BVB şi RASDAQ Acţiunile Fondul Proprietatea, BRD şi Banca Transilvania au salvat rulajul bursei

F.A.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 27 noiembrie 2012

Acţiunile Fondul Proprietatea, BRD şi Banca Transilvania au salvat rulajul bursei

Bursa de la Bucureşti a continuat să evolueze în aceeaşi notă de apatie caracteristică ultimelor săptămâni şi a încheiat şedinţa în scădere uşoară, cu doar 0,1%, într-o piaţă a cărei lichiditate a fost salvată de acţiunile Fondului Proprietatea (FP), titlurile BRD (BRD) şi Banca Transilvania (TLV).

Piaţa a fluctuat foarte uşor în primele două ore de tranzacţionare, în cadrul unor operaţiuni cu volume foarte reduse de acţiuni. Cu puţin înainte de ora 12:00, majoritatea indicilor bursieri au trecut pe scădere uşoară, iar rulajele au continuat să fire reduse, atenţia puţinilor investitori prezenţi la tranzacţionare fiind axată doar pe câteva acţiuni.

"Piaţa este marcată de apatie şi lichiditate scăzută. Prelungită parcă la nesfârşit, această caracteristică, în general a sezonului estival, contribuie din păcate la reducerea sau chiar anularea interesului care ar putea veni din partea celor care au capital. Conform ultimelor statistici, se adună din ce în ce mai mulţi bani în depozitele bancare, însă acţiunile nu pot deveni încă un target de luat în seamă, atât timp cât procesul de investit şi dezinvestit devine anevoios chiar şi în cazul unor portofolii de valoare mică", a declarat Simion Tihon, broker la Prime Transaction, citat de Mediafax.

La închiderea pieţei principale, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în scădere cu 0,35%, iar indicele extins al Bursei, BET-XT, se plasa cu 0,16% sub nivelul de vineri. Indicele BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

Indicele extins BET-BK, care cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste (EBS), a scăzut cu 0,12%, iar indicele BET-NG, al acţiunilor companiilor din sectorul energetic, a coborât cu 0,14%.

Pe de altă parte, indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea, a încheiat în creştere cu 0,18%.

Rulajul pieţei de acţiuni, de doar 11,6 milioane lei (2,5 milioane euro), a fost cu 73% peste nivelul de vineri, când bursa a consemnat cea mai redusă lichiditate din ultima lună, de doar 6,7 milioane lei (1,5 milioane euro). Totuşi, în prima parte a sesiunii precedente, acţiunile Fondului Proprietatea, care de regulă sunt cele mai lichide din piaţă, au fost oprite de la tranzacţionare pentru întrunirea AGA.

"Pentru volumele reduse, o explicaţie vine din antiteza dintre rezultatul analizelor fundamentale (care în multe cazuri plasează companiile ca fiind ieftine) şi sentimentul de incertitudine omniprezent în ultimele luni (ce vine cu argumente pentru eventuale corecţii). Cât timp niciuna dintre motivaţii nu va inclina mai puternic balanţa, volatilitatea se va menţine redusă, iar volumele pot înregis­tra noi recorduri negative", a afirmat brokerul.

Tihon a adăugat că alte motive pentru care investitorii continuă să fie precauţi la tranzacţionare sunt alegerile parlamentare, problema "vârfului fiscal" din SUA şi situaţia ajutorului financiar pentru Grecia.

"Fiecare dintre acestea ar trebui ca până la finalul anului să îşi găsească un deznodământ. Ca atare, pentru ultima lună din an nu avem, încă, motive să credem că vom vedea o creştere a volumelor, însă, vor fi rezolvate o mare parte din pretextele pentru care deocamdată investitorii sunt absenţi. Abia începând cu luna ianuarie ne putem gândi la creşterea volumelor, în contextul în care anul viitor va debuta cu rezolvarea celor trei probleme (chiar dacă vor fi şi soluţii temporare), iar strategiile de achiziţii vor fi bazate pe ideea că şi în 2013 vor fi acordate dividende cu randamente excepţionale", a mai spus brokerul.

În şedinţa de luni, titlurile Fondului Proprietatea au consemnat primul rulaj din piaţă, de 4,4 milioane lei, fiind urmate de acţiunile BRD (1,8 milioane lei) şi Banca Transilvania (1,5 milioane lei). Astfel, aceste acţiuni au asigurat două treimi din lichiditatea bursei.

Cea mai recentă operaţiune cu titlurile Fondului Proprietatea a fost realizată la 0,5345 lei, preţ în creştere cu 0,38%.

În acelaşi timp, acţiunile BRD au scăzut cu 0,68%, la 7,3 lei, iar titlurile Băncii Transilvania au stagnat la cotaţia de 1,12 lei.

Acţiunile Băncii Comerciale Carpatica (BCC) au încheiat în urcare cu 4%, la 0,039 lei, pe un rulaj de doar 77.000 de lei.

Cu puţin înaintea orei 15:00, aces­te titluri au sărit cu peste 14%, după ce a fost realizată o tranzacţie cu un volum mai mare decât cele transferate anterior. Pachetul respectiv a fost cedat pentru 16.000 de lei. După ce a fost atins punctul maxim, creşterea acestor acţiuni s-a temperat uşor, iar volumele de tranzacţionare au continuat să fie foarte reduse.

Pe piaţa Rasdaq, investitorii au transferat acţiuni de 80.000 de lei, valoare cu mult sub rulajul de vineri, de 1,2 milioane lei. Lichiditatea de vineri a fost asigurată în proporţie de 75% de un deal cu acţiuni Unirea Shopping Center (SCDM), de 896.000 de lei.

În şedinţa de luni, acţiunile Bucur Obor, firma care administrează centrul comercial cu acelaşi nume din Capitală, au fost cele mai lichide din piaţă, cu operaţiuni de 17.000 de lei, iar preţul a scăzut cu 0,96%, la 3,1 lei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb