BVB Scăderi pe linie la BVB

Mihai Gongoroi
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 28 februarie 2019

Scăderi pe linie la BVB

Nicio tranzacţie de tip "deal"

Şedinţa de tranzacţionare de la mijlocul săptămânii a ieşit în evidenţă printr-un rulaj redus, de doar 16,16 milioane de lei, cu mult sub valoarea medie înregistrată în acest an, de 47,87 milioane de lei, în contextul în care toţi cei nouă indici ai Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au marcat scăderi ale cotaţiei, iar prin piaţa "deal" nu a fost realizată nicio astfel de tranzacţie.

Anca Păltineanu, analist de investiţii în cadrul societăţii de brokeraj Tradeville, ne-a detaliat evoluţia de ieri a pieţei: "Astăzi (n.r. ieri), indicii BVB au avut o evoluţie negativă, asemănătoare cu cea de pe principalele burse europene şi cele americane, care au scăzut în prima parte a zilei. Indicele BET a scăzut cu 1,37% faţă de şedinţa anterioară, în timp ce restul indicilor au variat între o depreciere de 1,46% pentru indicele ROTX şi o retragere de 0,29% pentru coşul de acţiuni BET-NG. Valoarea totală a tranzacţiilor de pe piaţa reglementată a fost de 3,41 milioane de euro, mult sub media zilnică de 10,45 milioane de euro înregistrată de la începutul anului.

Cel mai mare avans pe segmentul principal, în afara indicelui BET, l-au înregistrat acţiunile Prodplast (PPL), care au crescut cu 4,17%, pe fondul tranzacţionării unui volum mult peste media ultimelor şase luni. În cadrul indicelui BET, preţul titlurilor Sphera Franchise Group (SFG) a avut cea mai bună evoluţie, cu o creştere de 2,37%, în condiţiile în care pe acest simbol s-a tranzacţionat un volum de acţiuni aflat mult sub media ultimelor şase luni. Cea mai mare scădere pe piaţa reglementată au înregistrat-o astăzi (n.r. ieri) acţiunile Mecanică Fină (MECE), cu o retragere de 14,67%, volumul de acţiuni tranzacţionate fiind peste media ultimului semestru. Din cadrul indicelui BET, cea mai slabă evoluţie a zilei au marcat-o titlurile TLV, care au scăzut 3,70%, pe fondul unui volum de acţiuni aflat sub media tranzacţionată în ultimele şase luni pentru acest simbol".

În piaţa "regular", topul lichidităţii a fost condus de TLV, ultima cotaţie a emitentului fiind de 1,876 lei/acţiune, în contextul unui rulaj de 5,26 milioane de lei. Locul al doilea în acest clasament a fost ocupat de titlurile BRD, care au încheiat şedinţa de tranzacţionare la preţul unitar de 11,9 lei, valoarea transferată cu titlurile instituţiei bancare însumând 4,96 milioane de lei.  

Acţiunile Romgaz (SNG) au terminat ziua bursieră la preţul unitar de 0,876 lei, în scădere cu 1,46%, pe fondul unei valori transferate de numai 1,7 milioane de lei. 

Locul al patrulea în acest top a fost ocupat de titlurile SIF Transilvania (SIF3), care au încheiat şedinţa de tranzacţionare la preţul de 0,25 lei/titlu, cu o apreciere de 1,63%, în contextul unui volum de doar 0,36 milioane de lei. 

   Topul celor mai mari creşteri

1. "Prodplast" (PPL): +4,17%

2. "UAMT" (UAM): +3,45%

3. "Sphera Franchise Group" (SFG): +2,37%

4. "Alumil" (ALU): +2,13%

5. "SIF Transilvania" (SIF3): +1,63%

   Topul celor mai mari scăderi

1. "Mecanică Fină" (MECE): -14,67%

2. "Socep" (SOCP): -5,63%

3. "Bermas" (BRM): -4,24%

4. "Banca Transilvania" (TLV): -3,7%

5. "Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Neagră" (EFO): -1,94%

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb