acţionarilor din companie şi aduce posibilitatea de a strânge fonduri prin emiterea altor instrumente, cum ar fi obligaţiunile. Pe scurt, aceasta este povestea companiei Bittnet, iar noi, ca bursă, suntem mândri că putem participa la această călătorie", a spus Ludwik Sobolewski, director general la Bursa de Valori Bucureşti.
La rândul său, Cristian Logofatu, CFO şi cofondator al Bittnet Systems, a declarat: "Noi credem în piaţa de capital şi folosim ori de câte ori putem instrumentele oferite de aceasta pentru finanţarea dezvoltării companiei. Emisiunea curentă de obligaţiuni, cu o scadenţă de trei ani, reprezintă o potrivire ideală între durata disponibilităţii capitalului şi durata unui ciclu de dezvoltare în cadrul businessului nostru. Suntem încântaţi că atât de mulţi investitori au încredere în planurile noastre de dezvoltare (...)".
Aceasta este a cincea emisiune de obligaţiuni pentru IMM-uri pe piaţa AeRO. Prima ofertă de obligaţiuni, a C&V Water Control, care avut loc în urmă cu un an, a atras 15 investitori, în timp ce ofertele derulate de Good People (FRU21) şi Bittnet Systems (BNET) au atras 25, respectiv 40 de investitori, în special persoane fizice. În cazul Bittnet Systems, sumele atrase vor fi folosite pentru susţinerea activităţii curente a companiei, cu potenţial de înlocuire a finanţării bancare şi pentru a continua planurile de dezvoltare accelerată, se mai arată în comunicat. Compania va demara în curând procesul de listare a emisiunii de obligaţiuni pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti.